Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
04:16 22 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Călători străini prin Dobrogea (XXXVIII.5.C) - Evlia Celebi (Turcia) - galerie foto

ro

02 Sep, 2016 00:00 897 Marime text


Marele călător turc Evlia Celebi (1611-1684?) s-a născut în familia unui bijutier din capitala imperială Constantinopol / Istanbul și se înrudea prin mama sa cu marele vizir Melek Ahmed pașa, care l-a sprijinit mult în activitatea sa. După ce studiază la școli ecleziastice, devine în 1636 recitator al Coranului la Moscheea „Sf. Sofia” din capitala otomană Constatinopol. Aici este remarcat de sultanul Murad IV (1623-1640), devenind unul dintre sfetnicii acestuia. În seraiul sultanului, Evlia cunoaște o serie de demnitari și cărturari ai Imperiului Otoman.
 
Încă din 1630, începe să călătorească din pasiune în jurul Constantinopolului, iar în 1633-1635 îl însoțește pe sultan în campania împotriva Persiei șiite. După câțiva ani, el primește slujba de spahiu (călăreț) cu soldă și însoțește diverși demnitari în campaniile din Asia. După ce protectorul său, Melek-pașa, devine mare vizir, începe să călătorească și în Rumelia, adică în provinciile europene ale imperiului, inclusiv Dobrogea, precum și în Europa creștină (1651-1670). Aceste călătorii au fost ocazionate de campaniile armatelor turcești împotriva Habsburgilor, a cazacilor și a revoltelor Principatelor Române vasale. El a continuat să călătorească până în apropierea morții sale, la o vârstă înaintată.
 
Opera lui Evlia Celebi, care se numește Seyahatname (Carte de călătorii), însumează 7.000 de pagini, structurate în zece volume. Lucrarea se bazează pe notele detaliate din orice domeniu luate în timpul călătoriilor și pe surse scrise în diverse limbi: turcă, arabă, persană, greacă și latină. Ediția cea mai completă și mai răspândită este cea publicată la Istanbul în zece volume, în perioada 1896-1938, deși primele șase volume au fost afectate serios de cenzura sultanului Abdul Hamid II (1876-1909). Cu toate acestea, ediția turcească a fost aleasă pentru a fi tradusă în românește de istoricii de la Institutul „N. Iorga”.
 
Volumul III este cel mai bogat în informații despre Dobrogea, fiind rezultatul călătoriei din 1651 în suita rudei și protectorului său Melek Ahmed-pașa. Acesta fusese mazilit din funcția de mare vizir și numit în funcția de valiu al eialetului / vilaietului („provincie”, în turcă) Silistra. Astfel, Evlia Celebi poate fi socotit, în ansamblu, călătorul din secolele XIV-XVII care a arătat cel mai mare interes Dobrogei prin numărul de pagini dedicate acestui subiect.
 
La începutul secolului XVII, sangeacul Silistra și alte sangeacuri au fost detașate din eialetul Rumelia și au format eialetul Silistra, în scopul eficientizării apărării litoralului vestic al Mării Negre împotriva incursiunilor cazacilor. Pentru noul eialet de rang viziral, Evlia mai folosește și numele cetății Oceakov (port la Marea Neagră, între Nistru și Bug, azi, în Ucraina).
 
După preluarea funcției în toamna lui 1651, Melek-pașa a plecat într-o inspecție prin eialet în februarie - martie 1652.
 
Din Silistra a plecat în satul dunărean Adali (Adakoy), identificat de istoricii de la Institutul „N. Iorga” cu comuna Ostrov, în județul Constanța. Locuitorii erau valahi și bulgari și veniturile localității (hass) mergeau la vistieria sultanului. De aici au mers spre est, în satul Cayirli (cayir=pajiște sau ceair), „un loc bogat în ierburi și fînețe”.
 
Mai departe spre est, au ajuns în satul musulman Renkler (culori), neidentificat, în  cazaua (unitate administrativ-teritorială condusă de un kadi / judecător) Hadjioglu Pazarî (fost Bazargic, azi, Dobrici, în Bulgaria). Localitatea era zeamet-ul (feudă cu venit anual între 20.000 de aspri de argint otomani și 100.000 de aspri) alaybei-ului (comandant de subunitate de cavalerie). Era formată din 300 de case și avea geamie.
 
Apoi au poposit în Hadjioglu Pazarî (Târgul lui Hadjioglu), denumit astfel după numele „viteazului” care l-a condus spre prosperitatea unui târg. Hadjioglu (Hacioglu) fusese un comandant al prințului Musa, unul dintre fiii sultanului Baiazid I Fulgerul (1389-1402), care au luptat pentru tron după capturarea tatălui lor de către hanul tătar Timur Lenk în bătălia de la Ankara (1402).
 
Din punct de vedere teritorial, cuprindea șapte comune și „78 de sate înfloritoare”.
 
Din punct de vedere administrativ, era condus de un agă al pașei de la Silistra și „50 de supuși ai săi”, aga fiind plătit cu șapte pungi din „venitul miriei” (tezaurul statului).
 
Din punct de vedere fiscal, era un hass (sursă de venituri) al pașei de Silistra.
 
Din punct de vedere judiciar, era un „cadiat principal” cu salariu de 300 de aspri din partea Șeriatului (instituția legislativă religioasă). Evlia observa că deși, nu existau demnitari religioși importanți ca muftiul sau un nakibul, în târg trăiau „mulți ayan” (oameni bogați care prestau servicii pentru stat).
 
Din punct de vedere militar, era condusă de: chehaia de sipahi (intendent de cavalerie), serdar de ieniceri (comandant de infanterie) și muhtesib (șef de poliție). Pentru că localitatea nu avea fortăreață, nu avea nici dizdar (comandant de cetate).
 
Târgul era situat pe „un deal întins” și număra 2.000 de case, majoritatea acoperite cu olane (țigle), iar restul, cu șindrilă. În descrierile de construcții ale cărturarului otoman, olanele apar ca un material de prestigiu. Existau „peste tot” vii și livezi, dar nu se găseau fructe „în timpul iernii aspre”.
 
Hadjioglu Pazarî era compus din șapte mahalle (cartier) cu nume de persoane: Musalla efendi (domn), Șeih (cărturar, sfânt) efendi, Gazi (luptător pentru credință) Baba (tată), Hadji (pelerin la Mecca) Mehmed, Hadji Hîzîr, Eski (vechi) și Cavuș Bazarî.
 
Patru geamii erau considerate importante, celelalte fiind mescid (mecet=geamie mică): geamia din bazar, geamia ceaușului (curier), geamia veche și geamia lui Șeih efendi. Nu existau medrese (școală religioasă).
 
Alte construcții din oraș menționate de Evlia: 11 școli pentru copii, trei băi publice, trei hanuri și circa 200 de prăvălii. Dintre acestea, „vreo sută de prăvălii frumoase, care făcuseră faima acestui oraș” fuseseră construite pe strada principală a bazarului de „binefăcătorul Ibrahim aga”, chehaia marelui vizir Fazîl Ahmed Koprulu (1661-1676).
Călătorul otoman a acordat mare atenție problemei aprovizionării cu apă a Bazargicului, care „era vestit prin lipsa de apă”, situație care nu se înregistra „în nici un ținut”. Criza de apă era „o nenorocire așa de mare”, încât reaya (supus creștin) îl aprovizionau pe pașă cu butoaie de apă transportate cu căruțele. Melek-pașa fusese nevoit ca în cele trei luni de popas în oraș să cheltuie 3.000 de guruși (groși) de argint pentru apa necesară soldaților săi. Același Ibrahim aga care construise una dintre băile publice a rezolvat și această problemă, cheltuind 70.000 de guruși. Împreună cu Babaoglu Bekir aga, vistiernicul orașului, a construit canale subterane de la dealurile înconjurătoare la nouă cișmele în Bazargic.
 
Astfel, pe lângă faptul că populația a scăpat de „chinurile căldurii și secetei”, au putut fi irigate viile, livezile și grădinile. Pe de altă parte, localnicii au început să se plângă de marea cantitate de noroi acumulat și Ibrahim aga a mai cheltuit 3.000 de guruși și a introdus caldarâmul pe străzile cu cișmele și pe străzile principale. Inscripțiile în versuri de pe cișmele indicau ca dată de construcție anul islamic 1084 de la Hegira (16 VII 622 - exilul Profetului Muhammad de la Mecca la Medina), corespunzând anului creștin 18 IV 1673 - 6 IV 1674.
 
Deși anterior menționase iarna aspră, Evlia a apreciat clima târgului ca fiind „foarte plăcută”. Veșmintele locuitorilor erau confecționate, de obicei, din stofă, iar femeile purtau ferece (feregea=văl). Țăranii purtau contăș (haină scurtă îmblănită), iar „cei de stare mijlocie” erau îmbrăcați cu blănuri de piele de miel căptușită cu bogasiu (pânză fin orientală), iar pe cap purtau căciuli.
 
Locuitorii târgului erau numiți „citaki de Dobrogea”, care erau „oameni de o iscusință uimitoare”. La capitolul despre Silistra, Evlia explicase că strămoșii lor erau coloniștii tătari căsătoriți cu bulgăroaice, valahe și moldovence. Bazargicul avea ca locuitori „mulți” ieniceri și spahii, dar „nu are învățați”. Ocupațiile localnicilor erau „negoțul și luptele sfinte”. Ei participau la expedițiile aliaților tătari, deoarece „locuitorii din Dobrogea sînt oameni voinici, curajoși și renumiți”. Alimentele și băuturile „renumite” ale orașului erau, ca și la Silistra, pâinea albă și siropul de miere. Meșteșugarii faimoși „în cele patru colțuri ale lumii” erau confecționerii de „tolbe cu fir de aur (...) presate pe marochin” și fasonate cu sidef de 100 guruși, pe care ayan le trimeteau cadouri la Constantinopol (Istanbul din 1930). În mijlocul orașului era „un maidan întins”, unde se organiza săptămânal un târg, la care participau „mii de oameni din satele și tîrgurile din împrejurimi”.
 
Prin Bazargic au mai trecut: rusul T. Korobeinikov (1593/Călători XVII), olandezul J. van der Does (1597/XX), clericul armean S. Lehați (1608/XXII) și agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV).
 
Bazargicul a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparținut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedat Bulgariei.

Surse foto

Deviantart.net (spahiu)
Wikimedia.org (baie publică)
Assosda.net (văl)
Simplybucharest.ro (caldarâm)
Dragusanul.ro

Documentare

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Mustafa Ali Mehmet, Călători străini despre Țările Române, vol. VI, ed. Științifică, București, 1976.
Magazinistoric.ro
Cluj.travel
Pbs.twimg.com
Archive.org
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii