Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
02:10 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Călători străini prin Dobrogea (XXXVIII.2) - Evlia Celebi (Turcia) - galerie foto

ro

19 Aug, 2016 00:00 1308 Marime text


Marele călător turc Evlia Celebi (1611-1684?) s-a născut în familia unui bijutier din capitala imperială Constantinopol / Istanbul și se înrudea prin mama sa cu marele vizir Melek Ahmed pașa, care l-a sprijinit mult în activitatea sa. După ce studiază la școli ecleziastice, devine în 1636 recitator al Coranului la Moscheea „Sf. Sofia” din capitala otomană Constatinopol. Aici este remarcat de sultanul Murad IV (1623-1640), devenind unul dintre sfetnicii acestuia.
 
În seraiul sultanului Evlia cunoaște o serie de demnitari și cărturari ai Imperiului Otoman. Încă din 1630, începe să călătorească din pasiune în jurul Constantinopolului, iar în 1633-1635 îl însoțește pe sultan în campania împotriva Persiei șiite. După câțiva ani, el primește slujba de spahiu (călăreț) cu soldă și însoțește diverși demnitari în campaniile din Asia. După ce protectorul său, Melek-pașa, devine mare vizir, începe să călătorească și în Rumelia, adică în provinciile europene ale imperiului, inclusiv Dobrogea, precum și în Europa creștină (1651-1670). Aceste călătorii au fost ocazionate de campaniile armatelor turcești împotriva Habsburgilor, cazacilor și revoltelor Principatelor Române vasale. El a continuat să călătorească până în apropierea morții sale, la o vârstă înaintată.
 
Opera lui Evlia Celebi, care se numește „Seyahatname“ (Carte de călătorii), însumează 7.000 de pagini, structurate în zece volume. Lucrarea se bazează pe notele detaliate din orice domeniu luate în timpul călătoriilor și pe surse scrise în diverse limbi: turcă, arabă, persană, greacă și latină. Ediția cea mai completă și mai răspândită este cea publicată la Istanbul în zece volume, în perioada 1896-1938, deși primele șase volume au fost afectate serios de cenzura sultanului Abdul Hamid II (1876-1909). Cu toate acestea, ediția turcească a fost aleasă pentru a fi tradusă în românește de istoricii de la Institutul „N. Iorga”.
 
În volumul II, referirile la Dobrogea sunt rezultatul prezenței accidentale a lui Evlia în această regiune. Plecând cu o corabie din Crimeea tătărească, al cărei han era vasal sultanului, el a naufragiat, după trei zile, la „Kaligra”, identificat de istoricii de la Institutul „N. Iorga” cu Capul Caliacra, azi în Bulgaria. Locul naufragiului este descris astfel: „În fața munților, stîncilor și viilor de la Keligra-Sultan, de pe malul Mării Negre, din eialetul Silistra, care se înălțau pînă la cer”. Stâncile de la Caliacra, care se vedeau de la 150 de mile distanță, erau utile pentru orientarea navigatorilor care plecau din Istanbul cu destinația „Kostendje” / „Constanța”, „Kara-Harman” (Aria-Neagră; azi, Vadu, în județul Constanța) și Chilia. O afirmație greu credibilă era faptul că pe „vreme foarte senină”, „munții de la Caliacra” erau vizibili chiar de pe munții de lângă portul Sinop, situat la mijlocul coastei nordice a Asiei Mici (azi, Turcia asiatică).
 
Capitolul are următorul titlu: „Istoria și motivul construirii lăcașului Keligra-Sultan, adică Sarî-Saltuk”. Sarî Saltuk Baba (baba = tată) fusese un mistic musulman sunnit, care a condus pe turcii selgiucizi colonizați în Dobrogea de împăratul bizantin Mihail VIII Paleogul (1259-1282), pentru apărarea frontierei dunărene. Mai întâi, el reia povestea din volumul I, a uciderii de către Sarî Saltuk a balaurului care provoca multe nenorociri în Dobrogea, urmată de trecerea la credința islamică a craiului Dobrogei împreună cu 7.000 de supuși. În plus, craiul s-a supus emirului otoman Orhan (1326-1359), care i-a trimis steag, tui și cadiu (judecător) și i-a dat numele Ali Muhtar (muthar = ales, autonom). Se observă că legenda narată de Evlia implică o contradicție temporală, în sensul că Sarî Saltuk a trăit cu un secol mai târziu.
 
Înaintea morții sale, Sarî Saltuk a cerut să fie pregătite șapte sicrie, deoarece știa că șapte regi vor pretinde cinstea de a-i găzdui mormântul. Al șaselea conducător a fost legendarul crai moldovean Irvan, care l-a înmormântat la „într-o mănăstire veche, aflată într-un loc păduros și umbros din apropierea cetății Buzeva”, nume pe care istoricii de la Institutul „N. Iorga” l-au citit „Buzău”. Evlia adaugă că, după cucerirea portului moldovean Cetatea Albă în 1484 de către sultanul Baiazid II cel Pios, acesta a construit în jurul mormântului un complex religios format dintr-o moschee, un imaret (bucătărie pentru săraci), o medresă (școală religioasă) și un han. De asemenea, peste mormântul lui Sarî Saltuk Mehmed Buharî (din orașul uzbec Buhara) s-a construit „o boltă strălucitoare”, pe a cărei poartă s-a pus inscripția: „Veniți și vizitați poarta cea înaltă”. Apoi, autorul precizează că în epoca sa orașul se numea „Babadagî”, adică Babadag, unde mormântul lui Sarî Saltuk a redevenit azi un loc de pelerinaj pentru credincioșii musulmani.
 
Al șaptelea crai a fost Ali Muhtar, care l-a îngropat pe Sarî Saltuk în „peșterea balaurului din stîncile de la Keligra”, unul dintre cele trei lăcașuri de înmormântare de pe teritoriul otoman. Cărturarul otoman, care a fost găzduit aici, explică numele Keligra prin „balaur cu șapte capete” și că Saltuk este numit în țările musulmane Baba-Sultan, Sarî-Saltuk și Keligra-Sultan, iar în țările creștine, Sf. Nicolae. Lângă peșteră se aflau multe „găuri adînci”, unde ancorau corăbiile care încărcau orz și grâu de la supușii nemusulmani. Apoi, confundând Caliacra cu Babadagul, Evlia prezintă pe „primii ziditori ai cetății” și repararea sa de către Nasuh Husein pașa, vizirul de Oceakov (la vărsarea Niprului în Marea Neagră, azi, în Ucraina).
 
În capitolul în care descrie Marea Neagră, cărturarul otoman afirmă că dintre cele 1.800 de râuri care se varsă în ea din Anatolia (azi, Turcia asiatică) și Rumelia (provinciile otomane europene), cel mai mare este Dunărea, în care se vărsau 700 de râuri. În legătură cu Delta Dunării, Evlia susținea că fluviul „se varsă în fața cetății Chilia, sub cetatea Tulcea, prin gurile Sulina, Kara-Harman și Sf. Gheorghe, adică prin cinci guri...”. Numărul brațelor Deltei Dunării este o temă de discuție pentru istoricii care studiază izvoarele antice și medievale.
 
În capitolul despre Murtaza-pașa, autorul face din nou referire la Tabanî Mehmed pașa, despre care menționase în volumul I că fusese numit în 1637 valiu al eialetului Silistra, după ce fusese mazilit din funcția de mare vizir. Murtaza pașa, caimacamul (locțiitorul) său, era poreclit Sarîkcibașî, adică starostele (bașî) celor care se ocupau de turbanele sultanului (sarîk = turban). După ce Tabanî pașa a fost executat pentru amestecul în problemele Țării Românești și ale Moldovei vasale (sprijinindu-l pe Vasile Lupu împotriva lui Matei Basarab), Murtaza a fost adus în haremul sultanului, împreună cu toată curtea pașei de Silistra.
 
Silistra și Caliacra au făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparținut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.

Surse foto

C2.staticflickr.com
Wikimedia.org
Worldwideromania.com
Brailachirei.files.wordpress.com
Povesti-pentru-copii.com
Oglindadevest.ro
Inchiriericostumeserbare.ro
Delta-dunarii.info
Img13.deviantart.net
Dp.blogspot.com

Documentare

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Mustafa Ali Mehmet, Călători străini despre Țările Române, vol. VI, ed. Științifică, București, 1976.

Ti-a placut articolul?

Comentarii