Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:39 19 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Călători străini prin Dobrogea (CXXXIII) - Carol Guébhart (Elveţia) - galerie foto

ro

09 Aug, 2017 00:00 575 Marime text
Carol Guébhart (1792 Neuchatel/Elveţia - ?) s-a născut în familia administratorului loteriei din regatul Neapolelui. Prin 1810 a călătorit la Neapole, unde a început studiile botanice. După decesul tatălui în 1812, s-a întors pentru doi ani în Elveţia, iar între 1814-1817 a lucrat pentru casa de comerţ şi navigaţie Senn din oraşul port italian Livorno. În 1838, el lucra pentru casa de comerţ Delisle din Paris şi apoi a devenit funcţionar în ministerul de război francez, în această perioadă păstrând preocupările botanice.
 
În 1842, Guébhart a acceptat invitaţia prinţului moldovean Dimitrie Moruzzi, fiul fostului domn fanariot Alexandru Moruzzi, cu gândul că noul statut social îi va permite să se consacre botanicii. Elveţianul a călătorit pe Dunăre până în portul moldovean Galaţi, ocazie cu care a tranzitat şi Dobrogea, parte a eyalet (provincie otomană) cu reşedinţa la Silistra.
 
Călătoria pe Dunăre devenise posibilă în urma victoriei Rusiei ţariste împotriva Imperiului Otoman în războiul din 1828-1829, când ţarul a anexat şi Delta Dunării. Chiar în 1829, s-a înfiinţat la Viena o companie de transport fluvial cu nave cu aburi, care din 1835 şi-a extins raza de acţiune şi în Marea Neagră până în capitala otomană.
 
Manuscrisul în limba franceză în care botanistul a descris călătoria şi perioada petrecută în Moldova a fost cumpărat de Alexandru Callimachi de la editorul napoletan Magliorato. În 1947, fiul său, Scarlat Callimachi, a publicat manuscrisul, sub egida Institutului de Istorie Naţională, cu titlul „Pagini inedite despre Moldova. Însemnările unui călător străin din prima parte a veacului al XIX-lea“. Cum numele autorului nu apărea în manuscris, acesta a fost identificat de-abia în 1979 de Paul Păltănea, în articolul „O nouă descriere a Moldovei de botanistul Charles Guébhart“, apărut în revista „Cercetări istorice“ a Muzeului de istorie Iaşi. Institutul „N. Iorga“ a folosit ediţia Callimachi pentru traducerea românească din noua serie „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea“.
 
Monotonia călătoriei pe Dunărea de Jos era întreruptă de trecerea pe lângă oraşele turceşti, printre care este menţionat şi Silistra, ale căror minarete „fără număr“ atrăgeau atenţia călătorului nou-venit în Orient.
 
Prezenţa comunităţilor turce în Dobrogea fusese semnalată şi de: abatele italian L. Spallanzano (1786/LXXXVI), englezul W. Hunter (1792/XCI), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), ofiţerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), ofiţerul rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1839;1841/CXXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX) şi medicul american V. Mott (1841/CXXXII).
 
Silistra a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparţinut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Prin Silistra trecuseră şi alţi călători străini în secolele XV-XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445 /Călători IV), grecul I. Paleologul (1573/IX), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), englezul H. Cavendish (1589/XV), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), A. Radibrat din Republica Ragusa (Dubrovnik/1603/XXI), solul polonez J. Krasinski (1636/XXV), translatorul armean Romaskiewicz (1639/XXVI), solul polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), polonezul A. Taszycki (1640/XXIX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), călugărul rus I. Travelski (1651/XXXII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), solul rus de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), medicul german din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), solul otoman Abdulkerim paşa (1775/LXXI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată Franz Mihanovici (1783/LXXIX), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), britanica lady Craven (1786/LXXXIII), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), căpitanul austriac de origine greacă Gugomos (1790/LXXXVII), ofiţerul britanic de marină sir W. Smith (1792/XC), călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s), medicul britanic W. Witmann (C/1802), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), contele francez de Lagarde (1813/CIII), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), lt.-col. rus F. Nyberg (1828;1830/CVI.), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829/CVIII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), ofiţerul englez A. Slade (1838/CXXV), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX) şi englezul R. Snow (1841/CXXXI).
 
De asemenea, fluviul se lărgea atât de mult, încât se formau „puzderie“ de insule şi canale, care puteau fi evitate de bătrânii piloţi localnici şi în care trăiau păsări de apă „de toate felurile“, dintre care pelicanul alb era „foarte obişnuit“ în zonă. Pasagerii au fost afectaţi de insectele „de tot felul“, dintre care ţânţarii erau „cei mai de nesuferit“ prin mărimea şi „lăcomia lor“.
 
Problema insectelor la Dunărea de Jos fusese semnalată şi de alţi călători străini: prizonierul italian G. Angiolello / sultanul Mehmed II (1476/V), clericul sirian ortodox Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.D), ofiţerul maritim francez A. de Lafitte/Clave (1784/LXXX), englezul W. Hunter (1792/XCI), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), englezul E. Spencer (1836/CXVII), prinţul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX) şi englezul R. Snow (1841/CXXXI).
 
Ajuns la Galaţi, elveţianul remarcă „în fund“ munţii Măcinului, pe care îi consideră în mod eronat ca aparţinând munţilor Balcani.
 
La gurile Dunării se pescuiau sturioni lungi de 15-20 de picioare (1 picior = 0,3 m), peşte „foarte lacom“ şi „aproape la fel de periculos“ ca rechinul. Ca urmare, aici se puteau cumpăra şi icre negre „proaspete“, care erau „apreciate“.
 
Pescuitul morunilor, specie din familia sturionilor specifică Dunării, a mai fost menţionat şi de alţi călători străini în secolele XVI - XVIII: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/VIII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XV), diplomatul german C. Hiltebrandt (1657/XXXV), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVIII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1651/XXXVIII.5.B) şi francezul J. Tavernier (1677/XLII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F.Mihanovici (1783/LXXIX) şi diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV).
 
Navigaţia la gurile Dunării era îngreunată de faptul că Rusia întârzia îndeplinirea prevederilor tratatului de pace de la Adrianopol (1829), prin care se angajase la „completa“ curăţare a braţelor înnămolite ale fluviului. Ca urmare, vasele care trebuiau să treacă de bariera de nisip de la vărsarea în Marea Neagră erau nevoite să-şi transbordeze marfa în ambarcaţiuni uşoare, operaţiune „penibilă, costisitoare şi periculoasă“. Elveţianul explica această stare de lucruri prin faptul că politica rusească urmărea scăderea „importanţei comerciale“ a Principatelor Române şi creşterea celei a portului rus Odessa (situat la vărsarea Nistrului în Marea Neagră, azi în Ucraina).
 
Alţi călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvio-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârşitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creştin Paul din Alep (1653/XXXVII), stareţul Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul veneţian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralogul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), caretaşul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI) şi medicul american V. Mott (1841/CXXXII).
 
Surse foto: 
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/
https://www.balcanii.ro/
http://www.info-delta.ro/ 
http://www.info-delta.ro/
http://4.bp.blogspot.com/
 https://upload.wikimedia.org/ 

Documentare: 
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul IV, Bucureşti, 2007.

http://i.calameoassets.com/
http://www.acad.ro/com2011/
https://historia.adhst.ro/
 https://sites.google.com/
http://tb.ziareromania.ro/I
http://www.cimec.ro/

Ti-a placut articolul?

Comentarii