Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
06:10 28 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Călători străini prin Dobrogea (CVII) - Héctor de Béarn (Franţa) - galerie foto

ro

17 May, 2017 00:00 734 Marime text
Héctor de Béarn (1802-1871) s-a născut într-o familie nobilă şi în 1828 era ofiţer de stat major. Atunci a fost ataşat pe lângă generalul duce de Mortemart, unchiul său şi noul ambasador francez în Rusia.
 
Ofiţerul l-a însoţit pe general şi în calitatea acestuia de observator pe lângă ţarul Nicolae II în Războiul Ruso-Turc din 1828-1829. Cu această ocazie, ei au trecut şi prin Dobrogea otomană, parte a eyalet (provincie) cu reşedinţa în oraşul dunărean Silistra.
 
La întoarcerea în ţară din acelaşi an, de Béarn a publicat relatarea expediţiei cu titlul „Quelques souvenirs d 'une campagne en Turquie“. Volumul, dedicat unchiului, cuprinde 124 de file, dintre care jumătate au ilustraţii. Institutul „N. Iorga“ a folosit această ediţie pentru traducerea românească din noua serie „Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea“.
 
Francezii au parcurs următorul itinerar dobrogean de la nord la sud: muntele Kurgan Vizir - Isaccea - Babadag - Macaul - Berdahule - Karatai - lacul Karasu - valul lui Traian - Bazargic - Mangalia - Constanţa.
 
După ce a traversat prin luptă Dunărea, armata rusă a campat la poalele lui Kurgan Vizir, situat la două verste (o verstă rusească - 1.067 m) de fluviu. De Béarn a aflat două variante ale originii acestui „munte“ singuratic din mijlocul câmpiei şi care era „evident opera mâinii omeneşti“. „Unii“ credeau că era mormântul unui „şef de trib“, în timp ce locuitorii Isaccei susţineau că un paşă local a demonstrat unui sol inamic puterea militară otomană, ordonând ca fiecare soldat să arunce în acel loc un pumn de pământ.
 
După capitularea Isaccei, francezii au constatat că fortificaţiile erau „proaste“. Locuitorii rămaşi manifestau „indiferenţă“ şi „nepăsare“. Paşa obţinuse de la ţar permisiunea de a părăsi oraşul cu armele sale „frumoase“, dar ulterior a fost executat de superiori pentru predarea cetăţii. Deşi casa îi fusese arsă, demnitarul otoman i-a servit pe francezi cu cafea şi pipe, în timp ce subordonaţii săi îi tratau pe ai francezilor cu şerbet cu lapte de cămilă. De Béarn a aflat că „femeile şi comorile“ paşei ar fi fost ascunse într-o moschee „ruinată“.
 
Isaccea mai fusese tranzitată în secolele XVI - XVIII şi de alţi călători străini: sultanul Soliman Magnificul (1538/Călători VI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), diplomatul englez H. Austell (1585/XIV), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), olandezul J. van der Doris (1597/XX), călugărul rus A. Suhanov (1651 /XXXI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Nicodim şi Silvestru (1722/LVI), solul otoman Şehdi Osman (1758/LXII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez de Langeron (1790-1791/LXXXVIII) şi generalul rus F. Berg (1826/CV).
 
După „câteva“ zile de marş prin locuri „împădurite“, ruşii s-au oprit în faţa Babadagului, care era „un orăşel absolut mizerabil“ şi abandonat de locuitori. Cazarma localităţii, recent construită conform unui plan „bun“, era „imensă“ şi putea găzdui mulţi pedestraşi şi călăreţi. În mijlocul curţii se afla o cişmea „foarte frumoasă“ cu următoarea inscripţie din marmură care i-a fost tradusă ofiţerului: „Sultanul Mahmud (II) victoriosul a instalat aceste puţuri: beţi din această apă care este ca sorbetul şi invocaţi numele lui Allah. Fie ca cel Veşnic să lungească zilele Padişahului. Potoliţi-vă setea cu apa aceasta, care seamănă a susan. 1231 al Hegirei (1815)“. Francezii s-au scăldat „bucuroşi“ într-un lac din apropiere, deoarece urmau să străbată „stepele aride şi fierbinţi“. Vegetaţia văii era „magnifică“ şi apa din fântâni, „delicioasă“.
 
Babadagul fusese vizitat şi de alţi călători străini în secolele XIV-XVIII: marocanul Ibn Battuta (1330/Călători I), sultanul otoman Soliman I Magnificul (1538/VI), nobilul sol polonez E. Otwinowski (1557/VII), nobilul sol polonez A. Tarnowski (1569/VIII), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.H; 1657/XXXVIII.6.C; 1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul francez P. Avril (1689/XLIII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), solul otoman Şehdi Osman (1758/LXII), medicul militar rus de origine germană J. Minderer (1771/LXX), diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), agentul comercial german M. Gruneweg (1585-1586/XCIV.4), nobilul sol austriac G. von Egenberg (1593/XCV), generalul rus de origine franceză L. de Langeron (1807;1809/CI) şi clericul catolic armean M. Bajaskian (1808/CII).
 
Moscheea din „satul“ Macaul era „foarte elegantă“, dar interiorul era „într-un hal de murdărie“ ca şi cum ciuma „nu părea decât adormită aici“. Apoi, ruşii au trecut prin sate „părăsite“, deoarece armata otomană în retragere obliga civilii să plece, distrugând totul şi otrăvind fântânile.
 
La Berdahule, francezii au putut vedea care fusese soarta locuitorilor ce se opuneau retragerii. Într-o „cocioabă“ din multele casele arse, au găsit cadavre decapitate şi un „nenorocit“ mort în chinuri după ce fusese tras în ţeapă.
 
După un marş de 24 de verste spre sud, forţele ruseşti au făcut tabără pe o înălţime de unde erau vizibile corăbiile de pe Marea Neagră.
Pe 20 iunie, ruşii au ajuns la Karatai şi s-au aprovizionat cu nutreţ şi grâne „uitate, fără îndoială, în zăpăceala şi învălmăşeala fugii“ din cele trei sate părăsite din apropiere. După ce un curier a adus a doua zi ştirea ocupării Măcinului şi a Brăilei, mii de soldaţi au participat la oficierea unui Te Deum „în semn de mulţumire“. Catolicul de Béarn a fost profund impresionat de tabloul grandios al slujbei ortodoxe, acompaniată de muzica militară, corul ostăşesc, bubuitul tunurilor ce asediau Constanţa şi tunetele furtunii, care transformau „acest deşert turcesc (...) în templu creştin“.
 
La 25 iunie, armata rusă s-a cantonat la Karasu. Francezii au aflat că acest nume însemna în limba turcă „apa neagră“, fapt confirmat şi de „nuanţa foarte închisă“ a apei din cele „două mici lacuri“ de acolo. Aici, ruşii au respins câteva atacuri „răzleţe“ şi au aflat de predarea cetăţilor Constanţa şi Hârşova.
La „o oarecare distanţă“ de Karasu, francezii au observat „vechea albie a Dunării“. Această vale „mlăştinoasă“ era mărginită de stânci „abrupte“ şi la capătul dinspre mare se termina „brusc“ prin faleze.
 
Ofiţerul francez aprecia că valul lui Traian era construcţia romană de pe teritoriul otoman pe care „timpul l-a respectat cel mai mult“. Acest „zid de apărare“ pe direcţia V-E, construit pe distanţa de 25 de leghe (o leghe vest-europeană = 4-5,5 km) dintre satul dunărean Rasova (judeţul Constanţa) şi Constanţa, era destinat opririi invaziilor barbare. Acest „colosal bulevard de pământ“ era prevăzut pe ambele părţi cu câte un şanţ „larg şi extrem de adânc“ şi de-a lungul său cu fortificaţii. Deoarece valul se păstrase „aproape intact“, de Béarn concluziona că „va demonstra încă multă vreme grandoarea şi forţa autorilor lui“.
 
Referiri la istoria antică a Dobrogei au mai făcut şi alţi călători străini în secolele XV - XVIII: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneţia; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s) şi lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX).
 
În drum spre Bazargic, s-au primit ştirile capitulării Tulcei şi concentrării în zonă a 12.000 de soldaţi turci. În urma unei lupte de cavalerie pierdute, aceştia s-au retras în localitate. După o altă bătălie de mai multe ore, turcii s-au retras din Bazargic, lăsând pe câmpul de luptă morţi şi răniţi, caz „destul de rar“ pentru ei, care considerau „o datorie religioasă“ recuperarea propriilor victime.
Acest „oraş mare“ era situat într-o vale înconjurată de păduri şi „altădată“ fusese înconjurat de şanţuri „largi“, acum acoperite. Localitatea avea uliţe „multe“, dar „strâmte“, unele cu trotuare. Construcţiile erau reprezentate de 12 moschei, „mai multe“ cişmele „frumoase“, patru bazaruri şi „câteva“ case „aproape elegante“. La moschei, de Béarn a remarcat versetele din Coran scrise cu litere mari pe pereţi şi minaretele „zvelte şi elegante“. Dintre casele „remarcabile“, ofiţerului francez i-a atras atenţia casa paşei, construită din marmură şi lemn „lucrat artistic“, cu o curte „vastă“, „mai multe“ etaje, galerii, balcoane, grădină, harem şi bazin, care îi dădeau „un aer de eleganţă şi graţie“.
 
Dealurile din vecinătate erau acoperite de „mii de morminte“ musulmane şi de un cimitir creştin, ceea ce indica faptul că populaţia oraşului fusese, „altădată, foarte numeroasă“. Pietrele de mormânt musulmane erau sculptate, inscripţionate cu numele mortului şi cu versete din Coran, iar cele creştine erau simple şi anonime.
 
Toţi locuitorii fugiseră şi îşi abandonaseră câinii, care alergau înfometaţi în „haite“. Ruşii au „purificat“ oraşul înainte de a-l ocupa, deoarece era marcat de „o revoltătoare murdărie“: unele fântâni erau acoperite şi altele infectate de cadavrele aruncate în ele. Apoi, ei au instalat spitale, ambulanţe, depozite de alimente şi nutreţ, ceea ce i-a încurajat pe câţiva evrei să deschidă „prăvălioare“. Pe 13 iulie, ziua de naştere a ţarinei, s-a oficiat un Te Deum în prezenţa ţarului, la o temperatură de 32 de grade. Odată cu căldura, creştea însă şi mortalitatea în spitale şi printre animale, murind peste 2.000 de vite şi câţiva cai.
 
Bazargic (azi, Dobrici) şi Silistra au făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparţinut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Bazargicul a fost tranzitat şi de alţi călători străini în secolele XVI-XVIII: diacul rus T. Korobeinikov (1593/Călători XVII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), clericul armean S. Lehaţi (1608/XXII), nobilul sol polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1652/XXXVIII.5.C; 1657/XXXVIII.6.C; 1659/XXXVIII.7.B) , nobilul sol polonez I. Gnisnki (1677/XLI), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1711/LIII.1), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), lordul F. Calvert (1764/LXV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1; 1583/XCIV.2; 1584/XCIV.3/s), nobilul sol austriac G. von Egenberg (1593/XCV/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV) şi lt.-col. rus F. Nyberg (1828/CVI).
 
Timp de două zile, drumul de la Bazargic spre Marea Neagră a fost parcurs pe „o căldură insuportabilă“, având „numai nisip“ şi fără „nici o colibă, nici un copac, nici un strop de apă“. Deseori călătorii vedeau „o fântână secată“, lângă care soldaţii abandonaseră cadavre de boi şi cai din care se hrăneau „sute de vulturi“, fântânile fiind acoperite de „un strat de noroi“.
Mangalia era „un orăşel“ lipsit de port, dar cu „plajă frumoasă“ şi „apă destulă“. În schimb, noaptea călătorii au fost „devoraţi“ de „o multitudine“ de insecte cu şi fără aripi. Autorului i-a atras atenţia moscheea recent terminată, care era „foarte elegantă“.
 
Prin Mangalia trecuseră şi alţi călători străini în secolele XIV-XVIII: anonimul grec din sec. XIV (Călători II), cavalerul burgund/francez W. de Wavrin (1445), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.D; 1656/XXXVIII.6.B), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2) şi diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI) şi negustorul armean S. Muratowicz (1601/XCVI/s).
 
La Constanţa, francezii au ajuns la 11 august. Această „mică cetate“ avea un „simplu“ zid cu bastioane, unde era amplasată o baterie de artilerie. Ca şi Mangalia, Constanţa nu avea port, fiind „doar“ un punct de debarcare. Aici, observatorii s-au despărţit de cazacii din escortă şi s-au îmbarcat pe fregata „Flora“ cu destinaţia portul Varna (NE Bulgariei), asediat de ruşi.
 
Prin Constanţa mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XIV - XVIII: anonimul grec din secolul XIV (Călători II), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.F), francezul J. Tavernier (1677/XLII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrazanowski (1780/LXXVI), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII) şi căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX) şi contele de Langeron (1809/CI).
 
Alţi călători francezi care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XVIII: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), baronul F. de Tott (1769/LXVIII), contele d`Antraigues (1779/LXXIV), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), contele d`Hauterive (1785/LXXII), contele de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), contele de Langeron (1807;1809/CII) şi contele de Lagarde (1813/CIII).
 
Surse foto: 

https://istoriiregasite.files.wordpress.com/
https://www.agero-stuttgart.de/
https://ro.wikipedia.org/
https://brailachirei.files.wordpress.com/2014/09/pliant-babadag.jpg
http://www.xplorio.ro/wp-content/2009/02/valul_lui_traian_001.jpg
https://2.bp.blogspot.com/
https://upload.wikimedia.org/  
Documentare

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Paul Cernovodeanu, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005.
 
https://clasapalatina.files.wordpress.com/

Ti-a placut articolul?

Comentarii