Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:27 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Călători străini prin Dobrogea (CLXIII) - Michal Czajkowski / Sadyk-paşa (Polonia / Turcia) (galerie foto)

ro

05 Dec, 2017 00:00 447 Marime text
Michal Czajkowski (Ceaikovski) (1808-1886) s-a născut într-o familie de polonezi catolici din Ucraina aflată, ca şi Polonia, sub stăpânirea Rusiei ţariste. A participat la insurecţia eşuată din 1831 şi a fost nevoit să se exileze la Paris, unde a devenit colaborator al contelui A. Czartoryski, liderul emigraţiei poloneze. Aici, el a publicat, în perioada 1837-1841, şase volume cu teme din folclorul cazacilor ucraineni.
 
În 1841, a fost trimis de ministrul de externe francez F. Guizot la Constantinopol/Istanbul în calitate de cercetător istoric al Institutului din Paris. În secret însă, Czajkowski reprezentanta în capitala otomană şi emigraţia poloneză. Aici i-a cunoscut pe revoluţionarii români în exil, pe care i-a susţinut în opoziţia faţă de protectoratul Rusiei şi de tendinţele acesteia de hegemonie asupra lumii ortodoxe şi slave. De asemenea, emigrantul polonez visa la uniunea Poloniei şi Ucrainei eliberate cu sprijinul Imperiului Otoman, în acest scop mergând până la a trece în 1851 la religia islamică cu numele şi rangul Mehmet Sadyk-paşa.
 
În 1853, Rusia a invadat Principatele Române vasale sultanului, declanşând Războiul Crimeii, în care s-au implicat şi Franţa şi Marea Britanie de partea Imperiului Otoman. Sadyk-paşa a luptat în calitate de comandant al regimentului de cazaci emigranţi, în care s-au înrolat toţi cei nemulţumiţi de autocraţia Rusiei, poreclită şi „jandarmul Europei“ după reprimarea revoluţiilor din 1848. Cu această ocazie, el a participat la operaţiunile de la Dunărea de Jos, inclusiv din Dobrogea otomană, fiind decorat de sultanul Abdul-Medjid.
 
În 1872, în contextul amplificării divergenţelor sale cu emigraţia de la Paris, ţarul l-a amnistiat şi el s-a întors la Kiev, convertindu-se la ortodoxie sub influenţa celei de-a treia soţii, de naţionalitate greacă. Aici, Czajkowski a început să-şi scrie memoriile, publicate în poloneză, rusă şi franceză. Un manuscris cu rezumatul în limba polonă aflat la biblioteca Ossolineum din Liov (azi, Lvov, în Ucraina) a fost analizat în 1933 de Gh. Duzinchievici într-un articol din „Revista istorică română“. Apoi, versiunea sa franceză, cu titlul Resumée de mes souvenirs de la guerre du Crimée, a fost descoperită de Leonid Boicu în 1969 în Biblioteca Academiei Române. Institutul „N. Iorga“ a folosit acest manuscris pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea.
 
În 1854, Sadyk-paşa a fost trimis de Sublima Poartă cu instrucţiuni pentru generalul Omer-paşa, aflat în tabăra de la Şumla (NE Bulgariei otomane). Aici, el a cerut insistent să fie trimis în Dobrogea, anticipând că armata rusă va trece Dunărea pe la Toultcha/Tulcea, Isaktcha/Isaccea şi Hârşova.
 
După ce au traversat fluviul, ruşii l-au înfrânt pe Mustafa-paşa, care se retrăgea „în debandadă” cu 30.000 de soldaţi. Comandantul otoman şi ofiţerii săi de stat major erau „cei mai străluciţi“ absolvenţi ai şcolii militare din capitala otomană, dar nu aveau experienţă de război.
 
Cazacul Goncearov, „locuitor al Dobrogei“, a ajuns mai repede la Şumla şi le-a descris superiorilor modul „indisciplinat“ în care se făcea retragerea, amintindu-i polonezului convertit la islam de cea a lui Napoleon din Rusia în iarna lui 1812. Situaţia era agravată şi de fuga locuitorilor cu animale şi căruţe „pline“ de femei şi copii. Mehmet Sadyk l-a sfătuit pe Omer-paşa să nu lase aceste trupe să se apropie de cartierul general pentru a nu răspândi demoralizarea. În acest context, comandantul-şef l-a trimis cu unitatea sa de cavalerie la Bazardji oglu/Bazargic Hacioglu, pentru a-l ajuta pe Mustafa-paşa la reorganizarea forţelor sale.
 
Între timp, Iusuf-paşa, comandantul cavaleriei, venise cu ştiri mai nuanţate, conform cărora se duceau încă lupte în insulele fluviului şi se mai auzeau tunurile la Tulcea şi Isaccea. El a explicat că retragerea s-a făcut „în tăcere şi în secret“ şi abia când cazacii de pe Don (fluviu din S Rusiei) s-au apropiat de Bazargic, s-a permis replierea „în fugă“. Despre cazacii din Dobrogea din trupele sale, Iusuf-paşa credea că fie fuseseră „exterminaţi“, fie dezertaseră la duşman.
 
Timp de trei zile, Sadyk-paşa asistase la Bazargic la „o avalanşă de fugari“, şi abia în cea de a patra a sosit o forţă militară organizată. Erau unităţi ale cazacilor săi şi ale cazacilor din Dobrogea, comandaţi de căpitanul Sidor Rawski, şi care-l aduceau pe mitropolitul ortodox rus de stil vechi cu obiectele sale de cult. Acum, Mehmet Sadyk dispunea de 1.600 de cavalerişti „pregătiţi pentru lupte”, din care a trimis imediat un detaşament să provoace „dezordine” în armata rusă.
 
Bazargicul a fost tranzitat şi de alţi călători străini în secolele XVI-XVIII: diacul rus T. Korobeinikov (1593/Călători XVII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), clericul armean S. Lehaţi (1608/XXII), nobilul sol polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1652/XXXVIII.5.C; 1657/XXXVIII.6.C; 1659/XXXVIII.7.B) , nobilul sol polonez I. Gnisnki (1677/XLI), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1711/LIII.1), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), lordul F. Calvert (1764/LXV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1; 1583/XCIV.2; 1584/XCIV.3/s), nobilul sol austriac G. von Egenberg (1593/XCV/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), lt.col. rus de origine finlandeză F. Nyberg (1828/CVI) şi ), lt.col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX) şi ofiţerul francez C. Fay (1854/CLXII).
 
Prezenţa ruşilor în general, şi a cazacilor şi lipovenilor în particular, în Dobrogea, mai fusese semnalată şi de: diplomatul asutriac W. von Brognard (1786/LXXXV), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt.col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI) , ofiţerul maritim englez A. Slade (1838/CXXV), geograful francez A. Boue (1838/CXXIX), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI) şi mineralogul englez W. Smith (1852/CLII).
 
În tabăra de la Şumla se aflau peste o sută de emigranţi români, cu care Omer-paşa dorea să înfiinţeze o legiune, asemănătoare cu cea a polonezilor din Constantinopol. „Plictisiţi de încetineala” cu care se forma această forţă de voluntari, unii dintre foştii revoluţionari români s-au înscris în unităţile de cazaci pro-otomani. Dintre aceştia s-au remarcat prinţul Grigore Sturdza, mai târziu general cu numele Muhlis-paşa, şi Dimitrie Kretzulescu, maior la cazaci şi apoi general al armatei române.
 
Cu ajutorul acestor emigranţi, la Șumla au ajuns informaţii din Bucureştiul ocupat de ruşi, conform cărora ţarului Nicolae I i s-ar fi prezentat două planuri de operaţii de către feldmareşalul I. Paskevici şi generalul M. Gorceakov, comandanţii forţelor ruse din Principatele Române. În ambele ipoteze, Dobrogea şi Silistra în special ar fi devenit baze pentru ofensiva în Balcani, mizându-se şi pe o răscoală a creştinilor din Imperiul Otoman. Dar unităţile ruseşti mergeau „în pas de broască ţestoasă” spre Silistra, Tcherno-voda (Bouz Key)/Cernavodă şi Rahova (corect Rasova, azi comună dunăreană în judeţul Constanţa), fiind semnalate doar patrule de cazaci spre Kustendje/Constanţa şi Kara Su/Carasu (azi Medgidia).
 
După eşecul din iunie al ruşilor la asediul Silistrei, au avut loc două „incidente neplăcute”.
 
Primul a fost înfrângerea regimentului tătăresc al lui Han Mârza, descendent al hanilor Bugeacului (SE Basarabiei, ocupat de Rusia în 1812, azi în Ucraina). Aceştia au fost surprinşi odihnindu-se pe insula Carasu de lângă Cernavodă şi doar o sută, în frunte cu şeful lor, au reuşit să scape de moarte sau prizonierat.
 
Prezenţa tătarilor în Dobrogea mai fusese semnalată şi de alţi călători străini în secolele XIV-XIX: arabul Ibn Battuta (1330/Călători I), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), probabil baronul francez F. de Pavie (1585/XV), agentul diplomatic habsburgic A. Radibrat (1603/XXI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.A), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV) şi diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1; 1583/XCIV.2; 1584/XCIV.3; 1585-1586/XCIV.4/s), nobilul sol austriac G. von Egenberg (1593/XCV/s), ofiţerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI) şi istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII).
 
Al doilea a fost incursiunea din iulie a generalului Espinasse în Dobrogea (C. Fay 1854/CXLII), destinată sărbătoririi cu o nouă victorie a zilei de naştere a împăratului Napoleon III, deşi aceasta era 20 aprilie. Trupelor franceze le fusese ataşat contele Ladislas Koscielcki, cu numele otoman Sefer-paşa, deoarece el cunoştea „limba ţării, populaţiile şi teritoriul”, precum şi şase regimente de başbuzuci, comandate de colonelul Dupreuil, „vechi” profesor la şcoala militară otomană. Această „puternică” forţă franco-otomană s-a cantonat pe un teren „mlăştinos” lângă lacul Sou-guel/Siutghiol, la zece verste (1 verstă rusească = 1067 m) de Constanţa. În timp ce avanposturile ruseşti se aflau la satul Tchamourlou/Ceamurlia (azi comună în judeţul Tulcea), o patrulă de başbuzuci condusă de Mahmud-aga a fost trimisă pe „linia numită valul lui Traian”, care era „urma unui vechi canal” care legase Dunărea de Marea Neagră.
 
În condiţii de noapte, unităţile lui Mahmud şi Dupreuil au tras una împotriva alteia, „o dezordine extremă” instalându-se până dimineaţa. „Eroarea fatală” nu a fost consemnată în raportul generalului francez, care era preocupat mai mult de holera care „devasta deja” localitatea şi se răspândise în rândul armatei sale.
 
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut şi alţi călători străini în secolele XV - XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneţia; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), ofiţerul maritim britanic A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII) şi economistul francez T. Lefebvre (1853;1857/CLX).
 
Apoi, în timpul luptelor din S Munteniei, la care au participat şi cazacii din Dobrogea, Sadyk-paşa menţionează primirea unor informaţii „bune” de la credincioşii de rit vechi din Dobrogea, lipoveni şi cazaci, urmaşii emigranţilor ruşi care nu acceptaseră reforma din secolul XVII din biserica ortodoxă rusă. În august, după ce Omer-paşa a intrat în Bucureştiul părăsit de ruşi, Mehmet Sadyk a discutat cu generalul austriac J. Coronini, comandantul trupelor austriece de ocupaţie din Principate, care a fost interesat de legăturile dintre vechii credincioşi din Dobrogea şi cei din Bialakronitza (probabil în teritoriile ucrainene foste poloneze, anexate de Austria la cele trei împărţiri ale Poloniei din secolul XVIII).
 
Tot în capitala Ţării Româneşti, contele polonez emigrant W. Zamoyski i-a prezentat lui Coronini planul unei „combinaţii” politice şi teritoriale, prin care gurile Dunării (ocupate de Rusia în războiul din 1828-1829), Basarabia, Moldova şi Țara Românească ar fi fost anexate Ungariei, al cărei rege era împăratul Austriei, iar Galiţia austriacă (azi în V Ucrainei) să fie redată unei Polonii refăcută şi condusă de un arhiduce.
 
În momentul începerii operaţiunii de eliberare a Dobrogei, pe teritoriul acesteia se aflau trei regimente de cazaci de Don şi trei batalioane de voluntari slavo-greci la Măcin, Isaccea, Tulcea, Sulina şi în oraşul Babadag. Acestea informaţii obţinute de la credincioşii de rit vechi dintre Dunăre şi Marea Neagră au fost trimise de Sadyk-paşa la Silistra lui Ismail-paşa prin Goncearov „şeful civil” al cazacilor din Dobrogea. Ca urmare, Cernavodă şi Rasova au fost recucerite de Ismail-paşa, fără ca inamicul să se opună prea mult, Tulcea de Ali-paşa cu 3000 de călăreţi başbuzuci şi Babadag, unde se aflau „mari” cazărmi de cavalerie, de colonelul Mehmed-bey cu un regiment de cavalerie.
 
Apoi, Sadyk-Mehmet a primit o importantă informaţie de la Ștrul, „cel mai bun dintre spionii mei evrei”: generalul Oceakov din Basarabia pregătea o diversiune în Dobrogea pentru a încetini marşul forţelor otomane spre porturile de la Marea Neagră, unde urmau să se îmbarce pentru a ataca Crimeea.
 
În a treia zi a Crăciunului, ciorbagiii din Tulcea (personalităţile oraşului), printre care Dumitraki bey şi Hristachi, membri ai medgilie (consiliul provincial), au oferit un banchet în cinstea lui Ali-paşa şi a cazacilor emigranţi. Deşi subofiţerul sârb Hagi Ghiorghi Hristo, care comanda un avanpost de cazaci dintr-o insulă de lângă oraş, a informat de două ori despre mişcările ruşilor, petrecăreţii le-au luat în seamă numai când au început focurile de armă. Ali-paşa a ordonat retragerea spre Babadag, el însuşi aruncându-se într-o trăsură a ciorbagiilor. Numai prezenţa de spirit a lui Hristo, fost haiduc, care cu unitatea sa a hărţuit trupele ruse pe timpul nopţii, a permis ca „dezordinea şi haosul” să nu se transforme într-un „dezastru complet”.
 
Toţi predecesorii poloni ai lui Czajkowski din secolele XVI-XVIII au fost soli la Poarta Otomană, cu excepţia bursierului J. Mikoscha: E. Otwinowski (1557/Călători VII), A. Taranowski (1569/VIII), M. Stryjkowski (1575/X), J. Krasisnki (1636/XXV), translatorul armean Romaskiewicz (1639/XXVI), W. Miaskowski (1640/XXVIII), F. Wysocki (1667/XXXIX), I. Gnisnki (1677/XLI), R. Leszczynski (1700/XLIV), iezuitul F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul F. Orlik (1722/LV), contele J. K. Mniszech (1756/LXI), contele I. Podoski (1759/LXIII), nobilul T. Alexandrovici (1766/LXVII), diplomatul K. Chrzanowski (1780/LXXVI) şi J. Mikoscha (1782/LXVII).
Toţi călătorii musulmani care au străbătut Dobrogea în secolele XIV-XVIII au fost turci, cu excepţia arabului Ibn Battuta: Ibn Battuta (1330/Călători I), prizonierul italian G. Angiolello / sultanul otoman Mehmed II (1476/V), sultanul otoman Soliman I Magnificul (1538/VI), cărturarul otoman Evlia Celebi (sec. XVII/XXXVIII), solul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), solul otoman Resmi Ahmed (1764-1765/LXVI) şi solul otoman Abdulkerim paşa (1775-1776/LXXI).

Surse foto:

istoriiregasite.files.wordpress.com
www.balcanii.ro
www.xplorio.ro
2.bp.blogspot.com
www.edituramilitara.ro

Documentare:

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VI, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2009.
www.ziuaconstanta.ro
p.calameoassets.com
www.acad.ro
upload.wikimedia.org
adxenopol.academiaromana-is.ro
images.okr.ro
ossolineum.pl

Despre Marius Teja    

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.  

Citeşte şi: 

Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

 
Călători străini prin Dobrogea (CLXII) - ofiţerul Charles Fay (Franţa) (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii