Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
09:30 22 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Călători străini prin Dobrogea (CLVII) -Théophile Lavallée (Franţa) (galerie foto)

ro

13 Nov, 2017 00:00 303 Marime text
Théophile Lavallée (1804 Paris - 1866 Versailles) a fost profesor de istorie, geografie şi statistică la şcoala militară de la Saint-Cyr.
În iulie 1853, armatele ruseşti au invadat Principatele Române vasale sultanului, declanşând Războiul Crimeii (1853-1856). Lavallée a fost trimis în regiune pentru a observa teatrul de război, ocazie cu care a călătorit pe Dunăre până la vărsarea acesteia în Marea Neagră.
 
Călătoria pe Dunăre devenise posibilă în urma victoriei Rusiei ţariste împotriva Imperiului Otoman în războiul din 1828-1829, când ţarul a anexat şi Delta Dunării. Chiar în 1829, s-a înfiinţat la Viena compania de transport fluvial cu nave cu aburi „Donau-Dampfschiffahrt Gesellschaft“, care opera pe distanţa Viena - Galaţi. În 1833, a fost înfiinţată la Trieste (azi, în Italia), după modelul firmei britanice Lloyd, compania de transport cu nave cu aburi „Österreichischer Lloyd“, care opera pe ruta Galaţi - Constantinopol/Istanbul.
 
Raportul său a apărut în acelaşi an în „Moniteur de l'Armée“, de unde a fost preluat imediat de „Revue de l'Orient“ cu titlul Les Villes du Bas-Danube. Institutul „N. Iorga“ a folosit articolul din revistă pentru traducerea românească din noua serie „Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea“.
 
Geograful francez menţionează următoarea rută dobrogeană a călătoriei sale: Turtucaia - Silistra - Rasova - Hârşova - Măcin - Tulcea - Sulina. Tourtoukaï/Turtucaia şi Olteniţa se aflau faţă în faţă pe fluviu, marcând punctul de traversare de către armatele ruseşti în războaiele din 1806-1812 şi 1828-1829. În conflictul în curs, fusese rândul otomanilor să traverseze şi să repurteze o victorie.
 
Alţi călători străini care au trecut prin Turtucaia în secolele XV-XIX: cavalerul burgund (Franţa) W. de Wavrin (1445/Călători IV), ambasadorul englez W. Paget (1702/XLVI), solul otoman Resmi Ahmed (1765/LXVI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), abatele italian L. Spallanzani (1786/LXXXVI), călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s), chirurgul englez W. Wittman (1802/C), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829/CVIII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX) ), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), preotul italian F. Nardi (1852/CL) şi ), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII).
 
După Silistra, din Dunăre se desprindea, la o distanţă de 30-40 km, braţul Berchicha/Borcea, lung de 100 km.
Silistra şi Turtucaia au făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, ce a aparţinut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Prin Silistra trecuseră şi alţi călători străini în secolele XV-XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445 /Călători IV), grecul I. Paleologul (1573/IX), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), englezul H. Cavendish (1589/XV), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), A. Radibrat din Republica Ragusa (Dubrovnik/1603/XXI), solul polonez J. Krasinski (1636/XXV), translatorul armean Romaskiewicz (1639/XXVI), solul polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), polonezul A. Taszycki (1640/XXIX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), călugărul rus I. Travelski (1651/XXXII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), solul rus de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), medicul german din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), solul otoman Abdulkerim paşa (1775/LXXI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată Franz Mihanovici (1783/LXXIX), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), britanica lady Craven (1786/LXXXIII), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), căpitanul austriac de origine greacă Gugomos (1790/LXXXVII), ofiţerul britanic de marină sir W. Smith (1792/XC), călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s), medicul britanic W. Witmann (C/1802), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), contele francez de Lagarde (1813/CIII), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), lt.-col. rus F. Nyberg (1828;1830/CVI.), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829/CVIII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), ofiţerul englez A. Slade (1838/CXXV), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), contele englez Carlisle (1853/CLV) şi baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI).
 
În faţa orăşelului fortificat Rassova/Rasova (azi, comună în judeţul Constanţa) se aflau smârcuri „de nepătruns“.
 
Prin Rasova au trecut şi alţi călători străini în secolele XVIII - XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), lordul Bentinck (1801/XCIX), medicul englez W. Wittman (1802/C), preotul englez C. Eliot (1815/CXV), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), geograful francez A. Boue (1840/CXXIX), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII) şi baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI).
Aici, geograful reia o teză menţionată şi de alţi călători, potrivit căreia, „în timpuri foarte îndepărtate”, Dunărea ar fi cotit spre est, pentru „a se arunca în mare” la Kustendjé/Constanţa, situată la 15 leghe (1 leghe = 4-5,5 km), curs care ar fi fost blocat de acumulări de nisip.
 
Tot de aici ar fi început Vallum Trajani/Valul lui Traian până la Marea Neagră, lucrare militară romană destinată apărării contra atacurilor dacilor, formată dintr-un zid şi un şant şi din care rămăseseră „câteva urme”.
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut şi alţi călători străini în secolele XV - XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneţia; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), ofiţerul maritim britanic A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV) şi baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI).
 
De asemenea, Lavallée aminteşte de proiectul neînceput al unui canal Dunăre - Marea Neagră „în timpurile moderne”, lucrare care „ar fi avut rezultate, mai ales de când gurile fluviului aparţin ruşilor”.
 
Proiectul construirii unui canal Dunăre - Marea Neagră a fost menţionat şi de alţi călători europeni din deceniile patru şi cinci ale secolului XIX: botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), ofiţerul de marina britanic A. Slade (1838/CXXV), geograful francez A. Boue (1838/CXXIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), botanistul prusian K. Koch (1843/CXL), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII) şi baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI).
 
În momentul călătoriei, se discuta alternativa construirii unei căi ferate pentru a face din Rasova portul „de popas” pentru navele mari care coborau pe Dunăre spre Marea Neagră.
Ideea construirii unei căii ferate fusese avansată şi de: geograful francez A. Boue (1836-1838/CXXIX), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX/1841), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII) şi mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII).
 
Oraşul Hirschova/Hârşova era apărat de o cetate cu o garnizoană de 1500 de soldaţi, dar fusese cucerită de ruşi în 1809 şi 1828. Importanţa sa deriva din faptul că în apropierea sa se reuneau cele două braţe ale Dunării şi astfel apăra un loc uşor de trecere a fluviului în Dobroutscha/Dobrogea, de unde începeau căile de acces prin Varna şi Șumen spre capitala otomană.
 
Prin Hârşova trecuseră în secolele XVI - XIX şi alţi călători străini: sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul turc Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), nobilul sol polonez F. Orlik (1722/LV), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV) şi căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), M. Gruneweg (1584/XCIV.3; 1586/XCIV.4), medicul britanic W. Witmann (C/1802), contele de Langeron (1809/CI), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1829-1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea englezoaică J. Pardoe (1836/CXIV) şi preotul englez C. Elliot (1835/CXV), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofiţerul maritim englez A. Slade (1838/CXXV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV) şi baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI).
 
Geograful francez preciza că Dobrogea era „o peninsulă rectangulară” situată între Dunăre, valul lui Traian şi Marea Neagră. În această zonă „inundată în întregime” existau păşuni „fertile” unde păşteau cai şi locuiau tătari păstori.
 
Numele Dobrogea mai fusese folosit şi de alţi călători străini în secolele XVI-XVIII: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic bulgar F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653 şi 1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.A; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F; 1656/XXXVIII.6.A; 1663/XXXVIII.3; 1667/XXXVIII.4), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), diplomatul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M Gruneweg (1582/XCIV.1/ s), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII) şi preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL).
 
Prezenţa tătarilor în Dobrogea mai fusese semnalată şi de alţi călători străini în secolele XIV-XIX: arabul Ibn Battuta (1330/Călători I), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), probabil baronul francez F. de Pavie (1585/XV), agentul diplomatic habsburgic A. Radibrat (1603/XXI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.A), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV) şi diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1; 1583/XCIV.2; 1584/XCIV.3; 1585-1586/XCIV.4/s), nobilul sol austriac G. von Egenberg (1593/XCV/s), ofiţerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII) şi baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI).
 
În continuare, Dunărea se ramifica din nou în două braţe până la Matkchin/Măcin, oraş apărat de ziduri şi două forturi, cu o garnizoană de 3.500 de soldaţi. Și această localitate fusese cucerită de ruşi în 1809 şi 1828, deoarece făcea legătura cu raiaua turcească Brăila, care a fost retrocedată Țării Româneşti în 1829.
 
Prin Măcin trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVII - XIX: clericul armean S. Lehaţi (1608/Călători XXII), probabil soldatul german J. Wilden (1611/XXIII), agentul comercial italian T. Alberti (1612 şi 1613/XXIV), călugărul rus V. Gagara (1637/XXVII), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), probabil soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), englezul R. Bargrave (1652/XXXIV), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), J. Tavernier (1677/XLII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), diplomaţii maghiari curuţi M. Bay şi G. Papay (1705-1706/XLIX), diplomatul maghiar curut J. Papai (1710/XLVIII), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), iezuitul G. R. Boscovich (Ragusa; 1762/LXIV), diplomatul otoman Resmi Ahmed (1764/LXVI), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII), diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI), contele francez de Langeron (1791/LXXXVIII), ofiţerul de marină englez W. Smith (1792/XC), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), ieromonahul rus Partenie (1839/CXIX), prinţul prusian H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX) şi paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV).
 
Isakchi sau Isatcha/Isaccea era un târg apărat de o cetate cu 1500 de ostaşi, care nu era „decât” un post de observaţie pentru gurile Dunării şi fusese recent atacată de ruşi.
Isaccea mai fusese tranzitată în secolele XVI - XVIII şi de alţi călători străini: sultanul Soliman Magnificul (1538/Călători VI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), diplomatul englez H. Austell (1585/XIV), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), olandezul J. van der Doris (1597/XX), călugărul rus A. Suhanov (1651 /XXXI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Nicodim şi Silvestru (1722/LVI), solul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII) şi paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV).
 
Acelaşi rol îl îndeplinea Toultcha/Tulcea, ultima fortăreaţă turcească pe Dunăre, apărată de 1200 de soldaţi. „Odinioară”, oraşul era „foarte important” prin legătura cu oraşul Ismail de pe malul celălalt (azi în Ucraina) din raiaua Bugeacului (SE Moldovei, azi în Ucraina).
 
Prin Tulcea mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVI - XIX: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), stareţul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), scriitoarea englezoaică J. Pardoe (1836/CXIV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), prinţul prusian H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII) şi paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV).
 
După aceea, Dunărea se ramifica într-un „mare număr” de braţe, dintre care trei „principale”, formând o „vastă” deltă. La insula Tchatal/Ceatal („bifurcaţie” în turcă) fluviul se împărţea în două braţe „mari”: Kilia/Chilia, care era „greu” navigabil şi avea la vărsare o adâncime de „unul până la doi metri”, şi Sulina, care se diviza în braţul Sf. Gheorghe şi braţul Dounavetze/Dunavăţ. Braţul Sulina era „destul de uşor” navigabil, având lăţimea de 200-300 m şi adâncimea de 6-7 m. Braţul Sf. Gheorghe avea adâncimea de 10 m, însă gura sa era „aproape în întregime” blocată de nisip, în timp ce Dunavăţul, care se vărsa în lacul maritim Rassim/Razim, era nenavigabil. Delta era formată din insulele: Ceatal şi Leti/Letea (între Chilia şi Sulina), Sf. Gheorghe (între Sulina şi Sf. Gheorghe) şi Portitza/Portiţa (între Sf. Gheorghe şi Dunavăţ), ultima fiind singura rămasă în posesia Imperiului Otoman.
 
Insula Letea fusese amintită şi de jurnalistul francez X. Marnier (1846/CXLIII) şi baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI).
Insula Ceatal fusese menţionată de: clericul ortodox sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), căpitanul austriac K. von Titelsberg (1783/LXXVIII), contele francez de Langeron (1807/CI) şi preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL).
 
Cu toate că era inundată „o parte” a anului, delta era „foarte” populată şi cultivată, cu excepţia Portiţei, care era acoperită de nisip.
Deşi Rusia menţinea pe Dunăre o flotilă de şalupe mici cu tunuri, „fie din calcul, fie din neglijenţă” permisese ca gura Sulina să se înnisipeze şi „ameninţa să ruineze” circulaţia pe fluviul „cel mai important” al Europei.
Prin Sulina mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVIII-XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), nobilul diplomat austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), misionarii scoţieni A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), colonelul rus I. Botianov (1846/CXLII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), contele englez Carlisle (1853/CLV) şi baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI).
 
Traversarea Dunării era „dificilă” din cauza insulelor „numeroase”, a terenului „mlăştinos” şi a creşterii „neaşteptate şi frecvente” a nivelului apei. Ruşii considerau avantajoase pentru trecere mai multe puncte începând de la vărsarea Timocului în fluviu, printre care Hârşova şi Isaccea. Istoricul francez observa că armatele ruse reuşiseră să traverseze Dunărea „aproape mereu”, dar „nu îndrăzniseră să se aventureze” în Bulgaria fără să ocupe cetăţile de pe fluviu, ale căror garnizoane opuseseră „o lungă” rezistenţă.
 
În ceea ce îi privea pe otomani, în trecut aceştia controlaseră „fără greutate” malul stâng al Dunării, care era atunci o linie ofensivă. Între timp, în urma pierderilor războaielor din secolele XVIII şi XIX, fluviul rămăsese doar o linie defensivă. Totuşi, în războiul în curs, ei încercau să redea Dunării „vechea sa importanţă” prin treceri „surprinzătoare” care să le asigure dominaţia malului stâng.
Alţi călători francezi care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), baronul F. de Tott (1769/LXVIII), contele d`Antraigues (1779/LXXIV), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), contele d`Hauterive (1785/LXXII), contele de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), contele de Langeron (1807;1809/CII), contele de Lagarde (1813/CIII), ofiţerul H. de Béarn (1828/CVII), diplomatul L. de Beaujour (1817/CX), literatul A. Labatut (1837/CXX), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), E. Thouvenel (1839/CXXVI), vicontele de Valon (1843/CXXXIX), vicontesa de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul A. Joanne (1846/CXLV), diplomatul A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică J. Ubicini (1848/CXVII), arhitectul F. Pigeory (1850/CXLIX) şi paleontologul J. Boucher (1853/CLIV).
 
Alţi călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvialo-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârşitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creştin Paul din Alep (1653/XXXVII), stareţul Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul veneţian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralogul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), caretaşul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul francez A. Joanne (1846/CXLV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), contele englez Carlisle (1853/CLV) şi baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI).

Surse foto:  

istoriiregasite.files.wordpress.com
en.wikipedia.org
www.profudegeogra.eu
blog.noviodunum.ro
de.wikipedia.org
www.balcanii.ro
www.artnet.com
4.bp.blogspot.com
www.xplorio.ro
destepti.ro
www.romaniapozitiva.ro
upload.wikimedia.org

Documentare:

Institutul de istorie „Nicolae Iorga“, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VI, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2009.
www.ziuaconstanta.ro
p.calameoassets.com
www.acad.ro
gallica.bnf.fr

Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

 
Călători străini prin Dobrogea (CLVI) - Baronul O'Brien (Marea Britanie - Irlanda) - galerie foto

Ti-a placut articolul?

Comentarii