Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:49 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trupa de teatru a Liceului Sportiv, pe podiumul Festivalului Naţional de Teatru Şcolar

ro

27 May, 2015 00:00 3125 Marime text


Centrul Cultural Năvodari a găzduit, sâmbătă, cea de-a XI-a ediţie a Concursului de Teatru Şcolar „Spiritul lui Caragiale“. Tinerii de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ au obţinut, la subsecţiunea Adaptare - liceu, premiul I, iar la secţiunile Monolog şi Afiş, câte o menţiune.


 
Evenimentul a fost organizat de cadrele didactice ale Şcolii Gimnaziale „George Enescu“ din Năvodari, coordonator, profesor Vasile Coman. În competiţie au fost prezentate 23 de momente, sub două secţiuni: Artă dramatică - subsecţiunile Teatru, Monolog, Adaptare după operele lui Caragiale, şi Artă plastică, cu subsecţiunile Afiş şi Grafică. De asemenea, aceste secţiuni s-au desfăşurat pe categorii de vârstã: învăţământ primar, gimnazial şi liceal, fiind înscrise în concurs opt trupe la nivel primar, opt trupe la nivel gimnazial şi şapte trupe la nivel liceal. La această activitate au participat elevi, părinţi, cadre didactice, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, precum şi un juriu profesionist, al cărui preşedinte a fost Bogdan Caragea, director artistic al Teatrului de Stat Constanţa, alături de el apreciind prestaţia elevilor Liliana Bărăscu - actriţă a Teatrului de Stat, şi Gheorghe Căpăţână - director al postului Radio Neptun. Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ Constanţa a participat pentru prima dată la acest eveniment, cu elevi ai Cercului de teatru dramatic „Thalia“, coordonaţi de profesorii Silvia Leucă şi Simona Popescu. Tinerii de la Liceul Sportiv „au obţinut, la subsecţiunea Adaptare - liceu, premiul I, iar la secţiunile Monolog şi Afiş, câte o menţiune. „Premiile obţinute ne-au demonstrat că suntem pregătiţi să participăm cu încredere la concursuri de acest gen. Felicitări pentru participare, pentru premii şi pentru dăruirea de care dau dovadă de fiecare dată! Deoarece Trofeul Festivalului a mers anul acesta la Bucureşti, ne-am propus ca anul viitor să-l păstrăm acasă. Aşadar, ne vom pregăti mai bine şi vom demonstra că se poate. Doresc, de asemenea, să felicit organizatorii, care au demonstrat, încă o dată, că festivalul este un trofeu în rândul acestui tip de concursuri, precum şi trupa Bibliotecii «Pontus Euxinus» din Năvodari, coordonată de Abdul-Cair Latip, care a obţinut Premiul de Excelenţă“, a declarat Silvia Leucă. Elevii de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ care s-au bucurat de aplauzele celor care i-au urmărit au fost: Adrian Jieanu, Alin Mihalache, Alexandru Agafiţei, Simona Vintilă şi Mădălina Iordache.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii