După câteva zile de primăvară, revin ploile și vântul puternic! Județul Constanța, sub Cod Galben
După câteva zile de primăvară, revin ploile și vântul puternic! Județul Constanța, sub Cod Galben
17 Apr, 2026 10:43
ZIUA de Constanta
244
Marime text
244
Marime text
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo și două avertizări Cod Galben de vreme rea! Potrivit ANM, în intervalul 17 aprilie, ora 10:00 - 18 aprilie, ora 20:00 va fi în vigoare o informare meteo de instabilitate atmosferică temporar accentuată, intensificări ale vântului.
În intervalul menționat, în centrul, sudul și estul teritoriului, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și vor fi perioade cu averse, însoțite pe arii restrânse de descărcări electrice. Ploile vor avea și caracter torențial, astfel în intervale scurte de timp, local se vor acumula cantități de apă de 15...20 l/mp și pe arii restrânse de peste 25 l/mp. Izolat în regiunile sudice va cădea grindină.
Temporar vântul va avea intensificări, pe parcursul zilei de vineri (17 aprilie), în regiunile vestice, dar și în restul teritoriului, îndeosebi în timpul ploilor, iar sâmbătă (18 aprilie) în est, sud-est, la munte și local în rest. Vor fi viteze în general de 45...55 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor fi de 60...80 km/h.
De asemenea, a fost emisă o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată valabilă în intervalul 17 aprilie, ora 12 – 17 aprilie, ora 21
În județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Brașov și Covasna vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50...55 km/h) și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1...3 ore) cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 35 l/mp.
Nu în ultimul rând, în intervalul 18 aprilie, ora 09:00 – 18 aprilie, ora 20:00 va fi în vigoare o avertizare meteo Cod Galben de intensificări ale vântului.
Pe parcursul zilei de sâmbătă, în cea mai mare parte a Moldovei, în Dobrogea și estul Munteniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50...65 km/h. În zona Carpaților de Curbură rafalele vor fi de 70...80 km/h.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj inclusiv prin avertizări pentru fenomene severe imediate (nowcasting).
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


