Prefectul Constanței pierde la Tribunal procesul cu Consiliul Local Mangalia. Dosarul a ajuns în recurs (DOCUMENTE)
Prefectul Constanței pierde la Tribunal procesul cu Consiliul Local Mangalia. Dosarul a ajuns în recurs (DOCUMENTE)
214
Marime text

Un litigiu de contencios administrativ între Prefectul Județului Constanța și Consiliul Local al Municipiului Mangalia a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța, după ce prima instanță a respins acțiunea prefectului.
Dosarul, înregistrat inițial la Tribunalul Constanța sub numărul 3946/118/2025, are ca obiect anularea a două hotărâri adoptate de Consiliul Local Mangalia (nr. 2 și nr. 3 din 14 februarie 2025), atacate de prefect în exercitarea atribuțiilor de tutelă administrativă.
Pe 20 martie 2026, Tribunalul Constanța a decis respingerea acțiunii formulate de prefect ca neîntemeiată. Instanța a respins, de asemenea, și cererea de intervenție formulată de Boiță Petrina, parte în dosar în calitate de intervenient:
„Soluția pe scurt: Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Prefectul Judeţului Constanţa în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Mangalia. Respinge ca neîntemeiată cererea de intervenţie voluntară principală formulată de terţul intervenient Boiţă Petrina în contradictoriu cu reclamantul Prefectul Judeţului Constanţa şi pârâtul Consiliul Local al Municipiului Mangalia. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 20.03.2026.
Document: Hotarâre 379/2026 20.03.2026”.
Hotărârea mai sus menționată a fost pronunțată după mai multe amânări succesive și repuneri pe rol, cauzate inclusiv de necesitatea analizării cererii de intervenție și a pozițiilor părților.

În urma acestei decizii, prefectul a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Constanța pe 16 aprilie 2026. În prezent, cauza se află în stadiu procesual de recurs, urmând ca instanța superioară să analizeze legalitatea hotărârii pronunțate de Tribunal.
Până în acest moment, nu a fost stabilit un termen de judecată la Curtea de Apel.
Hotărârea nr. 2 din 14.02.2025
Consiliul Local al Municipiului Mangalia s-a întrunit în ședință extraordinară în data de 14.02.2025. Obiectul principal al acestei hotărâri a fost alegerea consilierului local Abdurefi Semiran în funcția de președinte de ședință pentru o perioadă de trei luni, cuprinzând lunile februarie, martie și aprilie ale anului 2025. Proiectul de hotărâre a fost inițiat de consilierii locali Foleanu Paul-Florin și Abdurefi Semiran. La ședință au participat 10 consilieri dintr-un total de 18 aflați în funcție, iar hotărârea a fost adoptată în unanimitate de cei prezenți, cu 10 voturi „pentru”.
Deși adoptată de consiliu, hotărârea a întâmpinat un refuz de contrasemnare pentru legalitate din partea reprezentantului Secretarului General al Municipiului Mangalia, Lionte Alexandra-Magdalena. Motivația acestui refuz indică faptul că proiectul a fost introdus pe ordinea de zi chiar în timpul ședinței, fără a fi însoțit de raportul compartimentului de resort (Compartimentul Relația cu Consiliul Local), document obligatoriu conform art. 136 din Codul Administrativ. Din acest motiv, reprezentantul legal a apreciat că actul a fost adoptat fără respectarea normelor imperative.
Hotărârea nr. 3 din 14.02.2025
În cadrul aceleiași ședințe extraordinare din 14.02.2025, a fost adoptată și Hotărârea nr. 3. Aceasta vizează constituirea Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Mangalia ca parte civilă în dosarul penal nr. 352/36/2023, aflat pe rolul Curții de Apel Constanța. Suma pentru care municipiul s-a constituit parte civilă este de 13.675.922,43 lei. Proiectul a fost inițiat de un grup de opt consilieri locali (Foleanu Paul-Florin, Cerchez Elena, Bădică Victor, Moroianu Nicolae, Trușcă Cosmin-Vasile, Lefter Dan Nicolae, Abdurefi Semiran și Vișa Lucian-Ionel) și se bazează pe existența unui prejudiciu calculat în dosarul unde sunt inculpați primarul Radu Cristian și alți funcționari. Hotărârea a primit 10 voturi „pentru” din partea celor 10 consilieri prezenți.
Similar primei hotărâri, și în acest caz a fost formulat un refuz de contrasemnare pentru legalitate prin opinia motivată nr. 9084 din 17.02.2025. Secretarul General delegat a invocat neîndeplinirea condițiilor legale prevăzute de Codul Administrativ, respectiv lipsa raportului de specialitate din partea Serviciului Juridic și Contencios. Deși proiectul fusese înregistrat anterior ședinței, acesta nu a parcurs toate etapele procedurale de avizare tehnică înainte de a fi supus dezbaterii și votului, ceea ce a dus la concluzia că hotărârea a fost adoptată cu nerespectarea normelor legale în vigoare.
Conform ReJust.ro, Tribunalul Constanța a analizat acțiunea formulată de Prefectul Județului Constanța și cererea de intervenție și a stabilit că hotărârile Consiliului Local Mangalia nr. 2 și 3 din 14.02.2025 sunt legale.
Pe scurt, prefectul a susținut că hotărârile sunt nelegale deoarece:
- nu au fost însoțite de rapoartele de specialitate ale aparatului primarului;
- nu au fost avizate/contrasemnate de secretarul general;
- nu sunt suficient motivate.
Intervenienta a invocat motive similare și a arătat că hotărârea privind constituirea ca parte civilă o afectează direct într-un dosar penal.
Concluziile instanței:
- Lipsa rapoartelor de specialitate nu duce automat la anularea hotărârilor, fiind o etapă internă; este necesară dovada unei vătămări concrete, care nu a fost demonstrată.
- Hotărârea privind constituirea ca parte civilă este doar o manifestare de voință, iar efectele juridice reale se stabilesc în procesul penal, nu în contencios administrativ.
- Lipsa motivării detaliate sau a unor documente nu atrage nulitatea în lipsa unei vătămări efective.
- Nesemnarea sau neavizarea de către secretarul UAT nu atrage nulitatea, legea neprevăzând o asemenea sancțiune.
- Instanța a remarcat și faptul că neemiterea rapoartelor de specialitate putea bloca activitatea consiliului, mai ales în contextul în care acestea vizau chiar persoane din aparatul primarului implicate în dosarul penal.
Instanța a respins atât acțiunea prefectului, cât și cererea de intervenție, ca neîntemeiate.
Procesul care îl vizează pe Cristian Radu
Amintim că DNA – Serviciul Teritorial Constanța i-a deferit justiției atât pe edilul Cristian Radu, cât și pe alți 7 inculpați, printre aceștia numărându-se și Boiță Petrina, într-un dosar care are ca obeict „infracțiuni de corupție”
În dosarul cu indicativul 352/36/2023, Curtea de Apel Constanța a stabilit, la data de 13.03.2026, achitarea tuturor inculpaților.
Ulterior, decizia a fost atacată de procurorii DNA, și de celelalte părți din dosar.
Drept urmare, cauza va intra în atenția Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Oficial de la DNA
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
RADU CRISTIAN, la data faptelor și în prezent primar al municipiului Mangalia, județul Constanța, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
și
BOIŢĂ PETRINA, la data faptelor secretar al municipiului Mangalia, județul Constanța,
DUMITRANA ROMULUS, la data faptelor administrator public al municipiului Mangalia, județul Constanța și persoană delegată cu atribuţii de Primar,
CĂLIN DIDI GEORGE, la data faptelor director în cadrul Direcţiei juridice şi de administraţie publică locală şi ulterior director în cadrul Direcţiei de achiziţii publice şi programe de dezvoltare din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
VLĂDESCU DANIEL, la data faptelor șef al Serviciului Juridic din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
FOTIN DIANA-IONELA, la data faptelor Director al Direcţiei de Management Fiscal şi Control din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
NEGRU MARIA, la data faptelor funcționar în cadrul Compartimentului Control Financiar Preventiv Propriu al Primăriei Municipiului Mangalia,
Avocat în cadrul Baroului București,
toți pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată”.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Pentru documentarea materialului s-au folosit informații de pe platformele portaljust.ro și rejust.ro.
Hotărârile Consiliului Local Mangalia pot fi accesate în integralitate în secțiunea de „Documente” a materialului.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Curtea de Apel Constanța, așteptată să anunțe o decizie într-un dosar de corupție care îi vizează pe Cristian Radu și alți 7 inculpați
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


