Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:53 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încep cursurile după vacanţa de Paşti Elevii se pregătesc pentru teze şi examenele de sfârşit de an

ro

02 May, 2017 00:00 3176 Marime text
Astăzi, elevii se întorc la cursuri după vacanţa de Paşti. După reluarea cursurilor, elevii din învăţământul preuniversitar se vor pregăti pentru teze şi examenele de sfârşit de an. Cei care sunt în clasa a IV-a vor susţine probele scrise la Evaluarea Naţională, pe 3 mai la Limba română, pe 4 mai la Matematică şi pe 5 mai la limba maternă.
 
Urmează elevii clasei a VI-a, care vor susţine probe la Limbă şi Comunicare pe 10 mai şi la Matematică şi Ştiinţe ale naturii pe data de 11 mai. Tezele vor avea loc cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului al doilea.
 
În acest an, pentru Programul „Şcoala Altfel“ nu mai este o perioadă fixă, fiecare unitate de învăţământ putând decide în ce săptămână organizează aceste activităţi. Şcolile pot opta să organizeze „Şcoala Altfel“ în săptămânile: 27 februarie - 31 martie şi 15 mai - 9 iunie pentru învăţământul preşcolar şi primar, respectiv 27 februarie - 31 martie şi 15 mai - 9 iunie pentru învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal. Perioada Programului „Şcoala altfel“ nu trebuie să coincidă cu cea în care se susţin tezele semestriale. Vacanţa de vară va începe la 17 iunie şi se va încheia pe 10 septembrie.

Examenul de Bacalaureat, între 6 şi 30 iunie

Cursurile claselor a XII-a se vor încheia pe 26 mai. Pentru prima sesiune a examenului de Bacalaureat, înscrierile vor avea loc în perioada 22 - 26 mai. Examenul de Bacalaureat va începe cu probele orale şi de competenţe, respectiv Limba română (6 - 7 iunie), limba maternă (8 - 9 iunie), competenţe digitale (9, 12 - 13 iunie) şi limba străină (16 - 17 iunie). Probele scrise vor începe la 26 iunie cu Limba şi literatura română, 27 iunie - limba şi literatura maternă, 28 iunie - proba obligatorie a profilului şi specializării (Matematică sau Istorie), 30 iunie - proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele primei sesiuni a Bacalaureatului vor fi afişate la 5 iulie, până la ora 16.00, şi în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, afişarea rezultatelor finale fiind programată pentru data de 10 iulie. 

Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a 

Elevii clasei a VIII-a vor termina cursurile pe 9 iunie şi se vor înscrie la Evaluarea Naţională în perioada 7 - 9 iunie. Probele scrise vor fi susţinute pe 19 iunie la Limba şi literatura română, pe 21 iunie la Matematică şi pe 22 iunie la limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi afişate pe 26 iunie şi tot atunci pot fi depuse contestaţii, care vor fi soluţionate până la 30 iunie, când vor fi anunţate rezultatele finale.
 
Din acest an şcolar, ponderea mediilor din clasele V - VIII la admiterea la liceu va fi de 20%, faţă de 25%, cum era până acum, iar admiterea va fi făcută într-o singură etapă computerizată, urmată de o etapă în care vor fi analizate cazurile speciale. Admiterea în liceu se va finaliza în data de 28 iulie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii