Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:47 05 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociația SAMAS lansează Tutorialele Cutia Bebelușului, un ajutor esențial pentru gravide și mame

ro

03 Jun, 2025 15:00 349 Marime text
Mirela Păcălici Mituri
 
  • Cele 4 tutoriale abordează teme de interes pentru părinți, de la alăptare la plânsul bebelușului, și consolidează componenta educațională a programului
  • 95% dintre mamele din Programul Cutia Bebelușului au declarat în 2024 că prin acest program au participat pentru prima oară la cursuri de pregătire despre creșterea și îngrijirea nou-născutului furnizate de un cadru medical
  • În județul Constanța, Asociația SAMAS a dus Cutia Bebelușului în 14 comune (25 de sate), ajungând în 232 de case
 
Asociația SAMAS a lansat zilele acestea 4 tutoriale dedicate gravidelor și mamelor. Materialele video sunt parte a unei serii de 8 realizate cu implicarea specialiștilor în sănătate și au fost gândite ca parte a programului Cutia Bebelușului, implementat de Asociația SAMAS și Salvați Copiii, și finanțat de Fundaţia OMV Petrom. Fiecare tutorial abordează o problemă importantă pentru gravide și mamele de nou-născuți, printre care alăptarea, plânsul bebelușului, mituri referitoare la creșterea copiilor.
 
Materialele video produse au mesaje simple, cu informații medicale esențiale pentru gravide și mame, dar beneficiază în același timp de autoritatea specialiștilor în domeniu, toată echipa SAMAS implicată în proiect fiind formată din asistente medicale, moașe, educatori perinatali, specialiști în sănătatea mamei și a copilului mic.
 
Tutorialele se găsesc pe YouTube, TikTok și pe canalele Meta (Instagram și Facebook). Producțiile vor fi utilizate și de organizații pe durata cursurilor pe care le derulează pentru viitorii părinți, dar și de partenerii din program - asistenții medicali comunitari. Scopul este acela de a le oferi pacienților un instrument accesibil, modern și la îndemână, adaptat canalelor de comunicare actuale, atunci când au întrebări sau temeri legate de creșterea copiilor, dar și de sănătatea bebelușilor și a lor ca părinți.
 
Conform raportului de impact al programului Cutia Bebelușului realizat în 2024, 95% dintre mamele chestionate au declarat că prin acest program au participat pentru prima oară la cursuri de pregătire despre creșterea și îngrijirea nou-născutului furnizate de un cadru medical. 81% dintre femeile care au participat la cursuri au afirmat că majoritatea informațiilor aflate astfel erau lucruri pe care nu le știau anterior.
 
„Cutia Bebelușului este un program complex care oferă, pe lângă suport material, și suport informațional pentru mame. Pentru mamele care au puțin timp la dispoziție pentru informare, lansăm azi aceste 8 tutoriale ce răspund la cele mai comune întrebări ale oricărui părinte legate de îngrijirea bebelușilor.Tutorialele vor fi distribuite exact în mediile online cele mai frecventate și, cu ajutorul lor, sperăm să ajungem la cât mai multe mame și să
contribuim astfel la reducerea ratei mortalității infantile”, a declarat Amalia Fodor, Director Executiv al Fundației OMV Petrom.
„Sfaturile specialiștilor sunt informația corectă. Sunt cuvintele și experiența profesională de care părinții au nevoie pentru a înlocui miturile despre creșterea copiilor sau recomandările fără suport științific care abundă azi pe internet și care îi fac pe părinți să se întrebe care mai sunt deciziile corecte, pe cine trebuie să întrebe, cum fac să aibă acces la sfaturile cele mai bune și mai utile pentru creșterea copilului. Cutia Bebelușului a fost, de la lansarea acestui program în România, și un canal de informare și educație pentru părinți. Tutorialele realizate de specialiști întăresc acest lucru și ajung nu doar în mintea, ci și în sufletul părintelui, care nu se mai simte singur și neajutorat”, a declarat Sînziana Ioniță-Ciurez, Director Executiv Asociația SAMAS.
 
 Liliana Movsessian


Ce au pus specialiștii SAMAS în Cutia Bebelușului
„Cutia Bebelușului – primul pătuț”, cu Mirela Păcălici, asistent medical și educator perinatal SAMAS, este tutorialul care deschide seria și care oferă cele mai cuprinzătoare explicații despre cum se folosește cutia ca loc de dormit. Recomandările pot fi utilizate de toți părinții atunci când își pregătesc bebelușul pentru somn, dar și în îngrijirea acestuia de zi cu zi.
 
„Hai să vorbim despre alăptare”, cu Viorica Neață, asistent medical și educator perinatal SAMAS, face treaba unui consultant de alăptare atunci când nu ai unul alături, explicând felul în care se atașează bebelușul la sân și adresându-i fiecărei mame care urmărește tutorialul cea mai importantă încurajare: „Și tu poți alăpta!”
 
„Hai să vorbim despre plânsul bebelușului”, cu Liliana Movsessian, moașă și educator perinatal SAMAS, este poate cel mai așteptat răspuns la întrebarea pe care și-o pune fiecare părinte: „Oare de ce plânge bebe?”
 
„Mituri de care să te ferești când ai un bebeluș”, cu Mirela Păcălici, asistent medical și educator perinatal SAMAS, demontează toate sfaturile greșite pe care le primim, de la interdicția de a-i face baie bebelușului până nu îi „cade” buricul la purtarea obligatorie a căciuliței.

 
Ce este Cutia Bebelușului?
Programul Cutia Bebelușului ajunge în cele două ediții prin cele două ONG-uri care derulează programul la 15.300 de mame și nou-născuții lor și contribuie la reducerea ratei mortalității infantile, prin îmbunătățirea sănătății și a stării de bine a mamelor și bebelușilor din 1.300 de comunități dezavantajate. 870 de cadre medicale (medici de familie și asistenți medicali comunitari) au fost cooptate în program pentru a încuraja mamele să acceseze serviciile de sănătate prenatale existente și oferă cursuri pentru părinți. Inspirată de succesul modelului din Finlanda, dar adaptată la specificul local, Cutia Bebelușului este oferită gratuit viitoarelor mame, înainte sau imediat după momentul nașterii copilului, cu condiția ca acestea să acceseze serviciile de îngrijire prenatală oferite de sistemul public de sănătate, începând cu cel târziu a patra lună de sarcină. Mai multe detalii despre program găsiţi aici
În județul Constanța, Asociația SAMAS a dus Cutia Bebelușului în primul an de program (2024-2025) în 14 comune (25 de sate), ajungând în 232 de case.
 
Viorica Neață

Programele SAMAS
Din 2013, SAMAS dezvoltă și implementează programe de educație pentru sănătate și prevenție. Asociația formează profesioniști din domeniul sănătății și cel educațional, pentru ca aceștia să-i poată ajuta, la rândul lor, pe părinți să ia cele mai bune decizii pentru sănătatea copiilor. Pe lângă programul Cutia Bebelușului, inițiat în 2018, pentru a reduce mortalitatea infantilă și a-i susține pe părinții din comunitățile vulnerabile, Asociația SAMAS derulează alte două programe la nivel național: Educație Perinatală în primele 1000 de zile și Sănătos de mic. Astfel, prin programul de educație perinatală, SAMAS a dezvoltat o comunitate de 2.459 de specialiști (moașe, medici, asistenți medicali și comunitari), care oferă informații despre nutriția și îngrijirea corectă a bebelușilor viitorilor părinți și părinților începători din întreaga țară. Prin activitatea educatorilor săi perinatali, SAMAS a contribuit la creșterea ratei de alăptare exclusivă, de la 12,6%, în 2011, la 29,8% în 2016.
Sănătos de mic, inițiat în 2017, continuă misiunea Asociației SAMAS, printr-un program național de educație nutrițională în grădinițe, menit să reducă riscul de obezitate infantilă și să creeze bune obiceiuri alimentare în primii ani de viață. Programul a fost deja implementat
în 489 de grădinițe de stat (41% din numărul total de grădinițe din țară), iar 998 de cadre didactice și medicale din grădinițe au urmat cursuri de formare în nutriția sănătoasă a preșcolarului. În total, 56.850 de copii și 280.912 părinți au beneficiat gratuit de activitățile programului.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii