Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:31 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cel mai mare concurs de dans pentru preşcolarii constănţeni Începe Festivalul Judeţean de Dans pentru Copii „Dansez pentru mare“

ro

13 May, 2014 00:00 2614 Marime text
Joi, 15 mai, de la ora 9.00, la Palatul Copiilor Constanţa va avea loc Festivalul Judeţean de Dans pentru Copii „Dansez pentru mare“. Evenimentul, ajuns la cea de-a VIII-a ediţie şi organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, este considerat cel mai mare concurs de dans dedicat preşcolarilor constănţeni.

Obiectivele principale ale festivalului vizează descoperirea copiilor cu potenţial artistic, promovarea mişcării prin dans, dezvoltarea personalităţii copilului, stimularea activităţilor artistice la nivelul învăţământului preşcolar, valorificarea potenţialului creativ al preşcolarilor şi al cadrelor didactice coordonatoare. Concursul va fi jurizat de Elena Vasile, balerină a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ Constanţa, Mihaela Burlacu, reprezentant CJC, Irinela Nicolae, inspector preşcolar, Adriana Oprea, inspector şcolar general adjunct, Adina Popescu, director al agenţiei InfopressTv România şi Mustafa Ilhan, directorul Palatului Copiilor.

În acest an, organizatorii au propus două moduri de participare la eveniment, directă şi indirectă. Astfel, cei care au optat pentru participarea directă vor dansa pe scena Palatului Copiilor, iar cei au ales participarea indirectă, mai exact grădiniţele aflate la peste 70 de km distanţă de Constanţa, vor aduce un DVD conţinând filmarea programului artistic ce va intra în competiţie. Ambele categorii de înscrişi vor participa la concurs pe două secţiuni, după cum urmează: secţiunea I, destinată preşcolarilor cu vârste de 3-5 ani, şi secţiunea a II-a, dedicată preşcolarilor cu vârste de 5-7 ani. Genurile de dans admise sunt: dans clasic, dans modern, dans de caracter (oriental, spaniol, argentinian, polonez, italian, maghiar), dans sportiv (dansuri de societate şi dansuri latino-americane), dans cu temă (mişcări executate după libera imaginaţie a fiecărui îndrumător, pe diferite tipuri de muzică), dans de majorete. Nu sunt admise dansurile populare.

Vor fi acordate următoarele premii: trofeul „Dansez pentru mare“, premiile I, II, IIII, premiul presei, acordat de InfopressTv România şi menţiuni. Festivalul va fi prezentat de educatoarea Nicoleta Savu, care o va avea alături pe Claudia Elena Cicu, elevă în clasa I la Colegiul Pedagogic „Constantin Brătescu“.
Comitetul de organizare, desemnat de ISJ Constanţa şi coordonat de prof. Irinela Nicolae, inspector pentru învăţământ preşcolar, este alcătuit din: prof. Marioara Popescu - GPN „Roboţel“, prof. Nicoleta Savu - GPP „Perluţele Mării“, prof. Tania Dumitrescu - GPP „Amicii“, prof. Eugenia Colţa - GPP Nr. 33, prof. Ecaterina Radu - GPP „Azur“, prof. Aurelia Diaconu - GPP Nr. 42, prof. Elena Stan - GPP „Mugurel“, prof. Loredana Manolache - GPP Nr. 44, prof. Elena Velcea - GPP „Gulliver“, prof. Luminiţa Cosmeanu - GPP Nr. 53 şi prof. Aiten Regep - GPN „Zubeyde Hanim“. Partenerii ISJ în organizarea evenimentului sunt Prefectura Judeţului Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi Palatul Copiilor.

Ti-a placut articolul?

Comentarii