Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
07:55 28 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Interviu cu europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu despre scenariul unei Europe cu două viteze - „O nouă expresie a aroganţei occidentale“

ro

14 Mar, 2017 00:00 2589 Marime text
Aflat zilele trecute la Techirghiol, prof. univ. dr. Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Parlamentului European, una dintre vocile cele mai autorizate în domeniul politicii externe, de securitate şi apărare din România, a acordat un interviu în exclusivitate pentru ZIUA de Constanţa.
 
Ioan Mircea Paşcu a fost ministru al Apărării Naţionale, aflat în Parlamentul European din anul 2005, recent reales pentru al doilea mandat vicepreşedinte al Legislativului european.
 
Germania şi Franţa au cerut, zilele trecute, ţărilor din UE să accepte scenariul unei Europe cu mai multe viteze, pentru a permite blocului comunitar să poată depăşi încercarea BREXIT, scriu pe larg agenţiile de presă din toată lumea. Domnule vicepreşedinte al Parlamentului European, nu a fost doar o metaforă politică?
 
Nu, în niciun caz. Însă este un argument fals. Ţările occidentale, cele care au iniţiat întregul proiect, sunt incapabile să rezolve în momentul de faţă problemele pe care le au. Şi au venit cu această idee: din cauză că ne-am extins prea mult, să ne separam din nou, pe viteze de dezvoltare. Dar aici sunt două lucruri care trebuie spuse: şi până acum era clar că avem viteze diferite, dar ne bucuram de aceleaşi drepturi. În momentul de faţă, se doreşte diferenţierea drepturilor în funcţie de viteză: cine se mişcă mai repede, să aibă drepturi mai multe, cine se mişcă mai încet, să aibă drepturi mai mici. Este o chestiune periculoasă, iar argumentul fals este că se induce ideea că din cauza noastră ei nu au mers mai departe cu integrarea. Or, nimeni nu i-a împiedicat să ducă integrarea mai departe.

Ce poziţie se impune să fie adoptată în acest caz?

În momentul actual, noi credem în unitate, şi nu în dez-unitate, mai ales că Marea Britanie a plecat, se impune strângerea rândurilor. Toată această chestiune a venit într-un moment cât se poate de prost, e construită pe argumente false, şi tot ce e construit pe nisipuri mişcătoare o să aibă soarta acestora.

Ce poziţie au reprezentanţii României în Parlamentul european în legătură cu această problemă?

Noi am refuzat rapoartele care vizau o Europă în mai multe viteze, indiferent în ce grup politic ne-am aflat. Unele dintre aceste rapoarte au trecut cu unele amendamente, ceea ce înseamnă că nu i-au lăsat să facă exact ce au vrut. Însă e clară această tendinţă. Este o nouă expresie a aroganţei occidentale faţă de cei veniţi din Europa răsăriteană.

Nu se poate schimba niciodată această poziţie de superioritate a celor mari faţă de noi?

Nu se poate să ştergem sutele de ani de dominaţie occidentală asupra estului Europei, de târguri cu Rusia pe seama estului Europei. Acestea nu se pot întoarce peste noapte. Am un coleg german care a spus verde în faţă că delegaţia României este mică, dar se comportă ca o delegaţie mare.

Pare un compliment pentru activitatea dvs.

El a vrut să spună însă că avem un comportament nejustificat. Eu trăiesc printre ei din 2005 şi nu am niciun dubiu cu privire la adevăratele lor sentimente faţă de noi.

Ce construieşte România în acest context?

În cei zece ani cât a fost Băsescu la putere nu a construit nimic. A fost omul care a ridicat mâna la orice s-a propus acolo. Am sprijinit consensul de a nu-i deranja pe cei mari, ca, atunci când ar fi nevoie de ei, să le poată fi cerut sprijinul. Şi el a avut nevoie la referendum, şi a primit acest sprijin. Dar cu asta, România nu a câştigat nimic. În momentul de faţă, dacă România vrea să spună ceva, toată lumea se uită mirată. Noi i-am obişnuit ca din 2007 şi până acum să nu avem nicio opinie. Orice spuneau alţii era bun şi pentru noi.

Ce poate să se mai schimbe în prezent?

În momentul de faţă, trebuie să ne exprimăm cât mai clar poziţia şi să ne găsim aliaţi. Occidentalii caută să ne determine pe noi să fim nemulţumiţi pentru a putea spune că suntem singurii vinovaţi de schimbarea Uniunii Europene. O altă parşivenie. Şi de aceea trebuie să fim foarte atenţi cum ne exprimăm opiniile, punctul de vedere. Nu putem acţiona fără aliaţi. Există două şcoli de gândire, una recomandă grupul de la Vişegrad, alta, care este mai corectă, aş spune eu, care vizează toate ţările, nu numai grupul de la Vişegrad.

Țările estice din grupul de la Vişegrad sunt Ungaria, Cehia, Slovacia şi Polonia. Noi nu puteam fi incluşi în acest grup? 

Eu ştiu că, prin 1990, Petre Roman a vrut să demonstreze Occidentului că grupul de la Vişegrad este un grup închis. Şi a depus o cerere oficială că România vrea să se alăture acestui grup. Bineînţeles că răspunsul a fost negativ şi asta a şi aşteptat, ca să putem să spunem celorlalţi occidentali adevărul. Şi a rămas un grup închis. Cu diferenţe între ei. De pildă, polonezii sunt antiruşi convinşi, iar maghiarii sunt proruşi convinşi.
 
Ungaria n-a sprijinit Polonia în cazul alegerii preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, dar acesta a fost ales, în ciuda opoziţiei poloneze. De fapt, nu este dreptul Poloniei, doar s-a întâmplat să fie Tusk. În acest caz, polonezii nu au calculat bine, pentru că toată lumea a spus: dacă nu este Tusk, putem da conducerea oricărei ţări. Dar toţi l-au sprijinit pe Tusk. Şi astfel le-au dat un semnal celor de la Varşovia că anumite lucruri nu sunt acceptabile. Şi am ajuns la o altă problemă care se adaugă la dosar: trebuie să începem negocierile cu Marea Britanie, care vrea să fie socotită în afara Uniunii, pentru a avea o arie completă de mişcare. Or, acest lucru nu se poate din punct de vedere juridic. Ea trebuie să stea până la capăt în uniune. Abia când se va semna ieşirea definitivă, Marea Britanie îşi va căpăta libertatea. Până nu se pronunţă divorţul, căsătoria este valabilă.

Sunt semnale pesimiste...

Să le spunem amestecate.

Să vorbim despre echipa României, care încearcă prin mai multe căi să promoveze ţara. Cum se poate ţine pasul?

Există foarte multă iniţiativă locală pe care noi o susţinem de la Bruxelles. Iată, aici, la dvs., ea s-a manifestat deja. În alte părţi, trebuie ajutată. Contează că există un cadru care stabileşte ca anumite legături să interacţioneze.

Pesimistul este un optimist bine informat. Cum vedeţi România într-o proiecţie a anilor 2025?

Sper să ne menţinem pe linia de plutire. Nu mă aştept să avem o explozie. După cum se vede, la noi funcţionează un model de dezvoltare în salturi, exploziv: am avut acumulări încete, care, de fapt, au fost rămâneri în urmă. Căci ritmul nostru a fost unul mereu inferior altora. Deşi ne-am mişcat şi noi în aceeaşi direcţie, am rămas în urma lor. Am avut revoluţia lui Tudor Vladimirescu, Revoluţia Paşoptistă, Independenţa, Primul Război Mondial şi Unirea, au urmat anii comunismului, când toate resursele ţării s-au concentrat într-un singur loc şi de acolo au fost dirijate.
 
Am cunoscut, după momentul 1989, o modernizare tehnologică rapidă. În momentul de faţă, nu anticipez o nouă explozie de genul acesta sub raportul dezvoltării. Acum ar trebui să ştim să ţinem ritmul, să ne descurcăm cât putem mai bine. Diplomaţia românească s-a regenerat, dar, din păcate, calitatea celor care au venit este încă modestă, ea se desfăşoară în principal pe două linii, NATO şi Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă că este şi multă birocraţie, că nu avem încă o diplomaţie de vocaţie. Şi viaţa internaţională s-a schimbat...
 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii