Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zi decisivă pentru procurorul-șef din DNA care l-a trimis în judecată pe Sorin Strutinsky (rechizitoriu+ referat arestare)

ro

05 May, 2015 00:00 1835 Marime text
Gheorghe Popovici, fost procuror din circumscripţia Parchetului Curţii de Apel Constanţa, actualul şef al Secţiei de Combatere a Corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aşteaptă, azi, veşti de la Constanţa. Potrivit surselor noastre, magistratul este cel care l-a deferit Justiţiei pe omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, instigare la săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi instigare la săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată. Azi, judecătoarea Adriana Ispas, preşedintele Curţii de Apel Constanţa, decide dacă Strutinsky rămâne în arest ori dacă poate fi pus în libertate.
 
Mai mult decât atât, şefa Curţii de Apel Constanţa va hotărî dacă Tribunalul Constanţa a fost sesizat legal de procurorii Anticorupţie cu rechizitoriul cauzei şi dacă aceştia au administrat legal probele din dosar.
 
Pe scurt, judecătoarea Adriana Ispas ar putea dispune azi începerea procesului privindu-l pe Strutinsky, însă poate trimite dosarul înapoi pe masa procurorilor în vederea refacerii urmăririi penale. În şedinţa din data de 20 aprilie, judecătorul Leonard Iustin Bourceanu, din Tribunalul Constanţa, învestit cu soluţionarea dosarului, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, respingându-i omului de afaceri cererea de eliberare sub controlul judiciar. Tot Leonard Iustin Bourceanu a respins cererea de restituire a unor bunuri confiscate de procurori, constatând legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 9/P/2015 din 27.02.2015 al DNA, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Nemulţumit de soluţia judecătorului, Sorin Gabriel Strutinsky a formulat contestaţie, aceasta fiind trimisă spre soluţionare, aşa cum precizam şi mai sus, Curţii de Apel Constanţa. Chiar dacă Adriana Ispas, şefa Curţii de Apel Constanţa, va decide punerea în libertate, Strutinsky rămâne după gratii. Şi asta pentru că el mai are un mandat de arestare în dosarul în care este cercetat alături de Radu Mazăre, primarul suspendat al municipiului Constanţa.
 
Referatul DNA privind propunerea de arestare a lui Radu Ştefan Mazăre şi a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky (document)
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Gabriel-Sorin Strutinsky, „trezorierul“ tandemului Mazăre – Constantinescu (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii