Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:43 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trimişi în judecată şi duşi la arestare în cătuşe Un poliţist şi un şef de district de la Căi Ferate ar fi râvnit la rezerva militară

ro

12 Apr, 2013 00:00 1696 Marime text
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa îl cercetează pe Vasilică Lazăr, ajutorul şefului Postului de Poliţie Rasova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Poliţistul este suspectat că ar fi acordat sprijin unei grupări infracţionale specializate în furt de fier vechi. Lazăr a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. În acelaşi dosar este cercetat şi Ionel Păun, şeful districtului de linie 5 Căi Ferate Cernavodă. Tot ieri, cei doi au fost trimişi în judecată pentru furt calificat, în dosarul 4151/118/2013, primul termen fiind stabilit pentru data de 15 mai.

Prin intermediul unui comunicat oficial, comanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa a anunţat că se dezice de acţiunea individuală a poliţistului şi precizează că nu va tolera sub nicio formă abaterile disciplinare sau de încălcare a dispoziţiilor legale ale poliţiştilor din subordine, cooperând în acest sens cu autorităţile îndrituite să verifice sau să cerceteze astfel de comportamente lipsite de profesionalism şi care aduc atingere imaginii instituţiei. Ieri, Vasilică Lazăr şi Ionel Păun a fost prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă, instanţă hotărând arestarea arestarea celor doi.   

Oficial

La data de 10 aprilie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de învinuiţii Vasilică Lazăr şi Ionel Păun, şeful districtului de linie 5 C.F. Cernavodă, care sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Probatoriul administrat în cauză a relevat ca stare de fapt că, în după-amiaza zilei de 10 aprilie, cei doi învinuiţi au fost depistaţi în flagrant, de o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa, imediat după ce au sustras din curtea districtului 5 C.F. Cernavodă cantitatea de 1.790 kg de componente metalice, reprezentând suporţi pentru pod metalic de rezervă militară, cupoane de şină de cale ferată şi material mărunt de cale ferată, în valoare totală de 1.330,80 de lei, bunuri pe care cel dintâi le transporta într-o autoutilitară cu numere de înmatriculare bulgăreşti, pentru a le valorifica la un centru de colectare a materialelor refolosibile. Ieri, prin rechizitoriu, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată la Tribunalul Constanţa a celor doi învinuiţi, iar odată cu emiterea rechizitoriului procurorul de caz a formulat şi propunere de arestare preventivă faţă de ambii inculpaţi pentru următoarele 29 de zile. Anchetatorii spun că punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii