Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:08 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii Anticorupţie vorbesc despre un nou dosar Adrian George Gâmbuţeanu, directorul RAJDP Constanţa, la un pas de libertate

ro

22 Mar, 2014 00:00 3484 Marime text
Arestat preventiv la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP) Constanţa, ar putea ieşi din arest, cel mai probabil, săptămâna viitoare.
 
Potrivit unor surse bine informate, Gâmbuţeanu a atacat, prin avocat, decizia Tribunalului, instanţă care a decis încătuşarea sa până aproape de jumătatea lunii viitoare. Adrian George Gâmbuţeanu a fost reţinut, la data de 19 martie, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, fiind acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.Procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie susţin că, „în perioada 2011 - 2013, Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, şi Gâmbuţeanu Adrian George, directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, au refuzat în mod repetat să pună la dispoziţia auditorilor Curţii de Conturi documentele şi informaţiile solicitate, împiedicând astfel efectuarea a 3 controale incluse în programul de activitate al acestei instituţii”.

„În această modalitate, a fost tulburată grav activitatea Curţii de Conturi, care s-a aflat în imposibilitatea de a-şi îndeplini principala atribuţie, respectiv verificarea modului în care au fost utilizate resursele financiare publice.Totodată, a fost creat un folos necuvenit Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, constând în faptul că activitatea sa a fost sustrasă verificării, în condiţiile în care fondurile de care a beneficiat RAJDP Constanţa din resursele publice în perioada supusă controlului au fost de peste 200 de milioane lei. Mai mult, există date că din aceste sume au fost efectuate plăţi nelegale, aspecte care impuneau lămuriri prin efectuarea controlului şi care fac obiectul unui alt dosar penal aflat pe rolul DNA”, au conchis procurorii DNA.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii