Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
08:56 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Patru poliţişti de la Combaterea Criminalităţii Organizate din Constanţa, condamnaţi

ro

06 Nov, 2015 00:00 890 Marime text
Trimişi în judecată în septembrie 2013, de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Bogdan Mircea TeodorescuVlad Ştefan ZahariaDragoş Emil Petcu şi Cristian Dolană, angajaţi ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa, au fost condamnaţi.
 
Judecătoarea Viorica Lungu, din cadrul Curţii de Apel Constanţa, le-a aplicat primilor trei câte patru ani de închisoare, iar ultimul s-a ales cu trei ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere.
 
De menţionat că, tot în prezenta cauză, TeodorescuZaharia şi Petcu au fost achitaţi pentru lipsire de libertate în mod ilegal, iar Dolană pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal.
 
Deciziile nu sunt definitive, ele putând fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
Procurorii arată în rechizitoriu că, „în noaptea de 2/3 mai 2013, inculpaţii Teodorescu Bogdan MirceaZaharia Vlad ŞtefanPetcu Dragoş EmilDolană Cristian (toţi lucrători în cadrul BCCO Constanţa) desfăşurau o acţiune pe linia combaterii traficului de droguri în zona unui club din staţiunea Mamaia, timp în care în aceeaşi zonă îşi desfăşura activitatea şi investigatorul sub acoperire T.F.C.“.
 
„În momentul în care investigatorul sub acoperire l-a abordat pe inculpatul Petcu Dragoş Emil, oferindu-i spre vânzare un plic cu substanţă vegetală, de culoare preponderent verde (sub pretextul că ar fi o substanţă stupefiantă), a intervenit şi inculpatul Teodorescu Bogdan Mircea, care i-a luat investigatorului din buzunar portmoneul, iar ceilalţi doi inculpaţi i-au luat telefoanele mobile. Apoi, fără a avea autorizaţie de percheziţie domiciliară, inculpaţii Petcu Dragoş EmilTeodorescu Bogdan Mircea şi Zaharia Vlad Ştefan l-au condus pe investigatorul sub acoperire în camera sa de hotel, unde au efectuat o percheziţie, context în care au ridicat suma de 2.700 de lei prezentată de acesta din urmă“, mai reiese din ancheta procurorilor.
 
„Ulterior, pe fondul apariţiei suspiciunii că T.F.C. ar putea să fie investigator sub acoperire, inculpaţii Petcu Dragoş EmilTeodorescu Bogdan MirceaZaharia Vlad ŞtefanDolană Cristian au declanşat o acţiune susţinută de supunere a acestuia la suferinţe puternice, fizice şi psihice, pentru a obţine de la acesta mărturisirea că este poliţist, lucrând sub acoperire, pentru a-l intimida atât pe acesta, cât şi persoanele care l-au autorizat, precum şi pentru a-l pedepsi pentru «lipsa de loialitate» constând în îndreptarea unor asemenea acţiuni împotriva unor colegi poliţişti şi pentru îndrăzneala de a le fi testat probitatea profesională“, potrivit rechizitoriului.
 
Procurorii susţin că presupusele fapte ar fi fost comise în parcarea unui club din Mamaia, în parte în autoturismul de serviciu şi în parte în vecinătatea acestuia. Mai mult decât atât, investigatorul sub acoperire ar fi fost încătuşat, „fără a fi întrunite cerinţele legale pentru luarea acestei măsuri, fiind lovit în mod repetat cu pumnii în zona capului pentru a-şi declina calitatea de poliţist“. Investigatorul ar fi fost şi complet dezbrăcat în parcarea menţionată (sub pretextul unei percheziţii corporale) şi lovit peste picioare cu o bâtă.
 
„Inculpaţii au proferat ameninţări atât la adresa investigatorului, cât şi a familiei sau colaboratorilor săi, acesta fiind ameninţat la un moment dat cu arma, pe care i-au pus-o la tâmplă şi în zona abdomenului, simulând apăsarea trăgaciului. Inculpaţii au încetat seria violenţelor fizice şi psihice după circa o oră şi jumătate şi numai după ce T.F.C. a recunoscut că este lucrător de poliţie, după care s-au deplasat la sediul instituţiei la care îşi desfăşurau activitatea, întocmind un proces-verbal de constatare, datat 3.05.2013, înscris ce cuprindea o serie de menţiuni false referitoare la acţiunea lor privind investigatorul sub acoperire“, conform rechizitoriului.
 
Amintim că într-un alt dosar, tot judecătoarea Viorica Lungu, din Curtea de Apel, i-a condamnat la câte un an de închisoare cu suspendare condiționată pe Bogdan Mircea Teodorescu, Dragoş Emil Petcu şi pe Vlad Ştefan Zaharia.
 
Cei trei sunt acuzaţi că ar fi comunicat reprezentantului unui magazin de comercializare a produselor etnobotanice informaţii (data şi intervalul orar) ce nu erau destinate publicităţii, referitoare la organizarea unor acţiuni mixte de control inopinat pentru combaterea activităţilor ilegale de comercializare a plantelor şi substanţelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope.
 
Dosarul se află la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Ti-a placut articolul?

Comentarii