Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:44 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mandat de arestare pentru un pompier Motorină luată de la mecanicii unui tren. 14 persoane încătuşate

ro

12 Aug, 2013 00:00 2330 Marime text
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a decis încătuşarea mai multor persoane. Conform unor surse apropiate anchetatorilor, cei luaţi în colimator sunt cercetaţi într-un dosar bazat pe dispariţia unor cantităţi de combustibil. Unul dintre cei încătuşaţi, conform surselor noastre, este pompier în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea.

Conform Portalului instanţelor de judecată, lista celor propuşi spre arestare este deschisă de Dumitru Trăilă şi continuată de Ion Neamţu, Mirică Neagu,
Sorin Dănciuc, Marian Spătaru, Vasile Valentin Damian, Nicolae Parte – Bună, Marin Parte- Bună, Teodor Sava, Ionel Mîndruţă, Marcel Moldoveanu, Violeta Moldoveanu, Iuliana Consferenţ şi închisă de Marian Surlucianu. Ulterior deliberărilor, instanţa de judecată a admis în parte propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, dispunând arestarea preventiva a lui Nicolae Parte - Bună, pe o durata de 29 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă. De asemenea, judecătorii au mai dispus arestarea preventivă a lui Ion Neamţu, Teodor Sava, Ionel Mîndruţă şi Marcel Moldoveanu, pe o durata de 29 zile, începând cu data de de 10 august până la data de 7 septembrie, inclusiv. În acelaşi dosar, magistraţii au respins propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa privind arestarea preventivă şi cererile avocaţilor inculpaţilor de luare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, faţă de inculpaţii Dumitru Trăilă, Mirică Neagu, Sorin Dănciuc, Marian Spătaru, Vasile Valentin Damian, Marin Parte-Bună, Violeta Moldoveanu, Iuliana Consferenţ şi Marian Surlucianu.

Judecătoria Constanţa a dispus luarea faţă de inculpaţi a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile. Decizia judecătoriei nu este definitivă, ea putând fi atacată la Tribunalul Constanţa. Din primele informaţii, în seara zilei de 9 august, pompierul Parte - Bună şi Surlucianu ar fi fost prinşi în flagrant în timp ce aveau asupra lor circa 400 de litri de motorină. Combustibilul era luat de la mecanicii unui tren care mergea de la Medgidia la Tulcea şi vândut mai departe, continuă sursele apropiate anchetatorilor. În respectiva seară, oamenii legii au tras şi câteva focuri de armă, însă nimeni nu a fost rănit. Ulterior, poliţiştii şi jandarmii au efectuat mai multe percheziţii pe raza judeţului Constanţa. La dosar au lucrat poliţiştii Secţiei 2 Rurală Mihail Kogălniceanu, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria, Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă şi Serviciul de Operaţiuni Speciale.

Oficial:

Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 10.08.2013, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a  sesizat Judecătoria Constanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii T.D, N.I, N.M, D.S, S.M şi D.V.V, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare în formă continuată şi faţă de inculpaţii P.B.N, P.B.M,S.T, M.I, M.V,C.I şi S.M,cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la delapidare.

În sarcina autorilor s-a reţinut că în  cursul anului 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-au însuşit importante cantităţi de motorină din rezervoarele locomotivelor CFR Marfă, rezervoare  pe care le aveau în gestiune.

În sarcina complicilor, s-a reţinut  că în cursul anului 2013, i-au sprijinit pe inculpaţii T.D, N.I, N.M, D.S, S.M şi D.V.V să îşi însuşească importante cantităţi de motorină, prin cumpărarea de la aceştia   a motorinei sustrase şi vânzarea ulterioară a acesteia către diverşi clienţi.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii