De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
14:22 22 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

IPJ Constanţa organizează concursuri pentru trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie a agenţilor de poliţie

ro

04 Mar, 2016 00:00 1536 Marime text
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, cu sediul în municipiul Constanţa, pe bulevardul Mamaia numărul 106, organizează concurs pentru ocuparea unui post de ofiţer principal II (criminalist), specialitatea Criminalistic, la Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, prevăzut în statul de organizare al unităţii, cu personal recrutat din sursă internă, prin trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie a agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile legale.

Pot participa la concurs candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

- sunt declaraţi „apt“ din punct de vedere psihologic pentru corpul ofiţerilor de poliţie;
- studiile superioare absolvite corespund cerinţelor postului, respectiv studii universitare de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă, într-unul dintre următoarele domenii: ştiinţe juridice, ştiinţe socio-umane, informaţii şi ordine publică, ştiinţe administrative / ciclul I de studii universitare în sistem Bologna într-unul dintre domeniile fundamentale - ştiinţe juridice sau ştiinţe sociale;
- nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
- nu sunt puşi la dispoziţie ori suspendaţi din funcţie în condiţiile art. 65 din Legea nr. 360/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
- să aibă vechime în corpul din care provin de minimum doi ani, la data înscrierii la concurs.
 
Concursul va avea loc în municipiul Constanţa, la data de 19 martie, şi va consta în desfăşurarea următoarelor probe, în următoarea ordine: test scris şi interviu pentru departajare (doar în cazul în care este necesară departajarea candidaţilor care au obţinut aceleaşi note la testul scris şi nu au putut fi distanţaţi în clasament prin aplicarea celorlalte criterii prevăzute de Ordinul MAI nr. 665/2008).

Post de ofiţer principal II specialitatea Criminalistic IT, la Serviciul Criminalistic

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa organizează concurs pentru ocuparea unui post de ofiţer principal II specialitatea Criminalistic IT, la Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, prevăzut în statul de organizare al unităţii, cu personal recrutat din sursă internă, prin trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie a agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile legale.
 
Concursul va avea loc în municipiul Constanţa la data de 19 martie şi va consta în desfăşurarea următoarelor probe: test scris; interviu pentru departajare (doar în cazul în care este necesară departajarea candidaţilor care au obţinut aceleaşi note la testul scris şi nu au putut fi distanţaţi în clasament prin aplicarea celorlalte criterii prevăzute de Ordinul MAI nr. 665/2008).

Ofiţer de poliţie specialitatea Investigarea criminalităţii economice

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa organizează concurs pentru ocuparea unui post de ofiţer de poliţie specialitatea Investigarea criminalităţii economice, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, prevăzut în statul de organizare al unităţii, cu personal recrutat din sursă internă, prin trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie a agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile legale, după cum urmează: ofiţer I la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice - Biroul de Investigare a Criminalităţii Economice Mangalia.
 
Concursul va avea loc în municipiul Constanţa, la data de 19 martie, şi va consta în desfăşurarea următoarelor probe: test scris; interviu pentru departajare (doar în cazul în care este necesară departajarea candidaţilor care au obţinut aceleaşi note la testul scris şi nu au putut fi distanţaţi în clasament prin aplicarea celorlalte criterii prevăzute de Ordinul MAI nr. 665/2008).

Ofiţer specialist II specialitatea Inginer comunicaţii, la Serviciul Comunicații și Informatică

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa organizează concurs pentru ocuparea unui post de ofiţer specialist II specialitatea Inginer comunicații la Serviciul Comunicații și Informatică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, prevăzut în statul de organizare al unităţii, cu personal recrutat din sursă internă, prin trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie a agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile legale.
 
Concursul va avea loc în municipiul Constanţa la data de 19 martie.

Ofiţer de poliţie specialitatea Investigaţii criminale

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa organizează concurs pentru ocuparea unor posturi de ofiţer de poliţie, specialitatea Investigații criminale, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, prevăzute în statul de organizare al unităţii, cu personal recrutat din sursă internă, prin trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie a agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile legale.
 
Concursul va avea loc în municipiul Constanţa la data de 19 martie.

Posturi de ofiţer de poliţie specialitatea Poliţie transporturi, la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Constanţa

Secţia Regională de Poliţie Transporturi Constanţa, cu sediul în municipiul Constanţa, organizează concurs pentru ocuparea unor posturi de ofiţer de poliţie specialitatea Poliţie transporturi, la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Constanţa, prevăzute în statul de organizare al unităţii, cu personal recrutat din sursă internă, prin trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie a agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile legale, astfel:
- Ofiţer I - Biroul de Investigare a Criminalităţii Economice;
- Ofiţer IV - Biroul de Investigare a Criminalităţii Economice;
- Ofiţer principal II - Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Constanţa;
- Ofiţer I - Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Constanţa;
- Ofiţer IV - Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Călăraşi;
- Ofiţer IV - Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Ialomiţa.
 
Concursul va avea loc în municipiul Constanţa la data de 19 martie.

Posturi de ofiţer de poliţie specialitatea Ordine publică

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa organizează concurs pentru ocuparea unor posturi de ofiţer de poliţie specialitatea Ordine publică, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, prevăzute în statul de organizare al unităţii, cu personal recrutat din sursă internă, prin trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie a agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile legale, astfel:
- Ofiţer principal I - Ordine publică la Poliţia oraşului Hârşova
- Ofiţer principal III la Secţia 1 Poliţie Rurală Constanţa a Poliţiei municipiului Constanţa
- Ofiţer principal III la Secţia 1 Poliţie Rurală Constanţa a Poliţiei municipiului Constanţa.
 
Concursul va avea loc în municipiul Constanţa la data de 19 martie.

Ofiţer de poliţie specialitatea Poliţie rutieră

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa organizează concurs pentru ocuparea unor posturi de ofiţer de poliţie specialitatea Poliţie rutieră, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, prevăzute în statul de organizare al unităţii, cu personal recrutat din sursă internă, prin trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie a agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile legale:
- Ofiţer principal I la Biroul Accidente din cadrul Serviciului Rutier;
- Ofiţer principal II la Biroul Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Rutier.
 
Concursul va avea loc în municipiul Constanţa la data de 19 martie.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii