Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:37 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accidente pe bandă rulantă. Unde a fost circulaţia îngreunată şi câte persoane au ajuns la Spitalul Județean Constanța

ro

25 Mar, 2017 10:22 2460 Marime text
Nu trece o zi fără a se produce accidente în Constanţa. Aseară, în jurul orei 20.00, la intersecţia dintre străzile Baba Novac şi Poporului, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
 
În urma impactului, în zonă, circulaţia a fost îngreunată.

De asemenea, în această dimineaţă, medicii Serviciului de Ambulanță Constanța au fost solicitați să intervină, prin numărul unic de urgență 112, în cazul unui accident produs la Costineşti. Şi de această dată, două maşini au fost implicate, accidentul soldându-se şi cu doi răniţi, ce au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Constanţa.



Amintim că, în jurul orei 4.30, un accident rutier grav a avut loc şi în Mamaia, Zona Hotel Rex. Un bărbat a fost transportat la Spitalul Județean Constanța pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Citeşte şi
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii