Homo emigrantus

Dorinta de libertate si de eliberare care a pus stapanire pe romani in anii de dupa Revolutie a fost probabil alimentata de ingradirile epocii ceausiste. Numai ca, visul de a sparge barierele, fie ele si imaginare "a lovit" in populatia tanara a unei tari eliberate de spectrul tiraniei.Cei care au prins in adolescenta sau tinerete ororile si teroarea regimului de trista amintire au ajuns sa-si doreasca mai mult decat ce au primit in prag de Craciun in 89. Visele eliberatoare devenite realitate s-au transformat in dorinta de a "gusta" alte libertati, de a vedea cu proprii ochi cum arata ceea ce pana nu demult era o lume interzisa. Asa ca, mai toti cei care au constientizat si au purtat in suflet, poate chiar si inconstient sechelele ingradirii comuniste au ales sa-si croiasca un drum in viata pe meleaguri straine. Credinta noastra, a romanilor, cum ca Occidentul ofera oportunitati nemasurate si extraordinare nu s-a stins nici acum, dupa 17 ani de la Revolutie, chiar si dupa ce am avut parte de exemple negative ale autoexilarii emigrantilor. Presupun ca nu exista om in tara asta care sa nu aiba pe cineva "afara". Rude, cunostinte, prieteni, toti au ales calea emigrarii pe plaiuri prielnice unei imbogatiri rapide. Sau cel putin asa sperau. Nu cred ca plecarea intr-o tara in care nu cunosti pe nimeni, in care nu vei avea decat cu greu familia aproape sau pe cineva pe umarul caruia sa-ti plangi amarul sau dorul de casa, reprezinta rezolvarea problemelor sau infrumusetarea vietii. Lasand in urma oameni dragi si suferinta lor, dorul poate fi cu atat mai apasator. Insa, pentru a pastra aparentele unei vieti imbelsugate, emigrantii cladesc o imagine idilica vietii departe de plaiurile natale. Evident, exista cazuri in care cei care "zboara" departe de origini nu se pot acomoda si se vad nevoiti sa-si recunoasca esecul. Intr-adevar, sunt rare aceste cazuri, insa, tocmai ele ne pun pe ganduri. Suntem o tara de adepti ai emigrarii. Ni se pare ca traiul intr-o alta parte a lumii, unde credem ca tot ce zboara se mananca si ca totul este roz si frumos, este idealul nostru in viata. Si plecam, castigam in monede de circulatie internationala, dar sufletul nostru tanjeste dupa o vorba in graiul in care am invatat primele cuvinte. Probabil ca libertatea permanenta capatata dupa decembrie 89 ne-a facut sa ne autoingradim, sa ne facem bariere, numai de dragul de a surmonta ceva, sa cautam sa ne realizam visele in alta parte unde libertatea este... altfel. Darul eliberator adus de Mos Gerila transformat peste noapte in Mos Craciun nu ne-a mai fost de ajuns. Si ideea emigrarii ne-a urmarit si poate ne va urmari inca mult timp de acum inainte. Ambasadele straine sunt asaltate de cereri ale emigrantilor romani, autoritatile occidentale sau americane sunt speriate de "valurile" care nu vin cu recomandari tocmai bune. Si, cu toate acestea, din ce in ce mai des iti auzi cunoscutii vorbind cu accent american, spaniol sau canadian. Probabil ca romanii din specia Homo emigrantus au invatat sa traiasca in compania dorului, sa aiba ca cel mai bun prieten amintirea celor dragi si sa adoarma in fiecare noapte cu gandul la plaiurile copilariei. Insa, toate acestea au un pret, cel al inavutirii in tari dezvoltate si al inlocuirii complexului est-europeanului emigrat cu cel al emigrantului intors in tara natala.