Editorial Un nou an universitar, la start. Mai puţini studenţi, mai multe facultăţi

 

Anul universitar 2016-2017 a luat startul, ieri, în întreaga ţară. În acest an, 62.000 de studenţi pot beneficia de locuri subvenţionate de la bugetul de stat pentru studii de licenţă, în timp ce alţi peste 35.000 de tineri pot învăţa pe locuri subvenţionate de la buget pentru studii de master. Cu toate acestea, învăţământul superior românesc este unul lipsit de calitate, după cum spun statisticile oficiale. Mai mult decât atât, şi numărul studenţilor este în continuă cădere, deşi şcolile de învăţământ superior nu ar avea neapărat o vină în acest caz. Spre exemplu, un raport al Curţii de Conturi, publicat în luna mai a acestui an, arată că universităţile instruiesc cu 30% mai puţini studenţi decât în anul 1990.
 
În ciuda scăderii numărului de studenţi, raportul Curţii de Conturi arată că numărul de universităţi şi de facultăţi a crescut. Astfel, în România, avem acum 103 instituţii de învăţământ superior. De precizat că numărul de studenţi s-a redus în perioada 1990/1991 - 2013/2014 cu aproximativ 1,4 milioane de elevi, ceea ce reprezintă aproape 30% din populaţia şcolară din anul 1990/1991. Potrivit aceluiaşi raport, principalii factori care au determinat această reducere sunt scăderea natalităţii, emigrarea şi abandonul şcolar.

Problemele învăţământului românesc

Bineînţeles, odată cu începutul unui nou an universitar, s-a dat şi startul… problemelor învăţământului românesc, fie el universitar, preuniversitar, gimnazial sau primar. Prima şi cea mai mare problemă cu care se confruntă  studenţii şi profesorii acestora este lipsa dotărilor din sălile de curs. Îmi amintesc că, în sala în care se ţineau cursurile de Jurnalism, specializare pe care am absolvit-o în vara acestui an, la Constanţa, aveam doar un video-proiector şi câteva calculatoare, insuficiente pentru numărul de studenţi veniţi la cursuri. De altfel, când au fost aduse în sală calculatoarele, nici măcar nu am avut voie să ne atingem câteva luni de ele, aşteptând ca profesorii să le preia în administrare, prin întocmirea unor documente de inventar. 
 
Acesta este doar un exemplu menit a ilustra nu doar lipsa dotărilor, ci şi birocraţia cu care se confruntă sistemul universitar. Lipsa unor semnături a dus, în cazul meu, la indisponibilizarea tehnologiei din sala de curs şi la nemulţumirea studenţilor şi a profesorilor, care nu au putut să-şi susţină cursurile într-un mod atractiv.
 
În altă ordine de idei, conform raportului Curţii de Conturi dat publicităţii în luna mai a acestui an, avem mai puţini studenţi şi mai multe universităţi. Cu alte cuvinte, când vine vorba despre oferta educaţională, studenţii au de unde alege, ceea ce este foarte bine. Partea proastă este însă faptul că, în loc să se micşoreze numărul universităţilor, să se creeze o competitivitate între acestea, prin care doar cele mai bune şcoli superioare să reziste pe piaţă, numărul unităţilor de învăţământ superior este în creştere, ajungând la peste 100.