Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
15:57 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial Criza vaccinurilor, ameninţare la viaţa micuţilor. Cine le-a pus gând rău bebeluşilor?

ro

08 Apr, 2017 00:00 1009 Marime text
Ministrul Sănătăţii promitea la începutul anului că, până în martie, dozele de hexavalent vor fi în cabinete, însă termenul nu a fost respectat. Prin urmare, în mai multe judeţe din ţară lipsesc trei vaccinuri obligatorii pentru copii.
 
Hexacima, care imunizează bebeluşii împotriva a şase boli grave, difteria, tetanosul, tusea convulsivă, pneumonia, poliomielita şi hepatita B, lipseşte din octombrie 2016. Substanţa se administrează copiilor la două, patru şi 11 luni, fiind un vaccin care face parte din schema naţională de vaccinare. Asta, în condiţiile în care doctorii atrag atenţia că tot mai mulţi copii au avut în ultima vreme simptome de tuse convulsivă. Oficialii de la Sănătate dau asigurări însă că situaţia va fi rezolvată.
 
În plină epidemie de rujeolă, şi stocurile de vaccin ROR (utilizat împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei) se apropie de epuizare, cel mai târziu la sfârşitul lunii aprilie. Recent, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că a semnat procedura pentru achiziţia urgentă a vaccinului împotriva rujeolei, precizând că este la curent cu problema lipsei acestuia, însă stocurile nu au fost epuizate complet.
 
Medicii se plâng că, de peste o jumătate de an, lipsesc două vaccinuri din schema naţională, iar zeci de mii de bebeluşi din întreaga ţară nu au fost imunizaţi cu hexavalent. Criză nemaiîntâlnită de ani buni, potrivit cadrelor medicale. În aceste condiţii, doctorii atrag atenţia că toate aceste întârzieri pun în pericol sănătatea celor mici.

Ti-a placut articolul?

Comentarii