Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:15 22 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța Hagi - „Greșeala mea e una singură. Am crezut că am adus, anul trecut, o mentalitate de campioni“ (GALERIE FOTO)

ro

14 May, 2024 17:00 1582 Marime text
 
  • Cu o etapă înaintea de încheierea turneului play-off al Superligii, Farul Constanța a ratat șansa de a prinde podiumului clasamentului.
 
Farul Constanța, campioana României din sezonul trecut, a ratat incredibil victoria în meciul de pe teren propriu cu Universitatea Craiova, care s-a încheiat la egalitate, 3-3, deși, în minutul 77, „marinarii“ conduceau cu 3-0!
 
Liderul echipei din Bănie, Alexandru Mitriță, a realizat apoi o triplă (ultimul gol fiind marcat în minutul 90+5), iar egalul i-a risipit Farului și ultima șansă de a se clasa pe podiumul Superligii și în ediția 2023/2024.
 
„Schimbările n-au adus ceva“
 
„Echipa a jucat extraordinar 68 de minute. După aceea, inexplicabil, toate schimbările care s-au făcut, toată echipa nu a jucat, nu era conectată, nu a fost ce trebuie. Înainte de mci, am vorbit cu ei, cu titularii prima oară. Am zis ce și cum trebuie să jucăm. Apoi am vorbit cu toți cei care nu au început meciul. Le-am zis că jucătorul trebuie să aducă ceva, clar, mental, tehnico-tactic și fizic, atunci când intră în teren, dacă trebuie să ne apărăm sau să atacăm. Schimbările vor fi ca atare, iar ei să fie pregătiți. Din păcate, în teren și în ultima perioadă, schimbările n-au adus ceva“, a menționat la final Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului.

„Fotbalul te pedepsește“

Acesta a menționat că echipa a dat greș în toate momentele capitale pe care le-a avut de-a lungul sezonului.

„În momentele importante din tot anul, noi n-am reușit. Nu știu de ce. Și acesta era un moment important. Aveam 3-0 și trebuia să câștigăm meciul, iar apoi vedeam, chiar dacă nu depindeam de noi. Era ultimul meci din acest an competițional, în fața publicului, care a fost extraordinar, ne-a susținut tot timpul. Fanii era fericiți, iar acum s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Fotbalul te pedepsește, mereu trebuie să ai o atitudine și o determinare foarte bune. Concentrare și atitudine. Eu am făcut schimbările, am crezut că echipa avea nevoie de înlocuiri în mijloc, în atac, în lateral și în apărare, dar defensive, pentru că așa erau lucrurile. În atac, am făcut niște lucruri, dar au pierdut mingea, în două secunde făceau numai individual lucrurile, iar apoi defensiv am comis erori foarte mari. Când nu te mai miști, când ești static... Ei au speculat. Știam că întâlnim o echipă bună, tehnică, căreia trebuia să-i faci presiune în mijloc, la fundași. Când am putut și am rezistat, a fost bine, apoi au venit peste noi și s-au întâmplat acele greșeli“, a punctat Hagi.

Citește și:

Farul Constanța
Gheorghe Hagi - „Nu merge așa. E prea mult! Și-au bătut joc de club! Bătaie de joc!“

 
„Probabil va fi un proces de durată“

Managerul tehnic al Farului a menționat că sezonul actual a arătat că echipa încă nu are mentalitatea de campion.

„Greșeala mea, vă zic și de ea, e una singură. Am crezut că am adus anul trecut o mentalitate de campioni. Credeam că avem. Terminăm anul și cred că nu avem. Trebuie lucrat în continuare la acest aspect. Probabil va fi un proces de durată să ai mentalitate de campion. Eu asta simt, asta zic și cred că asta s-a întâmplat. Noi n-am demonstrat că știm să trăim ca și campioni, cu toate că am avut jucători foarte, foarte experimentați. Câte goluri am primit noi anul acesta? Multe! Câți jucători experimentați avem în apărare? E unul dintre criterii. Vom vedea, trebuie să analizăm. Nu vorbim cu nume, v-am zis doar unul, care la meciul trecut v-a cerut scuze vouă sau suporterilor și care acum ce să mai zică? Nu mai are ce să zică. Dar vorbim de jucători experimentați. Farul a avut jucători foarte experimentați. Mulți, pe toate compartimentele. Trebuia să fim altfel. Dar, din păcate, în momentele importante, nu am fost. Toate le-am greșit. Aici trebuie să evaluăm, să ne gândim, pentru că s-au cheltuit bani foarte mulți. Acești jucători au costat. Clubul a făcut niște sacrificii mari. Vedem acum cum vom face, întrucât costurile sunt“, a arătat Hagi.               
 
„Trebuiau să dea mult mai mult clubului“
 
„Farul și-a făcut datoria vizavi de toți jucătorii în acest an. Farul i-a adus de la un nivel și i-a dus mai sus. Am luat jucătorii pe care putem să-i luăm. Ei trebuiau să dea mult mai mult clubului, mult mai bine. Tot anul, cinci - șase - șapte jucători accidentați. E incredibil. Pe Benchaib am vrut să-l bag, accidentat! Dintr-o dată s-a accidentat. Însă 68 de minute am dominat la toate capitolele Craiova, o echipă puternică, cu jucători foarte buni. Când am făcut ce trebuie, da, dar apoi au fost greșeli foarte mari“.

„Mai avem puțin și trebuie să construim și un spital aici“

„Da, e o premieră în cariera mea de antrenor să conduc cu 3-0 și să nu câștig. Înseamnă că mai am și eu multe de învățat. Altă dată am fost inspirat la schimbări, acum probabil... dar cu toții câștigăm, cu toții pierdem. Însă, tot anul, grupul, în momentele dificile, nu am arătat foarte bine. Și al doilea lucru grav e că săptămână de săptămână au fost jucători accidentați. Mai avem puțin și trebuie să construim și un spital aici. E incredibil. Nu mi s-a întâmplat niciodată în carieră. Probabil a venit acel campionat, anul trecut, iar toată lumea nu a mai stat cu picioarele pe pământ. Probabil unii stau mai sus așa, se duc mai sus“.

„Trebuie să schimbăm ceva“

„Vom vedea. Trebuie să reflectăm, cu clubul, cu conducătorii și să schimbăm, să facem ceva, dar la banii pe care îi avem. Noi am luat mereu jucători și i-am resuscitat, iar apoi unii au dat puțin. Unii chiar foarte puțin, mai nimic. Și am plătit foarte bine. Va fi un raport, vom vedea, tot ce vom face de acum încolo să fie bine pentru la anul. Măcar aici să fim inspirați și să facem o strategie bună pentru la anul. Întrucât trebuie să schimbăm ceva. La anul nu putem să mai avem atâția accidentați. N-a fost conferință în care să nu zic că lipsesc nu știu câți. Una - două, mă doare ceva. Nu pot, ba stau două spăptămâni, ba o lună, ba trei zile, ba șapte zile. Nu poți trăi așa. În sport, jucătorul e atlet, e sănătos, e puternic. E simplu. A, că din când în când e un grad de oboseală, că mai vine, da, însă altfel nu merge. În clubul nostru nu se poate continua așa“.

„Sunt și momente din acestea“

Deja ne gândim la ce să contruim la anul, să avem iar succes, să ținem pasul cu cele mari. Să putem juca un fotbal bun, cum am jucat 60 de minute acum și toate celelalte meciuri. Dar vedeți că sunt și momente din acestea, când, din pricina unor factori, nu dai randament sau pierde echipa. Încă o dată s-a dovedit ce am spus că echipa câștigă meciurile, trofeele, jucând foarte bine atât ofensiv, cât și defensiv. Schimbările trebuiau să aducă în primul rând prospeține mentală și fizică. Nu s-a întâmplat, iar Craiova a riscat la maximum. Noi, când luam mingea, jucam numai individual. Din minutul 68, am făcut prea multe greșeli.

„Existau pretenții foarte mari la un anumit nivel“    

„Cel mai grav e că nu s-a întâmplat o dată, acum. Nu uitați ce am pățit în decembrie, cu acele meciuri în care în ultimul minut pierdeam sau eram egalați, după ce dominam de la cap la coadă. Trebuie să ne gândim ce am făcut bine și ce nu. Existau pretenții foarte mari la un anumit nivel. Vom evalua, iar la anul trebuie să construim o echipă care să joace un fotbal bun“.

„Mi-am pierdut vocea în fiecare etapă“

„Apoi a ieșit că Hagi a greșit transferurile în vară. Păi atâția bani aveam! Am făcut-o totdeauna, nu doar în vară. Dar era aceeași chestie. Unii erau focusați, alții... Și să nu uitați de «spital», de «clinica» de aici de la Ovidiu, am deschis o «clinică de reabilitare». Au fost dure, tot anul. Mi-am pierdut vocea în fiecare etapă, e schimbată, o simțiți și dumneavoastră. Cât să fac? Mereu trebuie să mă duc, să fac, să împing. Cum să intre în teren și să nu vorbească între ei? Timpul trece, merge! Cum va fi, nu contează! Le-am explicat, dar degeaba“.

„Trebuie să ai «foame», că altfel nu merge“

„Trebuie să fii mult mai responsabil din toate punctele de vedere. Nu doar clubul are obligații, ci și jucătorii. De greșit, și eu greșesc, și ei o fac, e uman, dar trebuie să poți să reacționezi. Fotbalul e tranziție pură, adică cât de reactiv ești, cât de rapid. Trebuie să ai o mentalitate de campion și să știi să trăiești ca un campion. Trebuie să ai «foame», că altfel nu merge. Jucătorului trebuie să-i placă să se antreneze“, a mai spus Gheorghe Hagi. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Farul Constanța

Citește și:

Farul Constanța, de la 3-0 la 3-3 cu Universitatea Craiova! „Marinarii“, adio podium în Superligă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii