Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
11:33 03 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Agrointel.ro Împachetarea stupilor pentru iarnă. Trei metode testate cu succes de apicultori

ro

23 Oct, 2016 12:42 402 Marime text
Împachetarea stupilor pentru iarnă! O lucrare care trebuie făcută în perioada următoare, tocmai pentru a păzi albinele de condițiile meteo din timpul iernii. Chiar dacă vremea pare că și-a mai revenit puțin, în perioada următoare trebuie să luați măsurile necesare pentru a proteja familiile de albine. Este important să știțică stupul nu se protejează de frig, ci de vânt, întrucât dacă au suficientă hrană, familiile de albine sunt capabile să producă suficientă căldură, în așa fel încât să nu degere. În general, acest tip de protecție a stupului ajută albinele să treacă cu bine peste iarnă, fără să consume cantități foarte mari de miere.

Familiile de albine mai puternice se împachetează mai puțin, în timp ce familiile mai slabe se împachetează mai mult. De asemenea, protejarea stupilor se face și în funcție de stare stupului, dacă prezintă crăpături este neapărată nevoie de protecție.

1. Împachetarea stupilor: cu folie neagră și poliester expandat

Acest tip de folie asigură căldură emisă de razele soarelui. Potrivit apicultorilor din domeniu, protejarea stupilor se face cu două rânduri de folie, iar izolarea stupilor se face relativ ușor. Folia de paletat prezintă avantajul că se lipește singură și nu are nevoie de alte operații suplimentare. Deasupra stupului se va așeza o placă de poliester expandat, în locul tăviței, după care se pune capacul stupului. Capacul se pune peste folie în așa fel încât, dacă cumva se acumulează apă pe capac, nu ajunge în stup, ci se va scurge pe suprafața folie. La stupii cu capace telescopice, capacul va îmbrăca folia.

Urdinișurile se închid temporar cu o bucată de burete ca să nu vă deranjeze în timpul înfolierii stupului. Imediat după finalizarea operațiunii, urdinișurile se deschid.

Acest tip de protecție se menține pe stup, până când temperaturile sunt ușor de suportat de către albine. În zonele mai reci se poate menține până la mijlocul lunii aprilie, în timp ce în zonele mai calde protecția poate fi îndepărtată la sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie.

Protejarea stupului cu folie de plastic prezintă dezavantajul că mărește umezeala din stup și astfel poate apărea mucegaiul, precum și îmbolnăvirea albinelor.

2. Împachetarea stupilor: cu ”salteluță” de papură

Pentru stuparii experimentați acest tip de protecție nu le dă foarte multe bătăi de cap, în schimb pentru cei aflați la început de drum ”construirea” unei astfel de saltele poate fi o reală provocare. Chiar dacă astfel de protecții se găsesc la vânzare în magazinele dedicate celor ce se ocupă de apicultură, nimic nu se compară cu plăcerea de a confecționa acasă o astfel de saltea.

Pentru o astfel de saltea aveți nevoie de două scânduri de lungimea stupului, cuie, papură și sârmă. Iată cum se procedează:
– puneți o scândură lată și groasă atât cât vreți să fie salteaua. În general se recomandă o saltea de 2-4 cm grosime;
– bateți pe ea patru șipci verticale, în șipcile astea doua câte două, dai găuri de 3,5 mm, astfel încât când băgați un cui ascuțit făcut din electrod să treacă prin șipcile pereche;
– puneți un strat orizontal de papură, apoi cu o scândură de dimensiunea celei de jos apăsați tare, în așa fel încât să nu existe goluri;
– după ce stratul de papură s-a tasat suficient, puneți un cuiul în prima gaură la toate perechile de șipci;
– legați cu sârmă petrecută de 0,5-0,6 mm din cupru, în așa fel încât când scoateți cuiele, acest strat de papură să nu se desprindă pe verticală;
– apoi puneți un alt strat, apăsați cu scândura, înfigeți cuiele, iar legați cu sârmă și apoi scoateți cuiele și tot așa până când salteaua de papură ajunge la dimensiunea dorită;
– după ce ați obținut înălțimea de saltea dorită, tăiați pe exteriorul primei și ultimei perechi de șipci, surplusul de papură.

Extrem de important este faptul că acest tip de protecție prezintă avantajul că nu există riscul producerii condensului în stup, însă dezavantajul major este reprezentat de faptul că papura este preferată de șoareci și asta vă poate aduce numeroase neplăceri în stup.

3. Împachetarea stupilor: cu materiale din bumbac și ziare

Pentru acest tip de împachetare aveți nevoie de materiale din bumbac și ziare. Se pune deasupra ramelor cu albine un strat generos de ziare, având grijă să nu acoperiți fanta. După care se pune o bucată de material, de preferat din bumbac, care să le permită albinelor să respire și să permită o circulație uniformă a aerului din stup. După ce ați așezat și bucata de bumbac se pune capacul stupului și astfel puteți proteja albinele atât de temperaturile negative din iarnă, cât și de vântul specific acestei perioade a anului. Cu cât încercați să încărcați stupul cu materiale puse între rame sau peste rame, cu atât creșteți temperatura în interiorul stupului și astfel există riscul să apară condensul sau mucegaiul.

Este important de știut că, cu cât asigurați o protecție mai lejeră a stupului cu atât aerul circulă mai bine și nu există riscul să apară mucegaiul. Atenție, albinele nu mor de frig, ci mai degrabă mor de foame.

La împachetarea stupilor aerisire este importantă

Nu este de neglijat nici aerisirea atunci când vine vorba de împachetarea stupului pentru iarnă. Aerisirea joacă un rol important în prevenirea apariției umezelii, mai ales în perioada în care mătcile încep monta. Referitor la acest subiect există mai multe discuții și polemici. Unii apicultori cred că mărimea urdinișului trebuie proporționată cu numărul intervalelor de albine, urmate de o aerisire parțială prin podișor. La cele cu sită, se lasă o porțiune neacoperită, în timp ce cele din scândurele, se lasă distanțate, iar cele pline se ridică puțin în partea opusă urdinișului. Alți apicultori susțin o izolare cu materiale care respiră așa cum sunt bucățile din materiale textile, ziare, care să acopere podișoarelor, în timp ce mărirea urdinișului se apropie de maxim.


Articool preluat de pe agrointel.ro.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii