Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
00:50 21 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Tenorul constănţean Vasile Moldoveanu, „unul dintre acei interpreţi despre care se poate spune, astăzi, că este un superstar“ (video) (V)

ro

14 Oct, 2015 00:00 1330 Marime text
„«Pentru mine», scria, în 1982, unul dintre cei mai importanţi critici de specialitate ai Americii, Bruce Duffie, «revelaţia este Vasile Moldoveanu, un Luigi absolut superb. Acest Luigi al lui Vasile Moldoveanu este esenţa tenorului, asta face publicul să înnebunească, ar trebui pusă secvenţa pe orice generic al unei emisiuni despre operă!»“
 
Aţi putut citi, în ediţiile anterioare, despre modul în care artistul liric constănţean Vasile Moldoveanu şi-a construit, pas cu pas, remarcabila carieră, devenind unul dintre cei mai apreciaţi tenori ai lumii.
 

Citeşte şi

Vasile Moldoveanu, tenorul constănţean care a împărţit scena cu Montserrat Caballe, Renata Scotto şi Luciano Pavarotti (video) (IV) Cartea care l-a readus în atenţia românilor pe tenorul constănţean se numeşte „Vasile Moldoveanu: Un tenor român pe patru continente“. Autoarea monografiei este poeta Ioana Diaconescu, tradu­cătoare, cercetătoare de istorie recentă, jurnalistă. Până în 1993, a fost redactor  la Uniunea Scriitorilor, realizator la Radio România Cultural, consilier şi cercetător acreditat la Consiliul Naţional Pentru Arhivele Securităţii.
 
Editura Muzicală şi-a făcut un titlu de glorie să tipărească în print şi în online această lucrare, readucând publicului un artist desăvârşit, un destin împovărat cu dorul de casă, o carieră de excepţie.
 
Ascultându-l astăzi evocând detaşat, ca dintr-o poveste despre alţii, propriul calvar al despărţirii de cei dragi, părinţi, frate, fiu, înţelegi mai bine tăria de caracter, forţa, pasiunea pentru muzică, devotamentul care i-au fost în viaţă reazem dorului de casă şi ce a reprezentat muzica în viaţa sa.
 
„Pentru mine“, scria unul dintre cei mai importanţi critici de specialitate ai Americii,  Bruce Duffie, în 1982, „revelaţia este Vasile Moldoveanu, un Luigi absolut superb. Ajuns la New York în 1977, a ocupat pe scenă un loc important, cel lăsat liber de Franco Corelli, supertenorul zeificat de americani. Şi într-adevăr, ceva din Corelli există în Moldoveanu: naturaleţea acutelor. La fel cum există şi atacul asupra ariilor şi duetelor, într-o manieră care mi-a amintit de Mario del Monaco. Un lucru e sigur: nu am văzut şi nu am auzit niciun tenor român care să cânte vreodată cu o asemenea determinare. Finalul lungului duet «O, Luigi, Luigi» este pur şi simplu electrizant. Am privit uimit şi mărturisesc că în momentul când tenorul urma să cânte versurile «lo giuro, non tremo a vibrare il coltello, e con gocce di sangue fabbricarti un gioiello!» am crezut că va exploda, aşa de intensă şi de viscerală era interpretarea. A rezultat un final devastator iar de explodat, a explodat sala, în aplauze şi urale, ca o eliberare. În reluarea producţiei din 1994, Placido Domingo, cântând într-o manieră asemănătoare, n-a provocat niciun catharsis… Acest Luigi al lui Vasile Moldoveanu este un exemplu de canto glorios, solid şi spectaculos, este esenţa tenorului, asta face publicul să înnebunească, ar trebui pusă secvenţa pe orice generic al unei emisiuni despre operă!“ (https://despreopera.wordpress.com/2012/09/01/moldoveanu/).
 
Vasile Moldoveanu a fost un tenor care a umplut la Metropolitan Opera o parte din golul lăsat de retragerea lui Franco Corelli de pe scenă. Nu a fost singurul, Domingo şi Pavarotti au fost urmaşii lui Corelli, dar românul a făcut parte din acea lume, împărţind spectacolele cu ei. „Don Carlo“ cu Domingo, „Tosca“ sau „La bohème“ cu Pavarotti, într-un mod consistent, stagiune după stagiune. Publicul îi admira vocea impetuoasă de tenor lirico spinto, iar frumuseţea sa, cu o privire intensă - le grand ténébreux - era pomenită şi în ziare şi îl făcea ideal pentru rolurile în care juca. Nu e deloc puţin lucru.
 
În 1988 ziarul „Nice matin“ publica cronica la spectacolul „La fanciulla del West“: „Spectacolul (…) rămâne exploziv de la un capăt la altul. Petrică Ionescu, regizorul spectacolului «La  fanciulla del West» la Opera din Nisa este plin de idei. Are imaginaţie cât patru. Asta da regie! Ăsta da spectacol! E o reuşită! (…) Distribuţia este de înaltă clasă internaţională (…) Vasile Moldoveanu este suveran. Are forţă şi temperament.“
 
Şi o altă cronică, aleasă din sutele care i-au însoţit şi susţinut creaţia artistică: „Acest tenor român, născut la Constanţa, în 1935, debutează la vârsta de 21 de ani pentru ca, la scurtă vreme, să onoreze scena teatrelor de operă din întreaga lume cu o solidă şi captivantă voce de tenor spinto, scria cronicarul de la OperaPrince's.
 
Realizarea sa internaţională ca voce recunoscută s-a petrecut în 1972, în rolul Edgardo din opera „Lucia di Lamermmoor“ de Gaetano Donizetti, la Hamburg. Acest rol i-a grăbit oferta de a cânta la Munchen, Berlin, Viena, Chicago, Londra, Zurich, Monte Carlo, Roma, Dresda şi Opera Metropolitană din New York. A cântat în dificila partitură a rolului Don Carlo, alături de cea a Elisabetei, interpretată de Renata Scotto, în ropotele de aplauze ale publicului. Repertoriul său deosebit a fost ales din belcantoul italian. (…) Cu certitudine, el este unul dintre acei interpreţi despre care se poate spune, astăzi, că este un superstar.“
 
Cronicarii străini se întrec în a-i elogia particularităţile vocii, timbrul strălucitor şi masculin, siguranţa, robusteţea, sensibilitatea, desăvârşitul profesionalism. „Coincidenţă sau nu“, scria Margarethe Arndt-Ober,  de la OperaPrince’s, „Moldoveanu este numele celui mai înalt vârf din masivul munţilor Făgăraş din România“. Asemuindu-l astfel pe concetăţeanul nostru cu măreţia munţilor noştri, readucându-l astfel acasă, fie şi numai prin această măgulitoare comparaţie.
 
„Anii ’80 reprezintă o decadă dintre cele mai bune din istoria Metropolitan-ului. O generaţie internaţională de staruri ale operei a ieşit la lumina reflectoarelor de pe această scenă, dar mai ales în primele transmisiuni TV în direct, color, ale celor mai frumoase spectacole. În 1977, pe 15 martie, a avut loc primul telecast de acest gen, cu «La Bohème», în care cântau Renata Scotto şi Luciano Pavarotti. Şi tot în acest an, debutează pe această scenă tenorul român Vasile Moldoveanu, chiar în aceeaşi operă, în distribuţia alternativă celei cu Pavarotti“, se arată pe https://despreopera.wordpress.com/2012/09/01/moldoveanu/.
 
În alt loc, acelaşi cronicar scrie: „Vasile Moldoveanu? Excelent, într-un rol-semnătură pentru el. E adevărat, personajul său nu are nevoie de gesturi atât de mult ca Domingo, pentru că în schimb are privirea, care, în cazul lui Don Carlo, este una posedată, nebunia e acolo în ochi. Un «Io la vidi» cu nimic mai prejos decât al tenorului spaniol, apoi duetele cu Posa excepţionale, cel puţin «Dio che nell’alma infondere» este pasionant, amintind  mai degrabă de tinereţile lui Jose Carreras, şi mai ales acutele naturale old school, dar de grand style îl fac pe tenorul român o alternativă perfectă a lui Placido Domingo. Iar ceilalţi solişti, dintre care mi-au plăcut enorm Milnes, Troyanos şi Hines, şi poate şi îndelunga aşteptare a publicării acestei transmisiuni TV mă fac să votez mai degrabă cu versiunea din 1980.“
 
ZIUA de Constanţa vă va prezenta, în ediţiile viitoare, o altă componentă a vieţii artistului - cea cuprinsă în paginile dosarului său întocmit de fosta Securitate.



 

Ti-a placut articolul?

Comentarii