Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
01:35 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Nostalgia și oful lui Dorel Vișan „Faceți-vă rochii! Așa se venea odată la teatru, nu cu blugi rupți“

ro

03 Mar, 2017 00:00 3394 Marime text


Chiar în luna în care creștinii, atât ortodocșii, cât și catolicii, vor prăznui Învierea Domnului, la Teatrul de Stat Constanța va avea loc premiera spectacolului „Paște“, de August Strindberg, în regia lui Zoltan Schapira, și cu faimosul actor Dorel Vișan în distribuție.

Maestrul Vișan a mărturisit că a venit la Constanța la invitația vechiului său prieten, Zoltan Schapira, care în prezent locuiește în Suedia și cu care a colaborat mult pe vremea când era angajat la Naționalul din Cluj.
 
Pregătirile pentru spectacol au început, motiv pentru care actorul Dorel Vișan a fost prezent, joi, 2 martie, la Constanța, pentru a participa la niște filmări, care sunt parte integrantă a spectacolului gândit de Zoltan Schapira. Deoarece la Teatrul de Stat Constanța (TSC) se lucrează intens pentru cea de-a cincea premieră a stagiunii, care va vedea lumina rampei în weekend (3, 4 și 5 martie, de la ora 19.00), „Jurnal de România. Constanța“, filmările pentru „Paște“ au avut loc pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“. Acest lucru a constituit și un motiv de bucurie pentru Zoltan Schapira, care l-a revăzut pe fostul său coleg de la „Dramatic“, Lică Gherghilescu, în prezent director al teatrului-gazdă, deoarece regizorul care pune în scenă „Paștele“ lui Strindberg a fost angajat timp de trei luni, în anul 2000, la Teatrul „Ovidius“ din Constanța.
 
Celebrul actor consideră că „trăim într-o lume ciudată care ne face serbezi și ne face să ne pierdem misia și religia, omenescul“, astfel încât piesa lui Strindberg este perfectă pentru zilele noastre, deoarece ne face să fim „mai buni, mai înțelegători, mai iertători, mai atenți la ceilalți“.
 
Referitor la personajul pe care îl va interpreta Dorel Vișan, Zoltan Schapira a spus doar că este „un rol al dreptății, al lui Hristos“.
 
Premiera va avea loc, conform regizorului, pe 7 sau 8 aprilie.
 
Discuția purtată joi cu presa constănțeană, în foaierul Teatrului „Căluțul de mare“, a fost pentru Dorel Vișan un „pretext“ de a rememora vremurile și femeile de altădată. Acesta a spus că, la teatru, mai ales la o premieră, e musai ca spectatoarele să vină îmbrăcate în rochii de seară.

„Faceți-vă rochii, pentru că nu aveți voie să intrați în teatru fără rochii de seară! Așa se venea odată la teatru, nu cu blugi rupți, cum vin acum spectatorii la teatru. Pantalonii rupți, pe vremea când eram copil, era cel mai urât lucru pe care putea să-l facă un om. Dacă erau cârpiți, chiar cu un petic de altă culoare, oamenii te râdeau, dar te iertau pentru că ți i-ai cârpit. Astăzi îi cumpărăm gata rupți și gata murdari. Vedeți cum s-a schimbat omul, vedeți cum s-a schimbat femeia?! Am văzut odată o femeie frumoasă, care a venit la o întâlnire cu o haină superbă din miel. Dar avea pantalonii rupți. S-a dus totul“, a spus Dorel Vișan, cu umor, dar și cu nostalgie.

 

În aceeași notă, maestrul a continuat: „Omul, în afară de faptul că s-a urâțit la suflet, s-a mai urâțit și la port, pe când noi trăim într-o țară cu un port atât de superb, atât de frumos... Cine mai lucrează cânepa și inul azi, în România?! Nimeni“.


 
Artistul s-a bucurat să revadă marea pe care nu a mai văzut-o de anul trecut, de când filma pentru serialul „Umbre“. „Marea este foarte specială, îți dă o... nostalgie, este un loc al întinderilor, lucrează melancolia, iar valurile seamănă cu valurile vieții“, a spus celebrul actor.

O poveste... chinezească despre sinceritate: „Aveți grijă cu ce floare veniți la iubire!“

Dorel Vișan a mai vorbit despre fățărnicie, despre răutate și lipsa progresului în artă, dar și despre femeie și sinceritate. A ales să spună o poveste chinezească.

„Împăratul Chinei s-a stins din viață și urma la tron băiatul lui. Dar ca să urce pe tron, trebuie să se căsătorească. Atunci a adunat toate fetele frumoase din împărăție, ca să-și aleagă o soție. Și le-a dat la toate câte un ghiveci și o sămânță. Și a zis: «Mergeți acasă, semănați sămânța și veniți cu florile peste trei luni. Iar cea care va avea floarea cea mai frumoasă îmi va fi împărăteasă». Au plecat fetele și au venit peste trei luni cu niște flori care mai de care mai frumoase și mai îmbujorate, și mai roșii, și mai galbene, și mai albastre. Numai una avea ghiveciul gol. Și atunci prințul a zis: «Tu vei fi împărăteasa mea, pentru că ai fost singura sinceră. Semințele pe care vi le-am dat erau sterpe». Aceasta este povestea, țineți cont de ea și aveți grijă cu ce floare veniți la iubire!“, a încheiat Dorel Vișan povestea.


„Omul fără Dumnezeu este nimic“

Fără să-i placă să vorbească despre viața personală, maestrul s-a declarat un susținător convins al familiei tradiționale, la bază căreia se află iubirea.

Acesta a completat: „Omul parșiv, între timp, a mai modificat familia, spre slăbiciunile lui și spre mizeria pământească (...) În familie se pun rădăcinile pentru viața ulterioară a copilului“.

 
Argumentul său de autoritate a fost citatul biblic din Vechiul Testament („Geneza“): „Şi a făcut Dumnezeu (...) bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!»“
 
„Omul fără Dumnezeu este nimic“, a conchis Dorel Vișan.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanța
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii