Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
03:06 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Călători străini prin Dobrogea (XCIV.1) - Martin Gruneweg (Germania) (galerie foto)

ro

05 Apr, 2017 00:00 608 Marime text
Martin Gruneweg (1562 - c. 1618) s-a născut la Danzig (azi, Gdansk, în Polonia) într-o familie de negustori de confesiune luterană. La cinci ani începe şcoala, iar la 13 ani este trimis de părinţi să studieze limba polonă în oraşul Bromberg (azi, Bydgoszcz, în Polonia). Moartea tatălui şi îmbolnăvirea mamei îl obligă să se angajeze la un comerciant din Varşovia, în 1579. După falimentul acestuia, se angajează contabil în 1582 la negustorul armean Asvadur din Lemberg (azi, Lvov, în Ucraina).
 
Cu caravanele de mărfuri ale lui Asvadur, Gruneweg va călători anual între 1582 şi 1586 în Imperiul Otoman. Cu această ocazie, va străbate dus şi întors şi Dobrogea otomană, parte a eyalet (provincie) cu reşedinţa în oraşul dunărean Silistra. Jurnalul său de călătorie a fost inclus în memoriile sale, redactate în limba germană între 1601 şi 1606. Manuscrisul, în care sunt incluse multe schiţe, a fost publicat în patru volume, în 2008, la Wiesbaden (Germania), de istorica Almut Bues, cu titlul „Die Aufzeichnungen des Dominikaners Martin Gruneweg (1562- ca. 1618): über seine Familie în Danzig, seine Handelsreisen in Osteuropa unde sein Klosterleben in Polen“. Această ediţie a fost folosită de Institutul „N. Iorga“ pentru traducerea românească din seria „Călători străini despre Ţările Române“.
 
A.
În călătoria spre Constantonopol/Istanbul din 1582, Gruneweg a parcurs, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie, următorul itinerar dobrogean pe axul longitudinal nord-sud: Obluzczice/Sachczica/Isaccea – Kattely/Cataloi – râul Teliţa - Congaz – Schweineberg/Dealul Porcului – lacul Babadag – Baba/Babadag – Czeßma/Cişmea – Dobritzische fellt/Câmpia dobrogeană - Caugagia – Slava – Ceamurlia de Sus – Ceamurlia de Jos sau Baia – Beidaud - Bazarlykoy/Târguşor – Karasu/Medgidia – lacul Carasu – valul lui Traian - Kornaria – Tropaeum Traiani – Myszobieg/Musabei – Cadiohlan Bazarczik/Bazargic.
 
Isaccea, numită de turci Sachczica, era aşezată chiar pe ţărmul Dunării, unde apa era „foarte adâncă“, „curată şi foarte straşnică“. Ca urmare, acostarea şeicilor fluviale şi a corăbiilor maritime se făcea direct în basar, adică în piaţă. Tot aici, pe o stâncă, se afla medziet/mecet, adică geamia cu baie, singura clădire din piatră a localităţii. Celelalte imobile erau construite din lemn, „după obiceiul valah“. De altfel, populaţia Isaccei era alcătuită „din mulţi turci, dar şi mai mulţi valahi“. În acest sens, un registru otoman din 1518, citat în 1982 de istoricii Nicoară Beldiceanu şi Matei Cazacu, menţiona 256 de case de creştini în localitate.
 
Locuitorii cultivau „multe“ vii, precum şi migdale, portocale, rodii şi „alte“ fructe. La vama din această localitate de frontieră a Imperiului Otoman au fost numărate mărfurile şi s-a încasat taxa la bucată. În ce priveşte poziţionarea Isaccei pe malul dobrogean, Gruneweg a subliniat greşeala gravorilor în lemn, care în hărţile lor o plasau în Bessarabia sau pe o insulă dunăreană.
 
În acest context, germanul a menţionat că în apropierea Isaccei Dunărea se ramifica în „şapte braţe“, comparativ cu cele trei din zilele noastre, acest aspect hidrografic nefiind nou în izvoarele antice şi medievale.
 
Existenţa viilor în Dobrogea a fost des amintită de cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.B; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.D; 1652/XXXVIII.5.H; 1657/XXXVIII.6.F; 1659/XXXVIII.7.B).
Isaccea mai fusese tranzitată în secolele XVI – XVIII şi de alţi călători străini: sultanul Soliman Magnificul (1538/Călători VI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), diplomatul englez H. Austell (1585/XIV), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), olandezul J. van der Doris (1597/XX), călugărul rus A. Suhanov (1651 /XXXI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Nicodim şi Silvestru (1722/LVI), solul otoman Şehdi Osman (1758/LXII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV) şi contele francez A. de Langeron (1790/LXXXVIII).
 
Nu departe de Isaccea, era situat un deal care nu avea „egal în frumuseţe“. Această formă de relief apăruse, conform legendei, la întoarcerea din războiul purtat peste fluviu de un monarh, care poruncise fiecărui soldat să golească câte un săculeţ cu pământ, pentru a arăta mărimea armatei sale.
 
Următorul popas de noapte a fost făcut la o „veche cişmea“ zidită în apropierea unui podeţ de piatră. Cişmele existau „din belşug pretutindeni în Turcia“, fiind construite „din milă“ pentru călători. Cele făcute „cu cheltuială“ erau realizate chiar şi din marmură, deşi era doar un bazin în care apa era adusă „de foarte departe“ atât pentru oameni, cât şi pentru animale. Bineînţeles că numele ctitorului era trecut cu „litere aurite“ pe construcţie, iar pentru credincioşii musulmani fusese pusă o piatră ca semn orientativ pentru direcţia rugăciunii. În apropiere existau un spaţiu verde, unde se putea mânca, şi pomi umbroşi pentru odihnă.
 
Existenţa fântânilor, a puţurilor şi a cişmelelor în Dobrogea a mai fost menţionată de diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX) şi de iezuitul ragusan R. Boscovici (1762/LXIV). Cataloi era „un frumos sat turcesc“ cu acoperişuri din stuf, în spatele căruia se afla un pod de lemn peste un râu, identificat de istoricii de la „N. Iorga“ cu Teliţa.
 
Mai departe, caravana a trecut printr-o pădure „mare“, azi dispărută, şi printr-o câmpie „întinsă, foarte frumoasă“, identificată cu depresiunea Nalbant. Aici s-a făcut popas pentru hrănirea animalelor într-un „sat tătăresc“, identificat cu Congaz. În general, satele tătăreşti erau aşezate în câmpie şi aveau ca „stăpân“ un turc. Tătarii locuiau „mizerabil“, dar dispuneau de alimente provenite din creşterea vitelor, Gruneweg neobservând grădini de legume. Casele lor erau „lungi şi înguste, precum cele valahe“, şi aveau curte. Deoarece în regiune nu se găseau lemne, lut şi var, ei foloseau la construcţia locuinţelor stuf „mare, puternic“, pământ negru amestecat cu balegă de vită şi, respectiv, cenuşă umezită. În mijlocul uneia dintre cele trei camere se afla vatra cu horn, focul fiind făcut cu stuf, balegă şi iarbă uscată. Tătarii îşi confecţionau pături pentru laviţă şi cuverturi, păturile lor fiind cumpărate de armeni pentru a-şi croi saci pentru mirodeniile comercializate.
 
Comparând ceea ce vedea cu ceea ce ştia, călătorul german îşi exprima surprinderea: „Deşi am auzit că nu există popor mai murdar între păgâni ca tătarii, între creştini ca moscoviţii, totuşi, în jurul lor este destul de curat“. El considera că nu există popor ai cărui membri să semene între ei atât de mult precum tătarii, care puteau fi recunoscuţi oriunde în lume după „oasele proeminente din obraji“ şi ochii „înguşti“. Portul şi religia erau „la fel“ ca ale turcilor. În ce priveşte credinţa, tătarii erau „în mod sigur mai buni ca turcii“, deoarece erau monogami, „se ruşinau de poznele desfrânate“, pe care turcii le apreciau ca „un lucru frumos“, şi se hrăneau cu carne de cal şi „alte lucruri“ pe care turcii le evitau.
 
În ce priveşte hainele, bărbaţii şi femeile se îmbrăcau la fel, acoperindu-şi capul cu „işlic moscovit de vulpe întors, vopsit“. În plus, tătăroaicele purtau năframe albe lungi pe spate ca în Polonia şi umblau „cu ochii descoperiţi“.
 
Prezenţa tătarilor în Dobrogea mai fusese semnalată şi de alţi călători străini în secolele XIV-XVIII: arabul Ibn Battuta (1330/Călători I), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), probabil baronul francez F. de Pavie (1585/XV), agentul diplomatic habsburgic A. Radibrat (1603/XXI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.A), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV) şi diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV) şi ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC).
 
Lângă Congaz se afla un deal „frumos rotund, de parcă ar fi fost turnat“, numit de localnici Dealul Porcului, menţionat şi de diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII). Mai departe, negustorii au trecut peste un pod de lemn construit peste o mlaştină, situată la vărsarea râurilor Teliţa şi Taiţa în lacul Babadag. Aici, la poalele unui deal, unde era vizibilă de la distanţă „o cetate veche de piatră“, Gruneweg observă şi „o apă mare, poate din mare“.
 
Cercetătorii de la „N. Iorga“ au identificat fortificaţia cu Enisala bizantino-genoveză (sec. XIII) şi apa stătătoare cu lacul Babadag.
Greneweg a tradus Baba, numele Babadagului, prin „tată“. Era „un oraş destul de bun“, cu „mai multe“ meceturi şi „alte“ imobile din piatră, fiind înconjurat „pretutindeni“ de poduri tot din piatră. Dealul din apropiere „era plin de vii“ şi „multe“ grădini, „pline cu plante frumoase“. Aici, negustorii care se întorceau din Imperiul Otoman cumpărau săpun, orez, smochine, stafide, roşcove, tămâie, lână, „praf de sulemenit“, produse care se găseau „din belşug şi ieftin“.
 
Babadagul fusese vizitat şi de alţi călători străini în secolele XIV-XVIII: marocanul Ibn Battuta (1330/Călători I), sultanul otoman Soliman I Magnificul (1538/VI), nobilul sol polonez E. Otwinowski (1557/VII), nobilul sol polonez A. Tarnowski (1569/VIII), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), episcopul catolic F. Stanislavov (ante-1659/XXXVI), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.H; 1657/XXXVIII.6.C; 1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul francez P. Avril (1689/XLIII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), solul otoman Şehdi Osman (1758/LXII), medicul militar rus de origine germană J. Minderer (1771/LXX), diplomatul polonez J. Mikoscha (1780/LXXVI), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX) şi ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC).
 
Mai departe, la capătul unei văi, caravana a poposit la locul numit Cişmea, unde, în spatele cişmelei, se aflau şi două „ţâşnitori frumoase“.
Apoi, călătorii au trecut prin Câmpia dobrogeană, de unde se importau în Polonia „caii frumoşi“ cunoscuţi acolo sub numele de „cai dobrogeni“.
 
Numele Dobrogea mai fusese folosit şi de alţi călători străini în secolele XVI-XVIII: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic bulgar F. Stanislavov (ante-1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653 şi 1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.A; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F; 1656/XXXVIII.6.A; 1663/XXXVIII.3; 1667/XXXVIII.4), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), diplomatul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX) şi ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC).
 
Aici, caravana a poposit într-un „sat turcesc“, identificat cu probabilitate cu Caugagia, azi, sat în comuna Baia din judeţul Tulcea. În ziua de 3 octombrie, negustorii au trecut pe lângă „o apă repede“, identificată cu probabilitate cu Slava, azi, în judeţul Tulcea, unde vitele se puteau adăpa la „trei jgheaburi mari“.
 
Apoi, călătorii au străbătut în câmpie „două sate tătăreşti“, identificate cu probabilitate cu Ceamurlia de Sus (azi, în comuna Baia) şi Ceamurlia de Jos (azi, comună în judeţul Tulcea) sau Baia (azi, în judeţul Tulcea).
Un alt popas pentru hrănirea animalelor a fost făcut în câmpie într-un „sat tătăresc“, identificat cu probabilitate cu Beidaud, azi, comună în judeţul Tulcea.
 
Tot în câmpie, în satul tătăresc Târguşor (azi, comună în judeţul Constanţa), Gruneweg a văzut pentru prima dată „o cămilă albă ca zăpada“ folosită la arat. Mai departe, în câmpia „întinsă“, caravana a trecut pe lângă o fântână de piatră „adâncă“. Popasul de noapte a fost făcut în „oraşul“ Medgidia, care în turcă însemna „apa neagră“ (kara=negru), germanul crezând că numele său provenea de la apropierea de Marea Neagră. Lângă oraş se afla „un lac mare“, identificat cu lacul Carasu, aşa cum Gruneweg nu văzuse „nicăieri“ în Imperiul Otoman. De asemenea, se vedeau „un zid distrus“ şi „un şanţ lung de vreo 30 de mile“, din ale căror materiale se construise oraşul, ceea ce era vizibil „cu ochiul liber“.
 
Medgidia era un oraş „rău“ cu „case de sat lungi“, acoperite cu paie. Clădirea „cea mai aleasă“ era mecetul musulman din piatră şi lemn, din vârful căruia „popa ocărăşte poporul“. Caravana a poposit lângă două fântâni pătrate din piatră şi adânci până la brâu. Fiind şi „locul de distracţie al oraşului“, a apărut un grup de turci cu cobze şi fluiere de trestie, care le-a cântat călătorilor „doar din plăcere“, în semn de bun venit. Ca reciprocitate, „cei mai de vază“ localnici au fost invitaţi la masă, unde s-au comportat „foarte cuviincios“ şi „foarte cumpătat“, ca în toate localităţile turceşti.
 
Medgidia fusese tranzitată în secolele XVI-XVIII de: diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), clericul armean S. Lehaţi (1608/XXII), nobilul sol polonez I. Gnisnki (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), iezuitul R. G. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV) şi nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII).
 
În ziua de 4 octombrie, caravana a străbătut o câmpie „înfiorător de întinsă“, sub ale cărei câteva dealuri „pleşuve“ Gruneweg a crezut că fuseseră îngropaţi soldaţi. Animalele caravanei au fost hrănite în valea Kornaria, unde se aflau două fântâni cu zece trepte şi un lac. Cercetătorii români consideră că numele este forma coruptă a cuvântului turcesc kanara, care înseamnă „măcelărie“. Ruinele unor ziduri de pământ confirmau sursele orale care susţineau că „în vremurile de înainte“ existase un oraş, identificat cu romanul Tropaeum Traiani. Deşi nu mai existau locuinţe în zonă, aici se ţinea periodic un iarmaroc.
 
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut şi alţi călători străini în secolele XV - XVIII: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneţia; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV) şi diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII).
 
După ce a străbătut din nou o câmpie „întinsă“, caravana a poposit noaptea în satul Musabei. Localnicii creşteau câini de vânătoare şi „câini mari în lanţuri“ pe care îi trimiteau „în ţări depărtate“. Prin localitate trecuseră şi nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII), şi diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII).
 
Înainte de a ajunge la Bazargic (azi, Dobrici, în Bulgaria), călătorii au trecut iar prin câmpie şi apoi printr-un „crâng lung“. Animalele caravanei au fost hrănite în Cadiohlan Bazarczik, nume despre care Grunweg află că se traducea prin „târguşorul fiului voitului“. Era „un oraş frumos“ cu meceturi de piatră şi case „frumoase“ de piatră acoperite cu ţigle. Localitatea nu avea fortificaţii, dar avea „relativ suficiente“ grădini. Bazargic, Musabei şi Silistra au făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparţinut României de la al doilea al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Bazargicul fusese tranzitat şi de alţi călători străini în secolele XVI-XVIII: diacul rus T. Korobeinikov (1593/Călători XVII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), clericul armean S. Lehaţi (1608/XXII), nobilul sol polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1652/XXXVIII.5.C; 1657/XXXVIII.6.C; 1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez I. Gnisnki (1677/XLI), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1711/LIII.1), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), lordul F. Calvert (1764/LXV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), nobilul sol rus N. Repnin (1776/LXXII), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI) şi diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII).
 
B.
La întoarcere, în perioada 17 - 21 noiembrie 1582, Gruneweg a parcurs următorul itinerar dobrogean pe axul longitudinal sud-nord: Bazargic – Musabei – Kornaria – Karasu – Târguşor – Dealul Porcului – Cataloi – Isaccea. De această dată, călătorul german doar a menţionat localităţile de popas, precizând locurile unde au fost hrănite animalele de povară: Bazargic, Kornaria şi Dealul Porcului.
 
Predecesori germani ai lui Gruneweg care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XVIII: cruciatul prizonier J. Schiltberger (1425-1427/III), soldatul Habsburgilor austrieci prizonier J. Wilden (1611/XXIII), soldatul Habsburgilor austrieci prizonier N. Schmidt (1651/XXXIII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), agentul comercial al unei firme austriece N. Kleemann (1768/LXIX), medicul din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), negustorul Jenne-Lebrprecht (1786/LXXXIV) şi diplomatul rus J. von Struve (1794/XCII).

Sursa foto

3.bp.blogspot.com
hartatulcea.ro
www.ziuaconstanta.ro
www.agero-stuttgart.de
upload.wikimedia.org
www.artatraditionala.ro
www.info-delta.ro
brailachirei.files.wordpress.com
olxro-ring09.akamaized.net
writertime.files.wordpress.com
images.okr.ro
raluxa.com
www.romanianresorts.ro/pics/4/img/cetatea-tropaeum-traiani_819.jpg
2.bp.blogspot.com 

Document

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Ștefan AndreescuCălători străini despre Țările Române, Supliment I, Bucureşti, 2011.
www.magazinistoric.ro
www.anticariat.net
www.editura.uaic.ro
pictures.abebooks.com
www.marryingcultures.eu
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii