Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:52 18 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viorel Farcaş, directorul instituţiei, va stabili onorariul firmei de avocatură Consiliul Local Constanţa vrea avocaţi pentru Confort Urban (document)

ro

19 May, 2014 00:00 3149 Marime text
Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa se reuneşte, miercuri, în şedinţa ordinară a lunii mai. Pe ordinea de zi au fost incluse 31 de proiecte de hotărâre, printre care şi cel care priveşte achiziţia serviciilor de consultanţă juridică, asistenţă şi reprezentare juridică în vederea apărării intereselor SC Confort Urban SRL. Articolul 1 al proiectului prevede că „se aprobă achiziţia serviciilor de consultanţă juridică, asistenţă şi reprezentare juridică în vederea apărării intereselor SC Confort Urban SRL în litigiile privind recuperarea unor sume de bani, pentru dosarele aflate sau care se vor afla pe rolul instanţelor de judecată“.
De remarcat este că, potrivit articolului 2 al proiectului de hotărâre, directorul general al SC Confort Urban SRL , Viorel Cristinel Farcaş, va fi împuternicit de Consiliul Local „să stabilească onorariul avocaţilor şi să semneze contractul“.
Cum explică SC Confort Urban SRL achiziţionarea acestor servicii de consultanţă juridică? Într-un referat ataşat proiectului de hotărâre, se specifică: „Este adevărat că în cadrul societăţii sunt angajaţi consilieri juridici, însă ţinând cont de complexitatea litigiilor privind recuperarea unor sume de bani şi de consecinţele economice şi financiare ce ar putea afecta grav bugetul şi activitatea societăţii în cazul unor apărări insuficiente în faţa instanţelor judecătoreşti, apreciem necesară angajarea unei firme de avocatură de renume, cu experienţă în asemenea cauze, care să poată apăra cu profesionalism, seriozitate şi respect interesele societăţii“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii