Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:05 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Subvenţionarea transportului elevilor în Constanţa, în continuare condiţionată de domiciliu şi de venit (documente)

ro

11 Feb, 2015 00:00 1237 Marime text
Pe data de 13 februarie va avea loc şedinţa ordinară a Consiliului Local Constanţa. Unul dintre proiectele de pe ordinea de zi se referă la modificarea HCL 17/2004 privind acordarea de facilităţi la transportul urban de călători în municipiul Constanţa unor categorii de elevi, ca măsură de protecţie socială. Astfel, potrivit proiectului de hotărâre, se va modifica articolul I din HCL nr. 17/2004. „Celelalte prevederi ale HCL 17/2004 vor rămâne neschimbate“, se arată în proiectul de hotărâre.
 
Articolul 1 din HCL nr. 17/2004 suna astfel: „Începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, ca măsură de protecţie socială, se acordă facilităţi în privinţa transportului în comun pe bază de abonamente, în interiorul municipiului Constanţa, pentru elevii cu domiciliul sau rezidenţa în municipiul Constanţa, de la cursuri de zi ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat, elevi  ale căror familii au venituri ce se încadrează ca plafoane la plata ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale şi lemne, conform legislaţiei în vigoare. Facilităţile rămân în vigoare şi în condiţiile modificării plafoanelor prin acte normative.“

Acest articol se va schimba şi va avea următorul conţinut: „Începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, ca măsură de protecţie socială, se acordă facilităţi în privinţa transportului în comun pe bază de abonamente, în interiorul municipiului Constanţa, pentru elevii cu domiciliul sau rezidenţa în municipiul Constanţa, de la cursuri de zi ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat, elevi  ale căror familii au venituri ce se încadrează ca plafoane la plata ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale şi lemne, energie electrică şi butelii GPL, conform legislaţiei în vigoare. Facilităţile rămân în vigoare şi în condiţiile modificării plafoanelor prin acte normative“.

Pe de altă parte, elevii nevoiaşi domiciliaţi în alte localităţi şi care fac naveta în municipiul Constanţa pentru a urma cursurile unei şcoli sau ale unui liceu sunt buni de plată. Aceştia, în continuare, nu vor primi nicio facilitate la transportul în comun în interiorul municipiului Constanţa.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii