Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:05 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Setconstruct, campioana licitaţiilor organizate de Domeniul Public şi Privat, a câştigat un nou contract

ro

21 Aug, 2012 01:04 2298 Marime text

Domeniul Public şi Privat Judeţean Constanta, SRL-ul din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, a atribuit contractul referitor la construcţia, reabilitarea şi modernizarea de cămine culturale, dispensare şi grădiniţe de pe raza judeţului Constanţa societăţii Setconstruct.

Firma se va ocupa de modernizarea dispensarului şi Căminului Cultural din Saraiu şi de realizarea Căminul Cultural de la Vulturu. De asemenea, societatea va lucra la Căminul Cultural din localitatea Ştefan cel Mare (comuna Saligny), dar şi la grădiniţa din Mihai Viteazu. Căminele din Pantelimonul de Jos şi din Bugeac, comuna Ostrov fac şi ele obiectul contractului de achiziţie publică a cărui valoare este de 11.957.997 lei. Potrivit unor documente oficiale, SC Setconstruct SRL îi are ca asociaţi pe Aurelian Claudiu şi pe Cristina Mihaela Stoica. Societatea a fost înfiinţată în anul 2007, iar pe 1 noiembrie 2011 şi-a mutat sediul social pe bulevardul 1 Decembrie, numărul 6.

De precizat că Setconstruct este campioană a licitaţiilor scoase la bătaie de Domeniul Public şi Privat Judeţean în 2011, câştigând nu mai puţin de opt contracte de lucrări care însumează zeci de miliarde de lei vechi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii