Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:35 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Constanţei a câştigat procesul Angajaţii Primăriei au atacat cu recurs decizia. Nu vor să dea banii înapoi

ro

18 Oct, 2014 00:00 2269 Marime text
Litigiile iscate încă din 2011 între angajaţi şi Primăria Municipiului Constanţa, din cauza raportului Curţii de Conturi, par a fi ajuns la sfârşit. În anul 2011, angajaţii Primăriei Constanţa s-au văzut în ipostaza de a returna o parte din sporurile încasate, după ce instituţia de control fiscal a ajuns la concluzia că instituţia constănţeană era prea darnică în ceea ce priveşte remunerarea angajaţilor săi.

Ţinut pe loc câţiva ani

Demarat în februarie 2012, instanţa a decis după câteva săptămâni preschimbarea termenului în dosarul cu numărul 572/118/2012 până la soluţionarea irevocabilă a altui dosar - 1208/36/2011. Cel din urmă avea ca obiect anularea unui act administrativ şi suspendarea executării unui act administrativ al Curţii de Conturi, unde părţile reclamante erau Municipiul Constanţa - prin primar, primarul municipiului Constanţa, pârâte erau Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Constanţa, iar intervenient era Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală. Completul de judecată a dat însă câştig de cauză pârâţilor, respingând ca nefondate recursurile intentate de Primăria Constanţa şi primar.

Sporurile încasate ar trebui returnate

Dosarul la care facem acum referire - 572/118/2012 - are ca obiect anularea unui act administrativ în materie de contencios administrativ şi fiscal. În cauză sunt peste 500 de reclamanţi, în frunte cu Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală, pârât este primarul judeţului Constanţa, contestator apelant apare SC Firma Next SA (societate despre care nici măcar Google sau Registrul Comerţului nu au auzit). Speţa a fost (re)înregistrată în 2014, după ce s-a soluţionat cauza din dosarul mai sus amintit. Asta după ce, la primele două termene din 2012, de când dosarul 572/118/2012 a ajuns la Tribunal, cauza a fost amânată, însă pe data de 29 martie 2012, instanţa de judecată a admis cererea de suspendare a executării ordinului. Din luna ianuarie, judecătorii au amânat cauza şi pronunţarea, însă în iulie, au decis să respingă cererea reclamanţilor ca nefondată. Ceea ce înseamnă că angajaţii au pierdut procesul cu Primăria şi vor fi, posibil, nevoiţi să returneze sporurile. Reclamanţii, reprezentaţi de recurentul Sindicat Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală, au atacat însă pe 13 octombrie, cu recurs, soluţia dată în favoarea Primarului municipiului Constanţa, termenul de judecată fiind stabilit pentru luna decembrie.

Angajaţii nici nu mai ştiu despre ce este vorba

Pe lista celor 500 de reclamanţi se află şi nume cu rezonanţă din administraţia publică: Felix şi Daniela Bratu, Aurora Traşcă, Ramona Dospinescu, Dayan Fetislam, Constantin Babuş, Ştefan Ţăran, Marcela Frigioiu, Fulvia Dinescu, Ionuţ Pripişi, Andreea Scorei, Antoanela Dancu, Cristina Stamat, Petrică Munteanu, Adrian Untaru sau Liviu Tramudana, cel din urmă fiind chiar purtătorul de cuvânt al instituţiei. „Cred că este vorba despre nişte sporuri tăiate prin 2010, apoi au fot achitate, s-a suspendat cauza pentru câţiva ani, că se judeca alt termen, şi tot aşa“, a declarat Liviu Tramudana.

Se poate şi la case mai mari

Amintim că o situaţie similară o regăsim şi la Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), acolo unde Curtea de Conturi a arătat, într-un raport întocmit de auditori, după controalele din 2013, că, în anul 2012, din bugetul instituţiei au fost plătite fără temei legal unele drepturi băneşti acordate salariaţilor, reprezentând ajutoare, indemnizaţii şi prime. Valoarea prejudiciului constatat de auditorii CCR este de aproximativ 144.000 de lei. Angajaţii CJC încă se judecă cu şefii lor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii