Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:45 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Cumpăna se implică în lupta pentru sănătate Cancerul de col uterin, motiv de îngrijorare pentru întreaga comunitate

ro

22 Mar, 2014 00:00 2877 Marime text
Primăria comunei Cumpăna se implică activ în lupta împotriva cancerului de col uterin. Împreună cu Societatea Naţională de Medicină a Familiei (SNMF) şi Asociaţia Română pentru Prevenţia Cancerului (ARPC), primarul comunei Cumpăna, economist Mariana Gâju, doreşte să tragă un semnal de alarmă la nivelul comunităţii asupra importanţei luptei de prevenire împotriva acestei maladii. De aceea, la seminarul care se va desfăşura luni, 24 martie, începând cu ora 17.00, la Casa de Cultură din Cumpăna, sunt aşteptaţi să participe atât părinţii, cât şi cadrele didactice şi specialiştii în sănătate din judeţul Constanţa. Cu acest prilej vor fi prezentate şi se va vorbi pe larg despre singurele metode de prevenţie a cancerului de col uterin, şi anume vaccinarea împotriva HPV şi screening-ul periodic. La eveniment vor participa şi dr. Valeria Herdea din partea SNMF, dar şi dr. Bogdan Catrangiu, preşedintele ARPC.

Întâlnirea, care va avea loc luni, a fost programată după ce, la începutul săptămânii trecute, a avut loc o întrunire similară la Cumpăna între reprezentanţi ai SNMF şi cadre medicale din comună, profesori, asistenţi maternali şi inspectori din cadrul Primăriei Cumpăna şi ai Primăriei Grădina. Îngrijorată de statisticile în care se poziţionează ţara noastră cu privire la numărul de îmbolnăviri şi decese cauzate de această boală, primarul Mariana Gâju promitea atunci că va face această întrunire în vederea unei mai bune instruiri a comunităţii asupra metodelor de prevenire.
 
Datele medicale susţin că, în România, sunt depistate, anual, peste 3.000 de cazuri noi de cancer de col uterin, numărul total al pacientelor aflate în evidenţă fiind de aproximativ 40.000. Rata de mortalitate a celor care suferă de această maladie este în ţara noastră de 18,3%, adică de 4 ori mai mare decât în restul Uniunii Europene. Vaccinul anti-HPV este singura modalitate de prevenire a acestei maladii. Fetiţele cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani pot face gratuit imunizarea împotriva virusului papilloma uman printr-o cerere depusă de către părinţi la medicul de familie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii