Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:08 26 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a prezentat Raportul anual privind starea economică, socială și de mediu a comunei pentru anul 2025

ro

26 Mar, 2026 08:45 229 Marime text
Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, Sursa foto: Facebook/Cumpana News

Primarul comunei Cumpăna a prezentat miercuri, 25 martie 2026, Raportul anual privind starea economică, socială și de mediu a comunei pentru anul 2025, document esențial care reflectă activitatea administrației publice locale și evoluția comunității pe parcursul anului precedent.
„Prezentarea raportului a avut loc în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Astfel, documentul a fost supus mai întâi analizei Consiliului Local, în cadrul unei ședințe oficiale, ulterior fiind prezentat public, în cadrul unei întâlniri publice desfășurate la Casa de Cultură din Cumpăna, la care au participat aproximativ 200 de cetățeni.

Elaborarea și prezentarea acestui raport anual reprezintă o obligație legală a primarului, prevăzută de Codul administrativ, care stabilește că, în primul trimestru al fiecărui an, primarul trebuie să prezinte consiliului local un raport privind starea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale. 

Totodată, acest demers se înscrie în principiile transparenței decizionale și ale accesului la informații de interes public, consacrate de legislația națională, care impune autorităților publice informarea constantă a cetățenilor asupra activității desfășurate.

Raportul prezentat astăzi oferă o imagine de ansamblu asupra modului în care administrația locală a gestionat domeniile de interes major pentru comunitate, incluzând: administrație publică și juridic, registratură și arhivă, resurse umane, contabilitate, taxe și impozite locale, dezvoltare edilitară, investiții și proiecte de infrastructură, registru agricol, urbanism și amenajarea teritoriului, activitatea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), siguranță publică, asistență socială, precum și domeniile sport, cultură și educație.”, a transmis Primăria Cumpăna.

Potrivit sursei citate, documentul evidențiază principalele realizări ale anului 2025, proiectele implementate, investițiile derulate, precum și măsurile adoptate pentru dezvoltarea durabilă a comunei și creșterea calității vieții locuitorilor. De asemenea, raportul conturează direcțiile strategice de dezvoltare pentru perioada următoare, în concordanță cu nevoile și așteptările comunității locale.


Prin organizarea ședinței publice și prezentarea deschisă a raportului în fața cetățenilor, administrația locală din Cumpăna își reafirmă angajamentul pentru transparență, dialog și implicare activă a comunității în procesul decizional.

Citește și:
Primăria Cumpăna, alături de comunitatea musulmană la ceas de sărbătoare - „Ramazan Bayramınız mübarek olsun!”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii