Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
23:23 18 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Memoriu depus la APM Constanţa de Primăria Năvodari Proiectul pentru reabilitarea drumului dintre Năvodari şi Lumina a fost modificat

ro

13 May, 2015 00:00 1936 Marime text
Primăria Năvodari a revizuit decizia cu privire la etapa de încadrare nr. 12178 RP din 8.11.2011 pentru proiectul „Îmbunătăţirea accesului între E60 şi Platforma industrială Năvodari prin modernizarea căii rutiere“, amplasat în judeţul Constanţa, oraşele Năvodari, Ovidiu şi comuna Lumina, intravilan şi extravilan, bulevardul Năvodari, strada Iuliu Maniu, drum acces E 60.
 
Potrivit memoriului depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa, modificările aduse proiectului iniţial vizează amplasamentul şi bilanţul teritorial (suprafaţa totală, suprafaţă construită, traseul turistic, accese, suprafaţa spaţiilor verzi, numărul locurilor de parcare). „Drumul de acces între R 60 şi Platforma industrială Năvodari este situat pe teritoriul administrativ al localităţilor Năvodari, Lumina şi Ovidiu. În prezent, acesta are două benzi de circulaţie şi terenul care este folosit pentru extinderea drumului de la două la patru benzi de circulaţie se află pe teritoriul administrativ al partenerilor şi reprezintă o suprafaţă estimată de expropriere de 5.864 mp, care, în urma evaluării de către un expert autorizat ANEVAR (n.r. Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România), are o valoare de circa 25.216,24 de lei, la care se adaugă TVA. Traseul drumului a fost stabilit pe baza documentaţiei cadastrale şi nu permite amplasarea rigolelor pe sectoarele cu trotuar“, se precizează în Memoriul depus la APM Constanţa. În ceea ce priveşte bilanţul teritorial, sunt propuse următoarele tronsoane de extindere şi modernizare a drumului DJ 226/DJ226C: Bretea 1 - Km 0+000 - Km 0+898, Bretea 2 - Km 0+000 - Km 0+903, DJ 226C - Km 0+000 - Km1 + 280, DJ 226 C - strada Iuliu Maniu - Km 1+280 - Km 2 - 669, DJ 226 - bulevardul Năvodari - Km 2 - 660 - Km 3 + 960, DJ 226 - bulevardul Năvodari - Km 3+960 - Km 8 +949, podul peste canalul Poarta Albă Midia Năvodari.

Proiect de circa 38 de milioane de lei 

Proiectul „Îmbunătăţirea accesului între E60 şi platforma industrială Năvodari, prin modernizarea căii rutiere“, în valoare de 37.785.718,37 de lei, fără TVA, va crea condiţii mai bune de trafic. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 1: Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere, Domeniul major de intervenţie 1.1: Planuri integrate de dezvoltare urbană. Pentru a asigura traversarea bulevardului Năvodari în spaţiul de agrement din zona străzii Mării, vicinal Canalului Poarta Albă - Midia Năvodari, vor fi proiectate un pasaj subteran rutier, care va subtraversa bulevardul Năvodari în zona sensului giratoriu, respectiv în apropierea intersecţiei străzii Mării cu bulevardul Năvodari, km 8+600, şi un pod peste balta Lumina km 0+835, pe kilometraj comun. Pasajul proiectat are o lungime de 17 metri. Totodată, se va avea în vedere executarea de lucrări de modernizare şi reabilitare a podului peste Canalul Dunăre - Marea Neagră, între Năvodari şi Platforma industrială Năvodari.

Investiţie de peste 37 de milioane de lei: Contractul pentru reabilitarea drumului dintre Năvodari şi Lumina, atribuit (document)

Ti-a placut articolul?

Comentarii