Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:06 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aleşii locali de la Năvodari, într-o nouă formulă Două trenuleţe vor plimba copiii din Tabăra „Delfinul“

ro

20 Aug, 2014 00:00 2115 Marime text
Consilierii locali din Năvodari s-au întrunit, luni, în cadrul şedinţei din luna august a Consiliului Local al orașului Năvodari. Pe ordinea de zi au fost incluse 40 de proiecte de hotărâre, iniţiate de primarul Nicolae Matei. Majoritatea acestora au un impact benefic direct pentru cetățenii oraşului, dar şi pentru turiştii care aleg să îşi petreacă zilele de vacanță pe plajele din localitate.

Biserica de la ţărmul mării

Aleşii locali din Năvodari au votat rectificarea bugetului local - care s-a făcut pe plus -, ceea ce înseamnă că veniturile realizate sunt mai mari decât cheltuielile. Acest lucru permite susținerea și realizarea proiectelor propuse de administrația publică locală. De asemenea, consilierii au adoptat două planuri de urbanism zonal pentru construirea a două ansambluri rezidențiale și a unor dotări turistice în zona Mamaia Nord. Nu în ultimul rând, consilierii locali au aprobat acordarea unor ajutoare financiare către trei persoane, acest sprijin având o valoare totală de aproximativ 10.000 de lei.
 
Punctul 19 de pe ordinea de zi a avut ca ţintă aprobarea concesionării fără licitație publică a unui teren în suprafață de 937 mp, pe strada D 13. În zona respectivă, în cartierul rezidențial și aproape de malul mării, se va construi o biserică ortodoxă, lăcaș de cult necesar atât locuitorilor din apropiere, cât și turiștilor care vin pe aceste meleaguri în fiecare sezon estival.

Patru parcări şi străzi lărgite

Primarul Nicolae Matei nu a uitat de necesitatea amenajării unor noi parcări în orașul Năvodari. Astfel că, la punctele 20, 28, 32 și 33, consilierii locali au aprobat realizarea unor parcări în următoarele zone: strada Portului, strada Liliacului, zona cuprinsă între strada Liliacului și strada Muzicii, zona stadionului „Flacăra“ din Năvodari. Mai mult, strada Liliacului va fi lărgită şi asfaltată, iar pe străzile Mălinului și Mesteacănului vor fi realizate lucrări de scarificare, împietruire și asfaltare.
 
În domeniul dezvoltării infrastructurii și utilităților publice, aleșii locali şi-au dat votul pentru studiul de fezabilitate și al indicatorilor economici privind proiectul de introducere a iluminatului public în zona de lotizări Midia. Tot pentru a veni în sprijinul activității turistice, la inițiativa primarului Nicolae Matei, consilierii locali au aprobat achiziționarea a două trenuleţe turistice care vor fi folosite în Tabăra Delfinul din Năvodari.

O şcoală şi două grădiniţe, anvelopate

Consilierii nu au uitat nici de elevii şi preşcolarii oraşului. În acest sens, a fost aprobată documentația tehnico-economică pentru proiectul tehnic privind anveloparea Școlii „Grigore Moisil“ și a Grădinițelor „Veseliei“ și „Albatros“. Un alt proiect de pe ordinea de zi a pus în discuţie modernizarea stadionului „Flacăra“. Proiectul cuprinde lărgirea tribunelor până la 8.000 de locuri, precum şi dotarea terenului sportiv cu un gazon sintetic. Pentru a susţine performanţele sportivilor din oraş, consilierii locali au votat proiectul inițiat de primarul Nicolae Matei, prin care au fost premiați primul campion național de box la seniori din istoria orașului Năvodari, Ion Băluță, și antrenorul său. Totodată, secţia de box din cadrul CS Năvodari a primit un ajutor financiar. Mai trebuie să menţionăm că, de luni, Consiliul Local Năvodari are un nou membru. Astfel, în locul consilierului demisionar de la PNL, Valentin Tucan, a fost numit consilier local, din partea aceleiași formațiuni politice, Gheorghe Pârlitu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii