Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:28 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Virusul gripei aviare a fost identificat într-o localitate din județul Tulcea

ro

29 Dec, 2016 19:20 4276 Marime text
Virusul gripei aviare a fost identificat la o gospodărie din localitatea Pardina din județul Tulcea, o zonă destul de izolată în care nu există ferme de păsări, iar pericolul de contaminare și de răspândire este redus, a declarat joi pentru Agerpres președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiș-Chețan.
 
„La ora actuală există suspiciune de boală în județul Tulcea la o gospodărie a populației. Este primul caz în România de gripă aviară în gospodăria populației, boala fiind transmisă prin păsările migratoare. Este în localitata Pardina pe zona brațului dintre România și Ucraina, într-o zonă destul de izolată, unde nu există ferme de păsări, deci pericolul de contaminare și de răspândire este redus, dar noi oricum luăm toate măsurile. Urmează să fie confirmat tipul virusului la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală”, a precizat Roatiș.
 
Acesta a menționat că în țări foarte aproape de granița cu României evoluează focare de gripă aviară cu efecte destul de dramatice pentru ferme de păsări.
 
„Numai dacă ne referim la Ungaria, destul de aproape de granița cu România, doar într-o singură fermă au fost omorâte peste 300.000 păsări. Noi am luat toate măsurile de biosecuritate în fermele de păsări și am evitat contaminarea de la păsările sălbatice. Deși au fost măsuri mai drastice, am reușit să evităm contaminarea în ferme”, a explicat Roatiș.
 
Directorul Direcției Sanitare Veterinare Tulcea, Mitică Tuchilă, a declarat pentru RRA că medicul veterinar de liberă practică a fost înștiințat de către un crescător privat că i-au murit câteva păsări din curte în localitatea Pardina, iar medicul a trimis către Laboratorul sanitar-veterinar județean două păsări. În urma rezultatelor de laborator s-a emis un buletin de analiză cu probe pozitive pentru gripa aviară sau influența aviară.
 
În data de 22 noiembrie 2016, ANSVSA anunțat că a fost găsită o lebădă moartă în acvatoriul portului Constanța, iar analizele de laborator au confirmat prezența virusului, subtipul H5N8.
 
În România, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) monitorizează sever comerțul intracomunitar și verifică toate transporturile de păsări care vin din țările unde, în ultima perioadă, au fost diagnosticate focare de gripă aviară, pentru a preveni pătrunderea bolii pe teritoriul României.
 
Organizația Mondială a Sănătății Animalelor (OIE) a solicitat celor 180 de state membre, printre care se numără și România, să sporească măsurile de biosecuritate la ferme, piețe și în comerțul cu păsări, pentru a limita răspândirea gripei aviare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii