Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:16 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Performanţele sportivilor de Taekwondo au fost răsplătite la Mihail Kogălniceanu Primarul Ancuţa Belu a pregătit multe cadouri de sărbători (galerie foto)

ro

13 Dec, 2015 00:00 1883 Marime text


Ieri, la Centrul pentru Tineret din localitatea Mihail Kogălniceanu, primarul localităţii, Ancuţa Belu, a premiat copiii cu rezultate foarte bune la concursurile judeţene şi naţionale şi pe dascălii acestora. Mai mult, au benenificiat de premii şi sportivii de Taekwondo (formă de arte marţiale caracterizată prin lovituri înalte cu piciorul) care au obţinut, pentru al şaselea an consecutiv, titlul de campioni naţionali.

Festivitatea de excepţie a adunat mai mult de 500 de persoane, astfel încât sala din Centrul pentru Tineret a devenit neîncăpătoare. Copii, părinţi, bunici, cu toţii au venit pentru a se bucura impreună de petrecerea pusă la cale de primarul comunei, Ancuţa Belu. Evenimentul a început cu momente artistice susţinute de ansamblurile de aromâni şi turco-tătari din comună, după care primarul, ajutat de două Crăciuniţe, a răsplătit eforturile tinerilor şi ale profesorilor.

60 de elevi din clasele 0-12 cu rezultate deosebite la concursurile şcolare de la nivel judeţean şi naţional au primit sume cuprinse între 50 şi 750 de lei, în funcţie de performanţele obţinute. 37 de cadre didactice îndrumătoare au fost răsplătite cu premii în valoare de 300 de lei fiecare.

Festivitatea de sâmbătă a continuat cu premierea performanţelor sportivilor de Taekwondo. Campionii naţionali de pe locul întâi au primit câte 300 de lei, cei clasaţi pe locul doi, câte 200 de lei, iar cei de pe locul trei au primit câte 100 de lei. Cei care doar au participat au beneficiat de câte 50 de lei, pentru a fi încurajaţi. Pentru campionii europeni şi balcanici la Taekwondo, Primăria Mihail Kogălniceanu a oferit câte 500 de lei, aceeaşi sumă fiind acordată şi instructorilor.



"Vă mulţumim foarte mult. Sperăm să ne bucurăm de acelaşi suport în continuare din partea autorităţilor locale. Vă reamintesc că Trifan Ovidiu luptă la ora actuală în Bulgaria. A câştigat două meciuri şi urmează încă două. Îi ţinem pumnii şi sperăm că o să câştige!”, le-a spus antrenorul premianţilor de Taekwondo, Laurenţiu Palangă.

În cadrul aceleiaşi festivităţi, au fost premiate şi cuplurile care au împlinit, în acest an,  50 de ani de căsnicie. Pentru că au ajuns să-şi serbeze nunta de aur, cele 11 cupluri de vârstnici au fost răsplătite cu câte 500 de lei şi cu câte o plachetă din partea autorităţilor locale. Conform gospodarului-şef, toţi banii au fost alocaţi din bugetul propriu, în urma unor hotărâri de Consiliu Local.
 
Evenimentele dedicate sărbătorilor de iarnă vor continua şi săptămâna viitoare pentru locuitorii comunei.

“De marţi începem să dăm cadouri copiilor de la şcoală. Miercuri, în Căminul Cultural, va exista un spectacol susţinut de copiii de la grădiniţă, dar şi de elevii din clasele 0-4. Bineînţeles, şi ei vor primi, în cadrul aceleiaşi festivităţi, pachete de Crăciun. Joi continuăm să acordăm pachete locuitorilor din satul Piatra. Şi acolo va exista un spectacol organizat de copii, iar Moş Crăciun le va da personal cadouri celor mici. Joi, vineri şi sâmbătă primesc pachete pensionarii, persoanele fără venituri, asistaţii social şi persoanele cu handicap. Sâmbătă vom avea şi o lansare de film făcută de către Toma Enache, concetăţean de-al nostru, regizor şi actor al filmului «Nu sunt faimos, dar sunt aromân»", a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Belu.
 
Festivitatea de ieri s-a încheiat cu un recital de colinde al lui Fuego.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii