Superliga 2025/2026 Farul Constanța a remizat în deplasare cu Dinamo
Superliga 2025/2026: Farul Constanța a remizat în deplasare cu Dinamo


Farul Constanța a disputat astăzi, 22 septembie 2925, meciul din etapa a zecea a Superligii 2025/2026, întâlnind în deplasare, în partida care a încheiat runda, o echipă din plutonul fruntaș, în formă în ultima perioadă, Dinamo București, cu șase meciuri la rând fără înfrângere.
Echipa de pe litoral a întrerupt însă seria victoriilor consecutive ale lui Dinamo, meciul încheindu-se la egalitate, 1-1, 1-0 la pauză pentru gazde, cu Farul jucând mult mai bine în partea secundă, în care a dat tonul în teren și, pe lângă gol, a mai avut o mare ocazie, prin care putea face 2-1.
Au marcat Milanov (8), respectiv Ramalho (64).
"Marinarii" au reușit a doua remiză în deplasare în acest sezon, 1-1 cu Dinamo, formație ce avea până la ora jocului cea mai bună apărare din campionat și care nu primise gol în ultimele trei partide.
Ianis Zicu a operat trei modificări față de meciul de la Craiova, Țîru, Iancu și Grigoryan luându-le locul lui Pellegrini, Ramalho și Sima.
A fost și un duel între formațiile cu un procentaj foarte bun al posesiei, în care fiecare a avut momente de dominare, de presiune și implicit cu ocazii importante la poarta adversă.
Dinamo a început mai bine, a deschis scorul după numai 8 minute si până la pauză și-a creat alte situații periculoase, însă repriza secundă a aparținut în totalitate Farului care ar fi putut obține chiar și victoria, se arată pe site-ul oficial al Farului.

Au evoluat:
Dinamo (antrenor Zeljko Kopic): Mboka - Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț - Milanov (70 Kyriakou), Gnahore, Cîrjan - Armstrong (60 Perica), Karamoko, Musi (78 Caragea).
Rezerve: Ailiesei - Licsandru, Tabuncic, Bordușanu, Toader, Alvarez, Bărbulescu, Mărginean, Pop.
Farul (antrenori Cristian Sava și Ianis Zicu): Buzbuchi - Vînă, Larie, Țîru, Ganea - Radaslavescu, Dican - Grigoryan (59 Vojtus), Iancu (59 Ramalho), Tănasă - Ișfan (79 Cojocaru).
Rezerve: R.Munteanu, Ducan - Duțu, C.Gheorghe, Banu, Pellegrini, Nikolov, Seruca, Sima.
În clasament, Farul se află pe locul opt, cu 14 puncte, iar, în etapa viitoare, „marinarii“ joacă pe teren propriu cu Unirea Slobozia (locul 6, cu 17 puncte), duminică, 28 septembrie 2025, de la ora 17.30.
În zece meciuri, echipa de pe litoral are patru victorii, două egaluri și patru înfrângeri, golaveraj -1 (12-13).
Citește și:
Superliga 2025/2026. Dinamo - Farul Constanța
Ianis Zicu - „Avem a doua deplasare foarte grea și trebuie să obținem puncte“ (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp