Academia Hagi 2012, clasată înaintea lui Chelsea și Arsenal la „Madrid Football Cup“ (GALERIE FOTO)
Academia Hagi 2012, clasată înaintea lui Chelsea și Arsenal la „Madrid Football Cup“ (GALERIE FOTO)
22 Sep, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
302
Marime text



- Bilanțul Academiei Hagi 2012 în timpul regulamentar la turneul de la Madrid a fost de trei victorii, două egaluri și o înfrângere, în ultimele două partide cedând la lovituri de departajare.
Grupa 2012 de la Academia Hagi a participat, în Spania, la puternica întrecere internațională „Madrid Football Cup“.
Turneul a reunit 32 de formații (împărțite în opt grupe a câte patru echipe), capii de serie din faza grupelor fiind Real Madrid, Atletico Madrid, Rayo Vallecano, Juventus Torino, Paris St. Germain, Arsenal Londra, Chelsea și FC Porto.
Pregătită de Cosmin Constantin (antrenor) și Mihai Stere (director coordonator), Academia Hagi 2012 a fost repartizată în Grupa H în competiția din capitala Spaniei, alături de Rayo Vallecano (Spania), FC Iberia 1999 (Georgia) și FC Ironi Nahariya (Israel).
Învinsă în meciul de debut de Rayo Vallecano (0-3), Academia Hagi 2012 și-a continuat parcursul în grupe cu două victorii (2-0 cu FC Iberia 1999 și 2-0 cu FC Ironi Nahariya) și a încheiat Grupa H pe locul secund, astfel că a continuat Madrid Football Cup în turneul locurilor 9-16. Câștigătoarea Grupei H, Rayo Vallecano, avea să fie una dintre cele două finaliste, formația spaniolă cedând în finala turneului contra FC Porto (0-1)!
După evoluțiile din grupă, Academia Hagi 2012 a câștigat sfertul din turneul 9-16 cu Dinamo Tbilisi (2-1), însă, ulterior, a cedat în două rânduri la lovituri de departajare și a încheiat competiția pe locul 12. Echipa constănțeană a avut însă palida consolare că s-a clasat la „Madrid Football Cup“ înaintea lui Chelsea (locul 15) sau Arsenal (locul 23).
Bilanțul Academiei Hagi 2012 în timpul regulamentar la turneul de la Madrid a fost de trei victorii, două egaluri și o înfrângere. Golgeterul echipei constănțene a fost Patrick Curumi, cu patru reușite, celelalte trei goluri constănțene fiind înscrise de Bogdan Manea, Alexandru Gheorghe și Antonio Tudor.
Rezultatele Academiei Hagi 2012 la „Madrid Football Cup“:
Grupe:
Academia Hagi 2012 - Rayo Vallecano (Spania) 0-3
Academia Hagi 2012 - FC Iberia 1999 (Georgia) 2-0 (Patrick Curumi, Bogdan Manea)
Academia Hagi 2012 - FC Ironi Nahariya (Israel) 2-0 (Alexandru Gheorghe, Patrick Curumi)
Locurile 9-16:
Academia Hagi 2012 - Dinamo Tbilisi (Georgia) 2-1 (Patrick Curumi 2)
Locurile 9-12:
Academia Hagi 2012 - Chopera Alcobendas (Spania) 1-1, 3-4 după penalty-uri (Antonio Tudor. Au transformat la penalty-uri: Patrick Curumi și Bogdan Manea)
Locurile 11-12:
Academia Hagi 2012 - St Patrick's Athletic (Irlanda) 0-0, 1-3 după penalty-uri (a transformat la penalty-uri: Patrick Curumi)
Lotul echipei Academia Hagi 2012, care a participat la „Madrid Football Cup“ 2025 a fost format din: John Paul Bou Chedid, Eric Vlad - portari; David Rădulescu, Răzvan Bucos, Andrei Alesandru, Patrick Iliescu, Andrei Urdea, Ayan Abdula, David Băiceanu, Dragoș Tănăsescu, Gabriel Popescu, Antonio Berruero, Bogdan Bețiu, Răzvan Baltă, Antonio Tudor, Raul Bancea, Bogdan Manea, Eduard Zaharia, Patrick Curumi, Alexandru Gheorghe - jucători de câmp. Antrenor: Cosmin Constantin. Director coordonator: Mihai Stere.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sursa foto galerie: Academia Hagi
Citește și:
Academia Hagi 2012 participă la turneul internațional „Madrid Football Cup“ (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii