Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:55 16 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Pe listă sunt şi instituţii din Constanţa! Aproape toate companiile de stat vor avea management politic

ro

21 Dec, 2017 00:00 1889 Marime text
Aproape toate companiile de stat importante ar putea avea management politic, după ce parlamentarii PSD şi ALDE au introdus pe lista excepţiilor de la aplicarea legislaţiei privind guvernanţa corporativă zeci de companii de stat din România. Cu alte cuvinte, se creează noi locuri de muncă bine plătite pentru clientela politică.
 
Amendamentele coaliţiei de guvernare au fost aprobate cu 157 de voturi pentru, 71 împotrivă şi patru abţineri, în plenul Camerei Deputaţilor, aceasta fiind camera decizională. 
 
Potrivit amendamentelor votate în şedinţa comună a comisiei pentru politică economică, a comisiei pentru industrii şi a comisiei juridice din Camera Deputaţilor, sunt exceptate de la aplicarea prevederilor OUG 109/2011 mai multe companii de stat, precum şi cele care vor fi prevăzute prin hotărâre a Guvernului adoptată în acest sens. În Plenul Camerei Decizionale, forma normativului a ajuns cu zeci de excepţii, plus posibilitatea ca Executivul să decidă prin hotărâre pentru eventuale companii rămase în afara listei.

Companiile din Constanţa care vor fi exceptate prin lege de la aplicarea OUG 109/2011:
Societatea Şantierului Naval Mangalia SA
Societatea Naţională Nuclearelectrica SA
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA
Oil Terminal SA
Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA
Şantierul Naval 2 Mai SA
Litoral SA
Uzina Termoelectrica Midia SA
Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale Radionav SA
Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu SA
Biroul de Turism pentru Tineret (BTT).

Ti-a placut articolul?

Comentarii