Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:19 14 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

In memoriam Venerabilul Mircea Ionescu-Quintus

ro

16 Sep, 2017 00:00 746 Marime text
Politician cu vocație și de tradiție liberală, președinte al Partidului Național Liberal între 1993 și 2001, senator de Prahova în legislaturile 1996-2000 și 2004-2008, președinte al Senatului în perioada 1997-2000, fost ministru al Justiției între 1993 și 2001, avocatul, scriitorul și profesorul universitar de Drept Constituțional Mircea Ionescu-Quintus, liderul moral incontestabil al liberalilor români, a trecut vineri, 15 septembrie, la cele veșnice. 
 
Mai puțin cunoscut este faptul că reputatul senior al politicii românești, președinte de onoare al PNL în ultimii ani, a fost unul dintre venerabilii veterani de război. Pentru meritele sale de combatant al Armatei Române, în aprilie 2009 a fost înaintat de președintele României în gradul de general de brigadă în retragere.
 
Născut pe 18/31 martie 1917 în comuna Cherson din Ucraina, în familia Mariei și a avocatului Ion Ionescu-Quintus, ambii ploieșteni, Mircea Ionescu-Quintus a absolvit patru clase la Școala primară nr. 1, în anul 1927, și șapte clase la Liceul „Sf. Petru și Pavel“ din municipiul Ploiești, în 1934.
 
În anul 1938 a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea din București, trecând examenul de licență; Secțiunea Juridică, „cu 4 bile roșii-albe și 2 roșii“. După cum mărturisește într-o autobiografie datată 19 decembrie 1956, identificată în Arhivele Militare Române, în Memoriul său de ofițer de rezervă, „până când am satisfăcut stagiul militar am fost întreținut de părinți în școală, iar după moartea tatălui meu [1933 – n.a.] am dat meditații și am lucrat în anii 1935/36 ca diurnist la CFPV Ploiești și Primăria municipiului Ploiești. Această perioadă nu poate fi considerată însă ca o independență materială“.
 
Pe 10 noiembrie 1938 a fost încorporat ca soldat cu termen redus, trei zile mai târziu fiind însumat ca elev în Școala de Ofițeri de Infanterie nr. 1 din Ploiești. La 1 martie 1939 a fost avansat la gradul de fruntaș, la 1 iunie caporal, la 1 august 1939 la gradul de sergent iar la 1 decembrie 1939 la gradul de plutonier.
 
În Foaia calificativă aferentă perioadei 10 august - 15 octombrie 1939, căpitanul Ieremia, comandantul Companiei Recunoaștere din cadrul Regimentului 7 Dorobanți, constata că „elevul este prea bine îndrumat, posedă cunoștințe satisfăcătoare unui comandant de pluton, atât în conducerea tehnică, cât și de luptă a unui pluton. Pus la conducerea unui pluton special, și anume de cercetași călări, a arătat că asimilează cu ușurință tot ce este necesar a deveni ofițer de rezervă de nădejde. În această unitate a mai dovedit formarea cu ușurință a unor calități de călăreț și, în plus, ce este mai important, iubirea de cal, grijă de om și conservarea echipamentului și harnașamentului. Fire liniștită, retras, exces de condescendență. Manierat, gospodar, bun camarad“.
 
Prin Înaltul Decret nr. 2215/1940, la 1 august 1940 a fost avansat la gradul de sublocotenent de rezervă, cu vechimea de la 30 iunie 1939, și trimis la corp pentru stagiu.
 
„Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial - consemnează tânărul avocat - am fost elev și student, locuind tot timpul în Ploiești și făcând naveta la București. Începând din toamna anului 1938 și până la jumătatea anului 1945 am făcut stagiu militar și în continuare am fost concentrat și mobilizat. Toate perioadele de desconcentrare sau concediu în acest timp le-am petrecut la Ploiești, la domiciliul părinților mei, în care vreme m-am înscris și în Baroul Avocaților din Prahova (mai 1940) și am profesat câteva luni avocatura. Am fost membru al PNL Brătianu din ianuarie 1946, după acordul de la Moscova și până în februarie 1947, când am demisionat. În intervalul amintit am îndeplinit funcția de președinte al Secției Tineretului“.
 
Din august 1939 și până în iunie 1942 a activat în calitate de comandant de pluton cercetași călări, fiind concentrat în cadrul Regimentului 7 Dorobanți din Ploiești. „În această funcție am fost pe zonă în regiunea Zalău și apoi în Moldova, în regiunea Botoșani. Desconcentrat la 20 martie 1940, am fost chemat la 24 mai în concentrare și trimis în regiunea Iași, unde se găsea regimentul“ - își amintește viitorul membru al Biroului Colectiv de Asistență Juridică Ploiești.
 
În Foaia calificativă pe anul 1940, comandantul Regimentului, colonelul P. Ciuperceanu, consemna: „Bun camarad, disciplinat, punctual, conștiincios. A comandat Plutonul de agenți călări, obținând rezultate bune. Cunoaște bine regulamentele onoarei și le aplică judicios în teren. Se îngrijește de aproape de hrana oamenilor și animalelor plutonului său. În concluzie: Un bun ofițer de rezervă“. Aceeași bună impresie era confirmată și de comandantul Brigăzii 13 Infanterie, colonelul Filip Agricola.
 
Pe 22 iulie 1941 a fost mobilizat și repartizat Companiei a 5-a Cadre, în perioada 14 octombrie - 17 noiembrie 1941 participând cu acest regiment pe frontul antisovietic, în regiunea Tiraspol. „La 22 iulie 1941 m-am prezentat la mobilizare și am fost reținut la Partea Sedentară până la 14 octombrie, când am fost trimis pe front. Regimentul meu lupta la Odessa și din cauza încetării focului la 16 octombrie am rămas la Tiraspol circa două săptămâni, de unde m-am retras în țară și am fost desconcentrat la 17 noiembrie 1941“, continuă ofițerul.
 
Din iunie 1942 și până în iunie 1945 a funcționat ca ajutor al șefului Biroului Informații la Corpul 5 Armată. În această calitate, între 5 august 1942 și 20 februarie 1943 a participat cu comandantul Corpului la campanie, în regiunea Cotu Donului, fiind decorat de regele Mihai I cu Ordinul „Coroana României“ clasa a V-a cu spade. „Am luat parte la campania din Cotul Donului între 5 august 1942-20 februarie 1943 în cadrul Comandamentului Corpului 5 Armată, îndeplinind funcția de ofițer subaltern la Biroul 2 Informații. În deplasare spre front am trecut prin Toganrez, Rostov și Morozovsckaia, stabilindu-se postul de comandă la Perelasowskij, prin septembrie 1942, unde am rămas în permanență până în noiembrie, când a fost rupt frontul. În retragere, am trecut prin Kamensk, Millerovo, Vorosilovscki, Vorosilovgrad și Stalino - mărturisește vajnicul combatant. [...] Am fost chemat sub arme la începutul lui martie 1944, iar la sfârșitul aceleiași luni, deplasat operativ în campania din Moldova, care s-a încheiat cu retragerea din august 1944. Am îndeplinit funcția de ofițer subaltern al Biroului 2 și am avut postul de comandă inițial în orașul Roman, iar mai târziu în comuna Boghicea, jud. Roman. De la începutul lunii septembrie 1944, când comandamentul s-a regrupat la Breaza-Prahova, am îndeplinit funcția de aghiotant al generalului comandant, până la 20 mai 1945, când am fost desconcentrat definitiv“.
 
Pe 5 iunie 1945 a fost avansat la gradul de locotenent în rezervă.
 
Pe 20 mai 1945 a fost desconcentrat prin Ordinul de zi nr. 86/1945 al Comandamentului 5 Teritorial Brașov, pe 20 ianuarie 1946 fiind vărsat Centrului Teritorial Prahova.
 
În anul 1957 a executat o concentrare de 60 de zile pe linie ALA, în urma căreia a trecut în arma ingineri artilerie.
 
Pe 13 aprilie 1963 a fost avansat locotenent major, iar în 1972 a fost trecut în retragere pentru limită de vârstă.
 
„... Prin munca de zi cu zi m-am plasat în rândurile partizanilor păcii, care luptă permanent împotriva încercărilor de a se târî lumea într-un nou război, spectru înfricoșător pentru orice om cinstit din lumea întreagă“, mărturisea, în încheierea documentului olograf, ofițerul Mircea Ionescu-Quintus.
 
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!

Ti-a placut articolul?

Comentarii