Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:12 23 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Doi indivizi din Medgidia au spart mai multe automate de cafea. Jandarmii i-au prins înainte de a da o nouă lovitură

ro

28 May, 2017 15:31 3212 Marime text
Sâmbătă, 27 mai a.c. în jurul orei 01.00 un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa – Detaşamentul 7 Medgidia, aflat în misiune de patrulare în zona obiectivelor la care se asigură paza şi protecţia, a observat în zona spitalului municipal,  doi tineri care au atras atenţia prin faptul că au încercat să fugă la vederea oamenilor legii.
         
Jandarmii l-au ajuns din urmă, moment în care aceştia au aruncat  în gardul viu din apropiere o pilă metalică de aproximativ 50 cm. Fiind întrebaţi cu privire la activitatea lor, cei doi cu vârste de 15 şi 19 ani, ambii din Medgidia, nu au dat detalii cu privire la obiectul metalic aruncat, menţionând că intenţionau să viziteze un prieten internat în spital.
           
Realizând că povestea acestora este cusută cu aţă albă, jandarmii i-au condus pe cei doi tineri la sediul Poliţiei Medgidia, pentru verificări suplimentare.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei doi sunt autorii mai multor furturi de bani din  aparatele automate de cafea şi urmau să mai spargă unul, dar nu au mai reuşit pentru că au fost depistaţi de către jandarmi.

Poliţiştii din Medgidia continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale. 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii