Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:59 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De luni încep lucrările la Podul de la Butelii. Când se vor finaliza

ro

29 Mar, 2017 10:25 6211 Marime text
Începând de luni, 3 aprilie, Pasajul Cumpenei, sau Podul de la Butelii cum este cunoscut de către constănţeni, va intra în reparaţii.  Potrivit directorului tehnic al Confort Urban, Claudiu Rădulescu, se estimează ca în trei luni să fie finalizate lucrările. Pe data de 3 aprilie se va demara implementarea şantierului de construcţii în zonă şi vor fi demarate lucrările de reabilitare, astfel că, cel mai probabil în luna iulie a acestui an reparaţiile vor fi finalizate. 

Pentru desfăşurarea fără probleme a lucrărilor în zonă vor fi instituite restricţii de circulaţie. Mai exact vor tranzita podul pe perioada lucrărilor doar automobilele şi autobuzele de călători. Pentru autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone se va lua măsura devierii traficului pe podul IPMC. În acest sens se vor monta indicatoare rutiere în zonă. 

În urmă cu o lună, primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău anunţa că valoarea acestui contract se ridică la peste un milion de euro. De realizarea acestor lucrări se va ocupa asocierea Mobitom SA - Siebol SRL. 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Citeşte şi: 

Decebal Făgădău, despre reabilitarea Podului de la Butelii. Când vor începe lucrările (video)

Gata, s-a terminat! Începe haosul Podul de la Butelii se închide. Borduri din marmură şi mai multe benzi de circulaţie (document)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Din Constanta... 29 Mar, 2017 13:06 De ce asa diferenta mare intre termenul avansat anul trecut : 1 an daca era inchis total si 6 luni daca se inchidea cate un sens, pe rand ? Injumatatirea termenului nu poate insemna decat 2 lucruri: rabat de la calitatea lucrarii sau modificarea planului initial, in sensul executarii unui nr mai mic de imbunatatiri aduse podului...