Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:10 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua in care bebelusii ies in strada

ro

17 May, 2010 13:09 1293 Marime text

În loc să meargă în parc pentru a-şi plimba copiii, sute de mămici au decis să se întâlnească, astăzi, la ora 12.00, în faţa Ministerului Muncii, pentru a protesta faţă de decizia guvernanţilor de a reduce indemnizaţiile de creştere a copilului. Ele vor fi „înarmate" cu bebeluşii lor, dar şi cu pamperşi şi banderole negre „în semn de doliu pentru «înmormântarea» pe care aleşii ne-o pregătesc", susţin organizatoarele.


În plus, în ultimele zile, peste 40.000 de părinţi au semnat o petiţie on-line prin care cer ca indemnizaţia să fie menţinută la valoarea ei actuală, de 85% din media veniturilor din ultimul an înaintea naşterii copilului. „Pentru a le atrage atenţia guvernanţilor că traiul nostru şi al copiilor este pus în pericol de măsura de reducere a acestui ajutor, am decis să ieşim şi în stradă. La protest se vor aduna câteva sute de mămici, tătici şi alte persoane care susţin această cauză, dar şi actorii cei mai im portanţi, bebeluşii, cei care vor avea de suferit din cauza indiferenţei autorităţilor", explică unul dintre reprezentanţii părinţilor.

„Vom sesiza şi Curtea Consti tuţională, prin Avocatul Poporului, dacă executivul va merge până la capăt cu intenţia de a reduce indemnizaţia", adaugă Alina Stanciu, una dintre iniţiatoarele protestului.

Părinţii care se vor strânge astăzi în faţa Ministerului Municii sunt decişi să împartă şi nişte cadouri: „Pamperşi pentru conducătorul ţării, ca «mulţumire» pentru decizia de a lua bani de la copii, dar şi pentru Elena şi Ioana Băsescu, Elena Udrea şi Andreea Vass, din spirit de solidaritate socială", precizează inediţii protestatari.
 

Sursa: evz.ro

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 19 May, 2010 09:52 Cred si eu ca ”mamicile” ies in strada sa protesteze ,ca doar e vorba de zeci de milioane de lei vechi...in joc,primite GRATIS de la Guvernul ROMANIEI. Pentru alocatiile NESIMTITE ,se lupta ”mamicile” profitoare. Numai OPOZITIA este VINOVATA pentru acordarea ALOCATIILOR NESIMTITE. Unul MUMA si altul CIUMA,asa este in OPOZITIE ...SEPARATISM pe fata. De ce OPOZITIA nu a ADAUGAT si ceva bani la ALOCATIILE de PLASAMENT ??? Acei COPII nu mananca ,nu se spala ,nu se imbraca,nu sunt educati,nu merita BANI mai multi ,decat 97 DE LEI ??? Sa va fie RUSINE opozistilor mincinosi si SEPARATISTI !!!