Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:13 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Testările angajaţilor din Finanţe încep în 11 iulie. Rezultatele se vor anunţa la începutul lunii septembrie

ro

07 Jul, 2011 14:45 927 Marime text

Testele funcţionarilor publici din Finanţe vor începe în 11 iulie cu angajaţii Gărzii Financiare, ultimii programaţi fiind cei de la Autoritatea Vămilor. Rezultatele vor fi cunoscute la începutul lunii septembrie, după ce comisia de examinare, formată din reprezentanţi ai Ministerului şi ai Asociaţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, va publica rezultatele. Angajaţii vor da o probă scrisă, urmată în două zile de un interviu. Cei care ocupă funcţii de conducere vor trebui să obţină minim 70 de puncte din 100, iar cei din funcţiile de execuţie au nevoie de minim 50 de puncte pentru a trece examenul. "Dacă sunt doi angajaţi şi un singur post, fireşte că va rămâne cel care obţine nota cea mai mare. Dacă niciunul nu obţine punctajul minim, pleacă amândoi", au declarat oficialii ANAF. "Nu se vor da salarii compensatorii. Nu vor fi disponibilizări pe criterii sociale, ci doar pe criterii profesionale. Dacă într-o familie sunt doi angajaţi în instituţie, iar ei nu au perfomanţe, ambii vor pleca acasă. ANAF şi structurile sale nu pot menţine angajaţii pe criterii sociale sau alte criterii. Va fi o testare profesională, unde vom fi asistaţi de sindicate. Testarea va fi în limita cadrului legal", a precizat anterior si presedintele ANAF, Sorin Blejnar. Potrivit datelor prezentate de ministrul Gheorghe Ialomiţianu, din cele 34.027 posturi în ANAF, 4.927 se desfiinţează şi rămân 29.100. Din cele 4.927 de posturi, 2.000 sunt finanţate, iar dintre acestea, 1.200 sunt ocupate. În structurile teritoriale, numărul posturilor este redus cu 2.787, dintre care 300 ocupate. La Autoritatea Naţională a Vămilor, reducerea este de 1.427 posturi, din care 600 ocupate, iar la Garda Financiară dispar 613 posturi, din care sunt ocupate 300.

Sursa: www.hotnews.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii