Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:06 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Cernavodă face angajări

ro

22 Nov, 2010 23:26 1242 Marime text
Potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial al României Partea a III-a, nr. 392/22.XI.2010, primăria oraşului Cernavodă organizează pe 22, respectiv 24 decembrie, proba scrisă şi proba interviu pentru ocuparea mai multor funcţii din cadrul aparatului administrativ al primarului.

Astfel, autorităţile din Cernavodă au nevoie de un consilier juridic debutant pentru serviciul resurse umane, juridic li arhivă - compartiment juridic arhivă, de un inspector debutant pentru biroul Tehnic Investiţii, iar pentru Serviciul Administrare Domeniul Public şi Privat un referent principal pe o perioadă determinată până la întoarcerea pe post a titularului (până la 12 iunie 2012) de un referent principal pentru care se solicită vechime de cinci ani. De asemenea, administraţia locală mai are nevoie pentru Serviciul Relaţii Publice, compartiment relaţii internaţionale şi organizare evenimente de un inspector asistent, tot pe o perioadă determinată, până pe 30.11.2011, unde se cere vechime de un an.

Concursul va consta în trei probe succesive: selectarea dosarelor, proba scrisă - 22 decembrie ora 10.00 şi interviul pe 24 decembrie 2010, ora 10.00. Dosarele de înscriere se pot depune în termen de 20 de zile de la data apariţiei anunţului în Monitorul Oficial al României, până la 13 decembrie 2010, ora 16.00.

Bibliografia concursului va fi afişată la sediul primăriei Cernavodă.

Alte anunţuri referitoare la concursuri de acest gen găsiţi pe //www.ziuaconstanta.ro/categorie/locuri-speciale-de-munca.html

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii