Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:58 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liberalii au depus la Senat cererea de urmarire penala a premierului Emil Boc

ro

27 May, 2010 20:37 1023 Marime text

Senatorul PNL Varujan Vosganian a depus, astăzi, la Senat, cererea privind începerea urmăririi penale a premierului Emil Boc. Primul ministru este acuzat de liberali de "refuz nejustificat" de a pune la dispoziţia Comisiei economice informaţii legate de finanţarea investiţiilor publice în 2009 şi 2010.O decizie în acest sens va fi luată de Biroul Permanent al Senatului, care se va întruni luni.

Demersul liberal a fost înaintat preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, pentru a pune în dezbaterea acestui for legislativ, o "cerere de urmărire penală" a prim-ministrului Emil Boc. În scolitarea PNL este invocată "săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 8 alin. 2, lit. a din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, constând în refuzul nejustificat" de a prezenta Comisiei economice din Senat, în termen de maxim 20 de zile de la primirea solicitării, informaţiile şi documentele solicitate printr-o adresă din 28 aprilie 2010, înregistrată la Registratura Cabinetului premierului.

"Refuzul nejustificat al unui membru al Guvernului, în cazul de faţă domnul prim-ministru Emil Boc, de a prezenta Comisiei economice, de industrii şi servicii din Senat, în termen de maxim 20 de zile de la primirea solicitării, informaţiile şi documentele cerute prin adresa nr. XX/217/28.04.2010, constituie infracţiune conform dispoziţiilor art. 8 alin. 2, lit. a din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani", se arată în documentul semnat de Vosganian.

Sursa: antena3.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii