Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:00 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grupul Rompetrol anunţă câştigătorii programului „Împreună pentru fiecare” 2011

ro

11 Jul, 2011 21:49 737 Marime text

Grupul Rompetrol a selectat 19 proiecte de responsabilitate socială, în cadrul celei de-a treia ediţii a programului naţional „Împreună pentru fiecare". Bugetul alocat implementării proiectelor este de 275.000 dolari. "După doi ani de rezultate foarte bune - 36 de proiecte implementate, aprox. 200.000 beneficiari direcţi şi indirecţi - continuarea acestui program a reprezentat un gest firesc al unei companii permanent preocupată de dezvoltarea şi susţinerea comunităţilor în care ne desfăşurăm activitatea. Şi în 2011 am primit propuneri de proiecte foarte bune care surprind nevoi reale ale comunităţilor locale. Departajarea acestora a fost dificilă, însă ceea ce a facut diferenţa a fost demonstrarea capacităţii de antreprenoriat social din partea aplicanţilor, cât şi a capacităţii de catalizare a tuturor membrilor comunităţii care sunt atât implementatori cât şi beneficiari ai proiectelor", declară Oana Năstase, Director Comunicare şi Afaceri Corporative al Grupului Rompetrol. Programul „Împreună pentru fiecare" a oferit ONG-urilor, autorităţilor locale şi persoanelor fizice cu atitudine civică şi spirit antreprenorial posibilitatea de a înscrie în perioada 21 aprilie - 12 iunie 2011 proiecte în domeniul sănătăţii sau al protecţiei mediului pentru dezvoltarea comunităţilor din care fac parte. Au fost depuse 195 de proiecte, 72 de mediu şi 123 de sănătate. Bugetul unui proiect este alocat în limita a 45.000 RON. Cele 10 proiecte de sănătate şi 9 de mediu selectate pentru implementare în 2011 sunt localizate în judeţele Bihor, Brăila, Botoşani, Caraş Severin, Cluj, Constanţa, Hunedoara, Neamţ, Prahova, Sibiu, Tulcea, Teleorman, Vaslui.

În 2009 şi 2010 au fost inscrise în cadrul programului „Împreună pentru fiecare" 600 de proiecte, iar 36 de comunităţi locale au primit finanţare pentru proiectele lor (21 din domeniul sănătate şi 15 din sfera protecţiei mediului), în 20 de judeţe. Bugetul alocat de Grupul Rompetrol implementării proiectelor a depăşit 500.000 euro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii