Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:44 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Clanul Bancuta, in atentia Tribunalului Constanta

ro

22 Jul, 2010 16:10 1123 Marime text

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe timp de 24 de ore faţă de inculpaţii Cocoş Băncuţă, Tani - Fidis Băncuţă, Vasile Băncuţă şi Gheorghe Mărăraş. Primii trei pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, iar ultimul doar pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Oamenii legii spun că, în seara zilei de duminică, 18 iulie, în jurul orelor 20.00, după o înţelegerea prealabilă, împreună cu alţi participanţi încă neidentificaţi, au coborât din mai multe autovehicule, înarmaţi cu diferite arme albe, respectiv sabie, cuţit, coasă, furcă, lopată, topor, sapă, precum şi cu pistol cu bile în zona braseriei Tulcica de pe str. Tulcei din municipiul Constanţa, unde primii trei inculpaţi au urmărit pe str. Prelungirea Tulcei cinci persoane pentru a le agresa în scop de răzbunare. Unul dintre ghinioniştii prinşi se numeşte Mirel Dumitru Ghijdea. Acesta a fost lovit cu sabia, cuţitul şi alte corpuri dure şi i-au provocat leziuni extrem de grave, vindecabile în circa 100 de zile de îngrijiri medicale. În cursul zilei de astăzi a fost formulată către Tribunalul Constanţa propunere de arestare preventivă faţă de inculpaţi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii